Adela este mama a doi copii, unul în cer, altul pe pâmânt. Kuky o veghează de sus, iar Dinu, alături de ea aici, îi dă forță să meargă mai departe cu proiectele sale educaționale, unde copiii speciali și cei tipici învață umăr la umăr și sunt o inspirație unii pentru ceilalți.
În urmă cu peste 20 de ani, Adela Hanafi devenea mamă pentru prima dată. După un timp, a descoperit că beiețelul său, Kuky, este un copil special. Kuki nu mai este acum, însă, cât timp a petrecut aici, pe Pământ, Adela i-a oferit o viață cât mai normală. El a inspirat-o să înființeze un centru deschis tuturor copiilor, tipici sau speciali.
Din dorința de a crea o lume mai bună pentru toți copiii speciali, Adela a a deschis în 2005 primul Centru CONIL, bazat pe conceptul educației inclusive, unde cei cu dizabilități se formează și educă într-un concept nou, liber, bazat pe iubire și respect.
Interviu de: Adriana Moscu
Cum a apărut Asociația CONIL?
Povestea asociație CONIL începe în 2007. Atunci am înființat prima instituție pentru copiii – un loc în care toți sunt egali, trăiesc în armonie unii cu ceilalți, unde nu există discriminare sub nicio formă, ne respectăm și ne acceptăm așa cum suntem. O instituție care pornea de la premisa că „Fiecare copil este o lume” ce trebuie descoperită, stimulată să se dezvolte și, apoi, promovată.
De ce ai simțit nevoia creării unui astfel de loc?
Aveam o experiență personală nu foarte fericită. Eram mama unui copil cu nevoi speciale, un copil iubit, dorit, dar care a apărut într-o lume nepregătită să-l primească. Da, exact așa a fost. Kuky venise ca un dar pentru mine, dar lumea în care trăiam nu era dispusă să-l primească pe el și nici pe noi, părinții lui.
Nu vă puteți imagina ce este în sufletul unei mame când se confruntă cu situații în care ea și copilul său sunt excluși din orice grup pentru că sunt indezirabili. De ce asta? Pentru că copilul tău nu este dorit nicăieri. Nu este dorit la grădiniță, nu este dorit în parc, nu este dorit la stomatolog, nu este dorit la zilele de naștere ale colegilor săi, nu este dorit nicăieri. Ai un sentiment de neputință, de revoltă interioară, de frustrare, de neîmplinire, cu toate că un copil ar trebui să fie o bucurie, o minune în viața oricărui părinte.
Rămâne ca tu, mama lui, singură de cele mai multe ori, să lupți pentru amândoi, sperând într-un mâine mai bun, într-un progres, sperând, sperând, sperând. Probabil că asta m-a mânat să construiesc Asociația CONIL. Speranța într-o lume mai bună pentru mine, pentru copilul meu, dar și pentru alte mame sau copii cu nevoi speciale care, asemenea mie, treceau prin situații similare. Am înțeles că trebuie să fiu acolo, să încerc să conving oamenii că acești copii nu sunt un pericol pentru ei, să-i conving că avem nevoie de ei, că și noi vrem să facem parte din aceeași societate și că noi nu le suntem dușmani, ci că ne dorim să ne integrăm și în lumea lor în care nu e acceptată decât „perfecțiunea”.
Cum ai ales numele?
Numele CONIL este, de fapt, numele unui clovn al cărui chip zâmbește și plânge, în același timp. Este simbolul pe care noi l-am ales pentru a reprezenta acceptarea diversității.
Care sunt misiunea și viziunea Asociației CONIL?
Misiunea Asociației CONIL este bazată pe conceptul de educație inclusivă. CONIL ia naștere din dorința de a da o șansă tuturor copiilor, tipici dar și celor atipici, pentru a ajuta la formarea și educarea lor printr-un concept nou, liber, bazat pe iubire, empatie și respect.
Aici, la CONIL, fiecare copil este o lume, iar noi luptăm de peste zece ani pentru o societate tolerantă, unde copiii și tinerii cu dizabilități se pot bucura de toate drepturile cuvenite!
Îți amintești de cele mai dragi proiecte ale tale?
Cel mai important proiect al Asociației CONIL este Școala Primară CONIL cu nivel primar și preșcolar, instituții acreditate M.E.N., în care sunt acceptați toți copiii, indiferent de abilitățile sau dizabilitățile lor.
De-a lungul anilor, însă, am organizat multe alte proiecte ce au avut ca scop conștientizarea situației copiilor cu CES și a familiilor lor, dar și promovarea copiilor talentați – tipici sau atipici.
Astfel, CONIL Fest, Festivalul Integrării, este un alt proiect aproape de sufletul meu, un maraton artistic derulat pe parcursul a două zile, un eveniment în care peste 1.500 de copii tipici și cu cerințe speciale performează pe aceeași scenă.
Nu pot să nu amintesc și de proiectele laurate la Gala Societății Civile – Tabere de integrare pentru copiii nevăzători sau insulinodependenți sau Cluburile gratuite de weekend, un proiect în care peste 300 de copii au luat parte gratuit la cursuri de arte, balet, dans, muzică, engleză, teatru.
Ne-am bucurat, de asemenea, și de succesul proiectelor Fii Moș Crăciun pentru un copil special, Friends Beyond Borders, Icoane din suflet de copil, lansarea cărții Creatorii de Povești.
Începând cu anul 2018, Asociația CONIL derulează și o serie de proiecte sportive – competiții interesante la care pot participa atât copiii, cât și păriniți. Crosul CONIL – zâmbet pentru autism, sau Crosul CONIL – Împreună învingem dizabilitatea sunt și ele aproape de sufletul meu. Iar lista proiectelor noastre poate continua.
Cum arată o zi de lucru pentru tine?
Mă trezesc foarte devreme pentru a-mi oferi timpul necesar organizării tuturor activităților și a urgențelor. Fiul meu, Dinu, un școlar plin de energie, face ca fiecare zi a mea să fie una plină de zâmbet și extrem de dinamică. După ce ne luăm la revedere la poarta școlii, timpul meu este dedicat 100% copiilor speciali și familiilor lor. Alături de o echipă fantastică, încercăm zi de zi să dezvoltăm cele mai bune și eficiente metode de lucru, de integrare și de susținere a acestor copii. Fiecare zi înseamnă pentru mine o provocare, o poveste nouă, o lacrimă, dar și multe, foarte multe zâmbete și îmbrățișări sincere ale copiilor care fac parte din marea familie CONIL. Ziua se încheie după ultimele antrenamente ale fiului meu, un viitor mare campion care se antrenează cu hotărâre atât la hochei, cât și la tenis.
Aveți o școală, o grădiniță, un centru de zi. Cum funcționează ele, cum se diferențiază de alte instituții de învățământ dedicate copiilor cu nevoi speciale?
Școala și grădinița sunt instituții de învățământ acreditate, ce fac parte din rețeaua națională a unităților de învățământ. Nu suntem o școală specială, însă suntem singura școală în care se face adaptare curriculară permanent, cu obiective periodice foarte clare, în care o echipă multidisciplinară formulează obiective pentru fiecare elev în parte, în funție de stadiul său de dezvoltare. De asemenea, în grădiniță, mergem pe conceptul educației inclusive, în care copiii tipici învață alături de copiii speciali. De fapt, învață unii de la ceilalți.
Cred că empatia, acceptarea și toleranța se dezvoltă de la vârste fragede, iar copiii care absolvă grădinița CONIL sunt pregătiți să vină mereu în sprijinul colegilor lor, responsabili și fericiți să ajute.
Centrul de zi CONIL este și el acreditat de Ministetrul Muncii, fiind licențiați în oferirea de servicii sociale destinare recuperării copiilor cu dizabilități diverse. Aici, copiii pot beneficia de programe personalizate de recuperare, terapii integrate, grupuri de dezvoltare personală, și pot lua parte și la ateliere de grup pe care noi le-am dezvoltat – percuție, teatru, dans, deprinderi de viață.
Ce te-au învățat pe tine de-a lungul timpului acești copii?
Cea mai importantă lecție pe care copiii speciali ne-o dau este iubirea. Apoi, sinceritatea, inocența, candoarea și bucuria sunt alte lecții pe care oricine le poate învăța alături de acești copii minunați!
Care este povestea care te-a impresionat cel mai mult?
Sunt enorm de multe povești care impresionează, fiecare copil și familie au povestea lor. Extrem de dureros este atunci când auzi că tatăl, la aflarea unui diagnostic, fuge de această luptă, iar mama este pusă în fața unor suferințe și mai mari.
Apoi, am avut mulți copii ai căror tați au ales să lupte pentru copiii lor, însă durerea i-a măcinat pe dinăuntru. Este o adevărată dramă să îți pierzi unul dintre părinți la o vârstă atât de fragedă și într-o asemenea situație.
Dar fiecare copil are o poveste impresionantă și, pentru ca poveștile lor să devină unele fericite, facem tot ce ne stă în putință, zi de zi și clipă de clipă.
Veți relua taberele de vară? Cum se desfășoară o astfel de tabără pentru un copil special?
Taberele de vară CONIL sunt gândite în aceeași manieră și bazate pe același concept al educației inclusive. Grupurile noastre sunt întotdeauna mixte, iar copiii speciali participă alături de copiii tipici la toate activitățile și atelierele propuse. Anul acesta, ne bucurăm de o locație nouă, care ne va oferi și cursuri de înot – îți imaginezi ce bucurie va însemna asta pentru toți copiii prezenți, tipici sau cu nevoi speciale!
Veți participa la ediția Swimathon 2021, care va avea loc pe 26-27 iunie. Povestește-mi mai mult despre asta, despre scopul vostru și cum se pot implică susținătorii.
Swimathon este un proiect dezvoltat de Fundația Comunitară București, la care am avut bucuria să fim selectați! Astfel, fiecare participant propune un proiect pentru care, cu ajutorul platformei Swimathon va putea, timp de două luni, să strângă fonduri pentru proiectul propus.
Proiectul nostru își propune să strângă banii necesari asigurării programelor gratuite de recuperare și integrare prin sport și aquaterapie a peste 50 de copii cu autism. Este, de fapt, o cursă a binelui, o invitație către comunitate de a susție acești copii, de a le da și lor o șansă reală! Cei ce doresc să ni se alăture, intrând în valul nostru de bine, o pot face printr-o simplă donație, cât de mică, pe swimathonbucuresti.ro. Acolo veți găsi și toate detaliile referitoare la proiectul propus.
Știu că promovezi sportul în rândul copiilor cu dizabilități. De ce să facă mișcare acești copii? Ce le spui părinților care sunt reticenți?
De foarte multe ori, copiii speciali au niște abilități motrice excepționale. Șansa pe care Asociația CONIL le-o oferă acestor copii, alături de antrenori și kinetoterapeuți specializați în lucrul cu copiii cu CES (n. red.: cerințe educaționale speciale), este una uriașă!
Micuții pot descoperi și dezvolta abilități, își vor crește stima de sine, se vor dezvolta sănătos și armonois, vor învăța noi reguli și vor putea depăși bariere dar, mai ales, propriile limite.
Încurajăm toți părinții copiilor speciali să îi îndrepte către sport, beneficiile aduse de acesta în viețile lor sunt extrem de importante.
Recent, ai participat la emisiunea Imperiul Leilor, difuzată de PRO TV. Ce s-a schimbat de-atunci în viața ta și a Asociației?
Acceptarea proiectului meu în emisiunea Imperiul Leilor a reprezentat o recunoaștere a eforturilor de peste un deceniu ale mele și ale echipei CONIL. Iar prezența noastră acolo ne-a adus cu un pas mai aproape de un nou vis, înființarea Școlii Gimnaziale CONIL.
Am primit și primim în continuare mesaje de încurajare și susținere și sunt extrem de bucuroasă că povestea de succes a acestor copii a fost cunoscută, iar oamenii s-au arătat dornici și bucuroși să-i susțină și încurajeze pe copiii noștri.
Care îți sunt planurile pentru acest an?
Anul ăsta mi-am propus să continuăm programele existente și să le extindem. De asemenea, dorim să extindem activitatea și pe latura sportivă, considerând că sportul este o componentă esențială pentru o dezvoltare sănătoasă și că nu trebuie să lipsească din viața niciunui copil. Totodată, doresc să realizez visul de a crea școala gimnazială CONIL. Suntem în căutarea unei locații care să întrunească toate standardele și, astfel, copiii să se poată dezvolta și învăța într-un mediu prietenos.
Cine te așteaptă acasă, Adela? Cine și ce te face să zâmbești și cum te reîncarci cu energie pentru a merge mai departe?
Dinu, fiul meu de aproape 10 ani este una dintre sursele mele de fericire și zâmbet de la finalul unei zile epuizante de muncă. Alături de el, părinții mei mă susțin și mă încurajează permanent.
Foto: arhiva personală
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…