Alexandra Ușurelu și-a început cariera ca artist muzical independent pe scena Teatrului Odeon din București, devenind în scurt timp una dintre cele mai de succes artiste independente din România. Încă de la început, Alexandra s-a focusat pe o activitate concertistică amplă, acesta fiind principalul mod preferat de ea pentru a-și promova muzica.
Primele concerte le-a susținut în cluburi restrânse, audiența sa crescând peste așteptări. Alexandra a lansat până în prezent albumul de studio ”La capătul lumii” (noiembrie 2014) și DVD-ul ”Simfonic Pur” (martie 2016), filmat live la primul său concert simfonic susținut la Teatrul Național din București. În pandemie, tânăra artistă caută soluții de a fi aproape de publicul ei și susține atât concerte online, cât și concerte live. Următorul va fi pe 14 februarie. De Valentine s day, Alexandra va susține un concert grandios, online, cu instrumentiști, și în același timp, își va lansa și cel de-al doilea album, #FataCareChiarExistă”.
Cum ai simțit tu ca artist perioada aceasta lungă dominată de pandemia de COVID-19?
Am fost bine în perioada aceasta. Am fost sănătoasă și am reușit să mă întâlnesc cu publicul meu la câteva concerte, atât online, cât și fizic, și, mai ales, am reușit să înregistrez un nou album, pe care publicul meu l-a așteptat mult timp. În perioada aceasta, am căutat să cânt, iar asta m-a păstrat conectată la lucrurile frumoase din viața mea.
Care a fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l faci?
Aș glumi, spunând că a fost greu să gătesc, dar nu a fost deloc. Mi-a făcut plăcere, mai ales că mi s-a spus că sunt un bucătar cu gust. Revenind la întrebare, mi-a fost greu să mă abțin de la o strângere de mână, de la o îmbrățișare, de la un sărut pe obraz, de la gesturi care aduc oamenii împreună.
Cum crezi că vor fi spectacolele în următorii ani? Cum se vor adapta artiștii noilor condiții și cum va evolua industria muzicală, din punctul tău de vedere?
Cred că investițiile în producțiile de concerte vor fi mult mai eficiente, că oamenii se vor concentra mai mult pe fond și mai puțin pe formă, că muzica este o necesitate pentru spirit și că cei care o creează și cei care o caută se vor întâlni întotdeauna, în orice împrejurări.
Care este cea mai importantă lecție învățată în pandemie?
”Iubește-mă și-o să ne-ajungă.” Acesta este și titlul unui cântec scris în această perioadă, cântec ce se află pe noul meu album.
Ce ne poți spune despre noul tău album?
Noul meu album adună o colecție a cântecelor din ultimii ani, cântece care s-au putut asculta numai în concertele mele, câteva single-uri deja lansate cu ocazia unor turnee precedente, dar și câteva cântece noi. Albumul poartă numele – etichetă dat de cei care îmi iubesc muzica și vocea, ”Fata care chiar există”. El este imprimat împreună cu band-ul meu, format din muzicieni remarcabili ai scenei de jazz, și cu orchestra de coarde Muse Orchestra. Integrarea unei orchestre de coarde în muzica mea a început cu mai mulți ani în urmă, orchestra fiind parte integrantă a întregului concept muzical pus în scenă de mine.
Ce le pregătești fanilor tăi în această perioadă?
Pe 14 februarie 2021, de la ora 20:00, voi susține un concert online de lansare a noului meu album. De Ziua Îndrăgostiților, de 6 ani, deja, concertul meu era cel mai frumos cadou pe care și-l făceau îndrăgostiții din Iași, ori cei veniți special acolo. Nu am vrut să întrerup tradiția, așadar m-am gândit să pregătesc un concert cu totul special, lansarea noului meu album. Deși mi-aș fi dorit să fiu fizic alături de ei, concertul acesta online ne dă ocazia să ne adunăm împreună din toate colțurile lumii. Se va putea urmări pe https://alexandrausurelu.ro/, iar biletele sunt disponbile pe https://alexandrausurelu.iabilet.ro/.
Care sunt rezoluțiile tale pentru 2021?
2021 este anul unui nou album pentru mine, un album pe care vreau să-l duc departe, cel puțin la fel de departe cum a ajuns primul meu album, “La capătul lumii”, care se află acum în casele a zeci de mii de români. Cei care vor să vin în orașele lor, să le cânt, să-mi scrie, voi veni.
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025
Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…
Dana Rogoz și Marian Râlea, față în față
Magicianul și Abramburica. Mentorul și discipolul. ”Tatăl” și ”copilul”. Colegi-actori, pe aceeași scenă de teatru. Prietenia dintre Dana…
Ana Ularu: ”Încerc să mă păstrez mereu cât de puternică și de agilă pot”
Pe Ana Ularu urmează s-o vedem de astăzi într-un nou rol, Freja, în serialul “Cod roșu la Paris” (”Paris Has…
Interviu cu Mara Bugarin (Moromeții 3): „Pentru iubitorii primelor filme va fi palpitant să trăiască sensibilitatea, umorul și culoarea specifică lumii Moromeților‟
Ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 urmărește destinul lui Niculae (Alex Călin),…
Interviu: Fotograful Omar Victor Diop, despre calendarul Lavazza 2025 și vizuniunea sa despre artă
L-am întâlnit pe Omar Victor Diop, fotograful senegalez care a realizat imaginile calendarului Lavazza 2025. Am stat de…
Lavazza a lansat calendarul pentru 2025. Francesca Lavazza ne spune povestea din spate și care sunt misiunile brandului
Când spui Lavazza, spui tradiție, gust, eleganță și, desigur, inovație. Am fost pentru a doua oară la evenimentul…
Vlad Drăgulin (”Căsătoria”): ”Întotdeauna am avut atracție față de personajele defavorizate”
Vlad Drăgulin este unul dintre protagoniștii primului film regizat de Mihai Bendeac, ”Căsătoria”, o producție inspirată din piesa…
Surorile Galeriu, despre cea mai frumoasă experiență a vieții lor: Trupa The Twins: “Noi am cunoscut adevăratul succes peste hotare, nu în România“
Cântă de când se știu și cum se aleagă un alt drum, când mama lor a fost artistă…
Mira: „Iubesc să dau multe sensuri muzicii pe care o fac”
Ne vorbește despre dragoste, despre cum nicăieri nu-i ca-n România, despre străzile din București: melodiile sale pline de…