Anastasia Cucuruz: „Islandezii au treisprezece Moși Crăciuni în loc de unul și-s toți tineri”

Anastasia Cucuruz s-a mutat de peste trei ani din Republica Moldova în Islanda, în căutarea libertății și a firescului. Am vorbit cu ea despre egalitate în drepturi, aurora boreală și cartea care urmează să-i apară la începutul lui 2021.

Inițial, am căutat să fac un interviu tematic, despre cum e să trăiești în țara lui Moș Crăciun. Am descoperit însă repede că atât Islanda, cât și Anastasia au mult mai multe de povestit, dincolo de iernile polare și tradițiile nesfârșite care le însoțesc. Ce-am aflat, în rândurile de mai jos.

Anastasia, când și în ce context ai plecat în Islanda?

Am emigrat la începutul lui 2017. Era perioada în care în Moldova se devia tot mai mult de la democrație. Eu eram jurnalistă de profesie și activistă pentru drepturile omului.

În contextul în care atât eu cât și cei apropiați mie am început să simțim presiuni constante, am considerat că e periculos să mai rămân acasă. Mi-am luat bilete de avion și strictul necesar într-un rucsac pe care, țin minte ca azi că l-am cântărit și avea numai cinci kilograme. Peste alte optsprezece ore am aterizat în mijlocul Atlanticului, în Islanda.

De ce Islanda și nu altă țară?

Dintotdeauna am avut o dragoste aparte pentru țările nordice. Modul de organizare a societății, firea retrasă a nordicilor… totul e diferit. E ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte, cu atât mai mult în scris. Asta trebuie să vii și să vezi. Dacă ești introvert, ca mine, s-ar putea și să-ți placă într-atât de mult încât să nu mai vrei să pleci.

Cum arăta viața ta înainte de Islanda?

Aveam trei locuri de muncă în paralel, dintre care unul era cu program complet. În timp ce învățam pentru licență, pentru că numai așa puteam ieși la liman cu toate cheltuielile, la final de lună. Mai târziu, am început să câștig mai bine, dar am continuat cu toate în paralel, probabil deja din inerție. Pe lângă asta, mai făceam și voluntariat, studii de economie, apoi jurnalism. Mă interesa și politica, am început niște studii în domeniu, dar am abandonat inițiativa la jumătate de drum. În acea etapă, era prea mult deja din punct de vedere fizic, pentru că ziua, într-un final, tot 24 de ore are pentru toți.

În Moldova, dacă ești mereu ocupat, înseamnă că ești harnic. Dacă stai peste program – ești muncitor. Dacă acasă faci tot ce poți și încă oleacă – ești gospodină. Asta „dă bine”, în orice caz. E atât de înrădăcinat în conștiința colectivă, că nimeni nici nu mai pune la îndoială dacă acest concept e funcțional sau poate nu.

Cum arată viața ta acum? Ce faci aici?

Aici, ritmul vieții mele a încetinit vizibil. Nu s-a întâmplat imediat și nici intenționat. Probabil că e natural să te uniformizezi cu societatea în care trăiești, iar aici să lucrezi douăsprezece ore pe zi nu e ceva cu care să te mândrești.

Se apreciază atunci când știi să lucrezi productiv, iar timpul rămas să îl împarți armonios pentru odihnă, familie, activități de suflet: înot, împletit, citit, grădinărit sau orice altceva.

E amuzant cum diferența se vede chiar cu ochiul liber atunci când vin acasă. Câteva zile mă mir de ce și mai ales unde se grăbește toată lumea din jur.

Există ceva ce îți lipsește, de care îți e dor?

Îmi lipsește mâncarea de acasă. Aici, oferta în magazine nu e foarte bogată. Despre majoritatea produselor din estul Europei nici nu poate fi vorba. Noroc cu magazinele turcești, care aduc uneori hrișcă, făină de porumb ca acasă sau foietaj pentru plăcinte, ceea ce e puțin, dar mai bine decât nimic.

Tu ai fost o jurnalistă și o activistă foarte vocală în Republica Moldova. În ce măsură mai ești acum implicată în cauzele pentru care militai în trecut?

Poate că există foști jurnaliști, dar nu și foști activiști. Din jurnalism port cu mine prin lume obișnuința de a citi zilnic știrile și de a verifica informațiile cheie din cel puțin două, trei surse.

În materie de activism civic, Islanda are toate lucrurile bine puse la punct. Din observații personale, constat că există grupuri de inițiativă în toate domeniile sensibile și asta mă bucură.

De aceea, aleg să fiu mai degrabă cu urechea ciulită la ce se întâmplă în Moldova. Internetul e un instrument bun în acest caz, iar când nu se poate interveni de la distanță, redirecționez informația spre colegii care au rămas acasă.

Ei încă mai există, mai rezistă și mai cred că într-o zi și autoritățile de stat vor pleca urechea la cee ace se întâmplă „în teren”. Statul e cel care are toate prâghiile.

Republica Moldova are un președinte proaspăt – Maia Sandu. Pe profilul tău de Facebook am văzut o poză în care sunteți fotografiate împreună. Spune-mi părerea ta despre Maia.

Maia Sandu e politiciana pe care nu o merităm. O cunosc personal și este o femeie de o inteligență, modestie și integritate cum nu mai găsești în politicul moldovenesc.

Fotografia a fost făcută în ultimele ore ale lui 2016, pe 31 decembrie. Am organizat o acțiune publică pentru susținerea veteranului Tudor Pânzari, care locuia de mai mulți ani într-o colibă, în fața Palatului Republicii, după ce a fost deposedat ilegal de apartamentul pe care îl deținea. Am anunțat-o despre inițiativă și Maia Sandu ni s-a alăturat.

Dacă tot suntem aici, care este condiția femeii în Islanda? E adevărat că nu există diferențe salariale între bărbați și femei? 

Presa internațională a citat în repetate rânduri diferite topuri care plasau Islanda pe primele poziții, ca fiind țara cea mai favorabilă din lume să te naști femeie. Se luau în calcul diferiți indicatori, cum ar fi accesul la diferite servicii, remunerarea, securitatea, puterea de decizie, reprezentativitatea în organele de conducere și altele.

Eu, la modul practic, încă n-am găsit vreun motiv să contrazic tot ceea ce s-a spus. Iar ca să fiu înțeleasă corect: nu este vorba despre avantaje pe care le ai fiind femeie. E despre lipsa discriminării, ceea ce e deja destul de mult cât să facă diferența.

S-a scris mult și despre faptul că în Islanda nu există diferențe salariale dintre bărbați și femei, dar activiștii locali nu sunt de accord cu asta. Ei au și cifre concrete care arată că încă mai există probleme la acest capitol, fac demersuri, ies la proteste.

În obligațiile mele de serviciu intră inclusiv angajarea de personal și am reguli clare, care nu permit să se facă diferența în funcție de sex. N-am văzut niciodată așa ceva și nici n-am simțit asta pe pielea mea, dar bănuiesc că, totuși, au loc abuzuri. Probabil că se întâmplă la un alt nivel decât cel la care am eu acces.

Apropo de femei, Islanda a fost prima democrație din lume care a avut o femeie președinte. Acum, în Legislativ și Executiv sunt aproximativ același număr de femei și bărbați în funcțiile de conducere.

Cât de diferit e sistemul politic islandez față de cel din Republica Moldova?

Atât Moldova, cât și Islanda, sunt republici parlamentare și au multe în comun.

Au și islandezii oligarhii lor, care vor să ajungă la putere și unora chiar le reușește. Există și aici oameni care par să fi prins rădăcini în fotolii, deși mulți nu îi mai vor acolo. Chiar și atunci, nici unii și nici alții n-au atât tupeu și lipsă de scrupule cât au cei de acasă, din Moldova.

Care sunt principalele probleme democratice ale țării din care ai plecat și cum crezi că ar putea fi rezolvate?

Toate problemele Moldovei o să se rezolve atunci când vom avea un sistem independent al justiției, cu membri competenți, incoruptibili și cu viziune, la toate nivelurile.

Chiar nu știu vreo problemă pe care o are Moldova și care nu își trage rădăcinile de aici. Sărăcia, în primul rând.

Doar așa, nicidecum altfel.

Știu că, de curând, a mers la tipar prima ta carte. Despre ce ai scris și cum o putem citi?

Când vorbesc despre romanul meu de debut îmi place să spun că e „o istorie aproape adevărată a unei fetițe de șase ani”. Nu o să dezvălui subiectul, pentru că vreau să-l trăiți citind, dar adevărul e că n-am plecat prea departe de ceea ce mă reprezintă.

Deși scrisă într-un stil diferit de toate textele pe care le-am semnat vreodată până acum, n-aș fi fost eu dacă n-aș fi abordat o tematică socială. Abia aștept să o citiți și să o discutăm împreună.

Cartea este deja la etapa de editare și va fi în librării în prima parte a lui 2021.

Care este locul tău preferat din Islanda?

Mă regăsesc mereu față în față cu oceanul. El și luna, îmi știu toate secretele.

În timpul liber mai merg la râurile calde sau la vreo lagună naturală. Avem multe, unele la numai câteva minute de condus din regiunea în care stau.

Pe cei care mă vizitează îi duc mereu la cascada mea preferată – Gljúfrabúi. Islanda are peste zece mii de cascade și Gljúfrabúi nu e nici cea mai mare, nici cea mai apropiată sau spectaculoasă din vreun alt punct de vedere, doar că am cu ea un fel de conexiune aparte. A fost dragoste la prima vedere, dar, la o adică, dacă e dragoste adevărată… poate fi altfel decât imediată și pentru totdeauna?

Ce îți place cel mai mult la islandezi?

Îmi place firea lor retrasă. Ei îți vor zâmbi când vă vedeți, te vor ajuta când ai nevoie, dar în același timp nu sunt genul de vecini la care să mergi după sare și să mai stai o oră și jumătate la prag, discutând. Eu sunt introvertă, așa că din acest punct de vedere suntem la aceeași pagină de carte.

În același timp, când e vorba despre vreo problemă, islandezii se organizează foarte rapid pentru a ieși la protest, să condamne vreo ilegalitate, să se solidarize cu victima unui abuz, să-și ceară drepturile. E o particularitate a lor care chiar mă inspiră.

Există aici un lucru care nu îți place?

Am fost „călită” în Europa de est, așa că adesea un minim al decenței e deja mai mult decât suficient.

Cei care vin din SUA sau din vreun stat european mai dezvoltat găsesc, din când în când, de ce să se plângă: că poliția nu intervine mai dur în unele cazuri, că prețurile sunt prea mari, că taxele percepute de poștă sunt un mister încă nedescoperit, astfel încât uneori nu achiți nimic, alteori achiți zece euro pentru un produs care costă cinci euro ș.a.

După trei ani și jumătate aici, încă mai caut acel ceva despre care să pot spune convins și argumentat că „nu îmi place”. Acum, nu îmi vine nimic în minte.

Cum se vede pandemia de aici?

În Islanda, toți, fără excepție, poartă mască în spațiile publice închise, iar până în aprilie 2021 se estimează că 70% din populație ar putea fi deja vaccinată. Vaccinarea nu este obligatorie, dar nici teoriile conspiraționiste fataliste nu sunt susținute de prea mulți.

Pe blogul meu pe Instagram – @anastasiacruzz – am scris în repetate rânduri pe acest subiect. Am spus acolo despre cum a fost posibil ca în vară în Islanda să nu existe aproape deloc noi infectări, despre cum rata mortalității aici e sub un procent, când în lume media e de trei procente, despre cum în „al doilea val” de COVID, în câteva săptămâni, numărul de cazuri a scăzut de cinci ori.

Povestește-mi un pic despre experiența ta cu clima din Islanda, cu fenomenele unice, cu noapte polară. 

Pentru cei care suferă de meteodependență, Islanda ar putea fi o adevărată provocare. Din fericire, starea mea de bine nu ține cont că afară e soare sau plouă pentru că, da, aici soare e puțin și precipitații sunt multe.

Unii se plâng de lungile nopți polare, dar mie îmi plac. Îmi place să „vânez” acele trei, patru ore de lumină pe zi, apoi să mă retrag în casă și să citesc ceva interesant la lumina de pe noptieră. Îmi place și aurora boreală, care poate fi văzută numai pe întuneric.

În schimb, pentru mine e mai greu de suportat vara, atunci când soarele nu apune niciodată. Mă debusolează lumina de afară la orice oră din zi sau din noapte, faptul că orice jaluzele ai avea, tot intră niște lumină pe undeva, că timp de câteva luni nu găsești niciodată întuneric din acela dens, cât să nu îți vezi nici vârful nasului…

Când noi ne mirăm de aceste fenomene unice, islandezii, atunci când călătoresc în țări mai calde, sunt impresionați de fulgere și tunete. Aici nu există așa ceva.

Cum e iarna în Islanda? E mai iarnă ca oriunde altundeva?

Iarna islandeză vine mai devreme decât acasă și aduce cu ea mai multă zăpadă și e mereu vânt. Temperaturile, însă, nu sunt cu mult mai joase. Pe timpul iernii, de obicei, aici sunt – 3-5 grade Celsius, adică la fel ca în Moldova.

Îi cuprinde pe islandezi febra Crăciunului mai mult ca pe alții?

Da, islandezii au o dragoste aparte pentru Crăciun. Diferit decât acasă e că islandezii au treisprezece Moși Crăciuni în loc de unul și-s toți tineri. Ei vin pe la case și lasă cadouri copiilor cuminți în fiecare seară, începând cu data de 13 decembrie, deci magia începe mult mai devreme.

Care e mâncarea ta tradițională preferată? Știu că la capitolul ăsta, nu tot ce gătesc islandezii e digerabil pentru un outsider. 🙂

Cam toate mâncărurile tradiționale islandeze conțin carne, iar eu sunt vegetariană de mai mulți ani. Chiar dacă aș face vreo excepție, tot n-aș începe cu mâncărurile tradiționale islandeze: cap de miel, testicule de bou, carne putrezită de rechin ș.a. Sunt, totuși, și din cei care spun că ceea ce tocmai am enumerat e foarte gustos. Probabil că adevărul e undeva la mijloc.

Tu l-ai întâlnit pe Moș Crăciun?

Unul dintre cei islandezi mi-a lăsat acum câteva zile în ciorap o carte pe care o ochisem demult la raft. Atât până acum. Moșul cel adevărat pentru mine e totuși cel de acasă și bănuiesc că tot acolo mă și așteaptă în acest an.

De când cu pandemia, se călătorește greu, altfel, aș fi venit și eu acasă măcar pe câteva zile. Mai nou, m-am resemnat.

Ce-ți dorești de la 2021?

Am planuri mari cu 2021. Tot ce vreau e să fiu eu sănătoasă și toți cei dragi mie, restul vine la pachet.

Foto: arhiva personală