Adriana Moscu ∙ May 14, 2020 ∙ 8 min read

Timp de două luni, Conferințele Guvernului au avut un “invitat special” – Bogdan Anicescu, interpret în limbajul mimico-gestual. În scurt timp, ne-a stârnit tuturor un val de simpatie. Dacă vrei să afli mai multe despre el, citește materialul de mai jos.

Interviu de Adriana Moscu

Deși ai acumulat multă experiență în activitatea ta ca interpret în limbaj mimico-gestual, figura ta a devenit recognoscibilă în timpul unei conferințe de presă a Grupului de Comunicare Strategică. Cum ai fost selectat?

Totul a pornit în urma demersurilor pe care Asociația Națională a Surzilor din România le-a realizat înainte de instituirea stării de urgență. A.N.S.R. a transmis o notificare către autorități, subliniind necesitatea accesibilizării informațiilor oficiale cu atât mai mult în această perioadă de criză, pentru persoanele din comunitatea Surzilor. Acest lucru presupune interpretarea în limba semnelor a diferitelor comunicate. În urma demersului, Ministerul Afacerilor Interne a răspuns pozitiv cu rapiditate, iar eu am primit această sarcină ca angajat al Asociației. Este un efort colectiv în spatele acestei colaborări; poate că eu sunt o parte “vizibilă” dar suntem o echipă indiferent de persoana care interpretează.

La nivel personal, te-a ajutat sau te-a încurcat această expunere? Te-au deranjat anumite comentarii și meme-uri din spațiul public? Sau le-ai perceput ca pe un semnal de simpatie? 

Nu mi-a fost niciodată confortabil să fiu în prim-plan. Dar am înțeles că este o oportunitate pentru societatea largă de a descoperi unele lucruri care nu sunt din perspectiva noastră extraordinare, ci obișnuite într-o societate incluzivă. Este o șansă de a face cunoscute anumite probleme existente în rândul persoanelor deficiente de auz și dacă pot avea o contribuție în acest sens, mă adaptez. Am observat numeroasele meme-uri, glume, comentarii… Nu m-au deranjat la nivel personal. În rest, Asociația a răspuns punctual dacă a fost cazul într-un moment sau altul.

Ești oprit pe stradă? Ce ți se spune? 

Nu sunt oprit pe stradă, nici nu mă expun în această perioadă mai mult decât ar trebui, evident. De multe ori am mască, deci nu pot fi recunoscut 🙂

Cum reușești să ții pasul cu vorbirea “vie” a comunicatorilor? Uneori, apar pauze prea lungi, greșeli, fraze alambicate. Cum faci să nu-ți pierzi ritmul, ideile, să te adaptezi? 

Anumite erori sau scăpări sunt inevitabile. Dar noi, interpreții, avem anumite tehnici, anumite strategii pentru a face față acestor provocări. Este necesară o memorie de scurtă durată bună, plus un nivel de cultură generală care să permită realizarea unor adaptări acolo unde este cazul. Având o experiență de peste 5 ani la Știrile Kanal D, reușesc acum să țin pasul în cea mai mare măsură. Important este ca, indiferent de ceea ce se întâmplă, să nu disperi și să mergi mai departe, întrucât nu poți schimba ceea ce deja s-a petrecut.

Știu că ești implicat într-un proiect – „Voci pentru Mâini: Interpretare Video la Distanță”. Spune-ne mai multe despre el.

Este unul din proiectele realizate la nivelul A.N.S.R., fiind dezvoltat cu sprijinul financiar al Fundației Orange. Am creat această aplicație care permite interpretarea în timp real, prin conexiuni audio-video. Mai concret, o persoană surdă se poate conecta cu nume de utilizator și parolă, după care poate iniția un apel și primul interpret disponibil care răspunde este pus în legătură directă cu beneficiarul. Am ținut cont de numărul redus de interpreți autorizați din țara noastră și de necesitatea de a acoperi cât mai multe nevoi. În plus, instituțiile și companiile pot utiliza de asemenea acest serviciu. Este o șansă de a crește numărul total de servicii de interpretare acordate prin reducerea timpilor de deplasare și eliminarea multor bariere de distanță. În multe județe există un singur interpret autorizat iar în altele niciunul. Această platformă poate oferi soluția la o problemă de actualitate.

Cum traduci cuvântul “coronavirus” în limbaj mimico-gestual?

Folosesc semnul utilizat de comunitățile de Surzi din întreaga lume. Este un semn compus dintr-un gest asemănător unei „coroane” și altul care ilustrează ideea de „răspândire”. Nu este un semn specific limbii semnelor române ci are recunoaștere internațională.

A existat vreodată pentru tine un cuvânt intraductibil?

Noi, interpreții, ne „lovim” adesea de cuvinte pentru care nu cunoaștem semne specifice. Este normal având în vedere că limba semnelor nu are un număr de zeci de mii de semne specifice, ci probabil până în 10.000. Orice limbă vorbită are un număr mult mai mare de cuvinte și atunci există diferite forme de compensare în exprimarea gestuală. De exemplu, se folosesc semne compuse, se accentuează mimica sau (frecvent) se apelează la alfabetul dactil. Unele expresii nu sunt atât de simplu de redat, fiecare limbă având propriile elemente de particularitate, de „culoare”. Unele jocuri de cuvinte sunt mai dificil de interpretat în așa fel încât ele să aibă sens. Unele dificultăți mai deosebite există în domeniile unde avem terminologie de specialitate (spre exemplu, informatică, medicină avansată, științe naturale ș.a.).

E mai grea viața în pandemie pentru persoanele cu deficiențe de auz/vorbit?  

Este mai grea pentru aproape toată lumea deci si pentru persoanele cu deficiențe de auz. În comunitatea Surzilor există o mare dorință permanentă de socializare, de interacțiune. Dar acest lucru nu este posibil momentan. De asemenea, e foarte dificil de comunicat atunci când nu se mai poate citi pe buze. Purtatul măștilor opace nu permite labiolectura. Unele soluții există, precum măștile transparente.

Din tot ce ai de “tradus”, ce anume e cel mai greu de interpretat?

Sunt anumite sintagme și anumite conținuturi specifice mai dificil de interpretat așa cum am precizat mai devreme. Aceste intervenții ne oferă și nouă, interpreților, o șansă de a descoperi unde avem dificultăți mai deosebite la acest capitol. Aș putea da ca exemplu „zădărnicirea combaterii bolilor”, o construcție care nu poate fi preluată ca atare în limba semnelor din punctul meu de vedere. De aceea, pentru a fi mai clar, consultându-mă și cu ai mei colegi, am considerat că putem transmite „a bloca lupta contra bolii” sau ceva asemănător. Cu toții învățăm permanent, nu avem un moment la care să spunem că știm deja tot ce se poate ști.

De ce crezi că este necesară traducerea discursurilor autorităților în limbajul semnelor, în această perioadă?

Nu este vorba doar de această perioadă. Persoanele deficiente de auz, în general, au nevoie să fie informate în permanență, au nevoia accesibilizării mesajelor. Situația de față ne-a oferit posibilitatea de a accentua această nevoie, dar sperăm să devină un lucru obișnuit, pe termen lung.  Este simplu: dacă tu ai o anumită limbă maternă pe care o înțelegi cel mai bine, este normal să se ia măsuri pentru ca informațiile să existe și în această limbă, cu atât mai mult când sunt lucruri ce ne afectează pe noi toți. Altfel, ești vulnerabil.

Tu primești textul înainte de a-l descifra?

Nu primesc informațiile sau textele anterior intrării în direct.

Ai interpretat vreodată muzică? În ce fel se petrece acest proces? 

Da, am interpretat și muzică și sper să mai am ocazia. Nu aș putea spune că am cea mai mare expertiză în acest domeniu față de alți interpreți, însă este o activitate foarte specială, foarte frumoasă. Procesul nu este unul direct, precum preluarea unor versuri și redarea lor în limba semnelor. Trebuie să ilustrăm alte aspecte, precum sunetele produse de instrumente, tipul instrumentelor, intensitatea notelor, ritmul, nota personală a artistului. Aceste lucruri ne-au fost arătate anul trecut de Amber Galloway Gallego, experta internațională în interpretarea muzicii care, cu sprijinul Mastercard, a fost la București pentru un training în luna mai dar și, desigur, la festivalul Electric Castle. În acest sens, 2019 a reprezentat un punct de cotitură. Ne dorim să fie accesibilizate cât mai multe evenimente, concerte, festivaluri. Tot cu sprijinul Mastercard, festivalurile Summer Well și Afterhills au fost în 2019 accesibilizate cu interpreți români pe scenă, precum și The Artist Awards, concertele Robin and the Backstabbers, Byron, The Mono Jacks. A fost o onoare să fiu unul dintre interpreți și îmi doresc să progresez cât voi putea în acest segment.

Cum arăta o zi din viața ta înainte de pandemie și cum arată acum?

Sunt o persoană care nu are mult timp la dispoziție în general și parcă acum este și mai greu din acest punct de vedere. Diferența principală constă în interacțiunea directă cu beneficiarii în perioada premergătoare debutului pandemiei. Acum, rezolvăm doar urgențele față în față și ne axăm și pe intervențiile la distanță în rest, prin apeluri video.

Ce ai să faci din ceea ce nu poți acum atunci când se vor relaxa restricțiile? 

În afara dorinței de a îmi revedea față în față familia, rudele și prietenii, vreau să văd un film la cinema. Atunci când va fi posibil acest lucru și, desigur, în maxime condiții de siguranță.

În opina ta, ce ar trebui să ne învețe această situație pe care o traversăm?

Să fim mai uniți, să ne concentrăm pe lucrurile bune, să prețuim timpul pe care îl avem și să ne sprijinim la nevoie unii pe alții.

Foto: arhiva personală

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…