Am așteptat doi ani un nou sezon Umbre, serialul care a devenit un fenomen atât pe plan local, cât și pe plan internațional. Și da, clar, ne așteptam să fie bun, intens, autentic, plin de umor și de suspans în același timp. Să păstreze limbajul absolut genial. Să aibă culoare și o dinamică surprinzătoare. Dar nu ne gândeam că ne va întrece așteptările. Cu atât de mult. Umbre 3 a fost lansat pe 20 noiembrie pe HBO GO. Prin urmare, nu puteam rata ocazia de a sta de vorbă cu Bogdan Mirică, regizorul și scenaristul Umbre, despre poveștile din culisele acestei producții.

Umbre este serialul care se schimbă de la un sezon la altul. Ce aduce nou cel de-al treilea?

Propunerea Umbre a fost întotdeauna să-și păstreze ADN-ul, personalitatea, dar și să evolueze. Așa cum ideile mele despre viață sau cinema sper eu că evoluează, era normal ca și Umbre să meargă în aceeași direcție. Dacă primul sezon avea un format vignetat și o poveste principală care se înfiripă încet, încet, layer cu layer , al doilea sezon a pus totul pe poveste: un revenge story , foarte urgent, foarte concentrat ca evenimente și ca timeline. Șase episoade care se petreceau în șase zile consecutive. Umbre 3 se duce la nivelul următor: povestea devine din ce în ce mai complexă, dar în același timp nu pierde din ritm. Dimpotrivă. Totul e dens și toate lucrurile se leagă între ele – păstrând principiul de bază că povestea derivă din personaje. Dincolo de asta, am schimbat lucruri la stilistică, încercând să ajung la un nivel de intimitate, de veridicitate, care, cred eu, că fac ca sezonul acesta să fie cel mai bun de până acum. Și mai e ceva: Umbre devine internațional – și o să vedeți la ce mă refer.

Dacă ar fi să rezumi Umbre 3 într-o singură frază, care ar fi aceea?

„ Ce ți-e scris în frunte ți-e pus.“ Fatalismul din Miorița ne urmărește peste tot.

În Umbre 2, Relu (Șerban Pavlu) se îndepărtează destul de mult de familie, chiar dacă face ceea ce face pentru ei. Care este cea mai provocare a lui în acest sezon?

La modul ideal, oamenii caută compania altor oameni pe baza lucrurilor bune dintre ei: se fac să râdă reciproc, atracție sexuală, în virtutea afinităților de orice tip – de la cele culinare la cele ideologice. Dar cred că există solidaritate și în lucrurile mai puțin plăcute. Din acest motiv există grupuri de terapie pentru cei care vor să scape de abuzul de droguri, alcool, traume etc. Există o legătură între oamenii de acolo. Și cred că, în cazul lui Relu și al familiei lui, acolo suntem. Au ajuns la un fel de rehab, iar întrebarea este: ne putem reveni împreună viața aceasta pe care am ajuns să o avem? Conexiunea există cu siguranță.

Știu că este greu, dacă nu chiar imposibil, să alegi între personajele create de tine, însă care este cel care este cel pe care îl placi cel mai mult, cu care empatizezi cel mai bine?

Probabil că personajele care storc cea mai multă emoție din mine sunt cele care sunt cele mai corupte din punct de vedere moral: Nico (Andreea Vasile) și Emilian (Laurențiu Bănescu) – și cred că nu e o întâmplare că între ei apare o conexiune, chiar dacă bolnavă. Încercarea lor perpetuă de a ieși la lumină, de a-și găsi o formă de validare și, în cele din urmă, de izbăvire, m-a atins întotdeauna, pentru că am o formă de naivitate care se încăpățânează să creadă că oamenii nu sunt fundamental răi. Iar atunci când devin răi, o fac în virtutea traumelor prin care au trecut.

Sunt multe lucruri care îmi plac enorm la Umbre, însă limbajul, care are o autenticitate aparte, mi se pare fabulos. Unde îți găsești sursele de inspirație pentru el?

Nu sunt o persoană excesiv de sociabilă, nu pot spune că interacționez cu mulți oameni necunoscuți din diverse pături sociale și că mă inspir de acolo. Dar, atunci când se întâmplă, sunt un burete care absoarbe – și nu cuvintele sau expresiile din argou sunt cele mai importante, cât mai degrabă mentalitatea din spate, speech pattern -ul. Cuvinte și expresii poți asimila într-o cantitate limitată, dar odată ce ți-ai însușit sursele modalității de vorbire, odată ce ai devenit fluent în tipul ăla de limbaj, atunci lucrurile vin de la sine. De exemplu, când am început să fac research pentru Umbre , am citit multe stenograme cu diverși infractori care erau ascultați de procurori – și la început limbajul pare exotic și suculent, dar destul de repede devine plicticos, redundant. Ca scenarist nu vrei să se întâmple asta. Plus că se folosește mereu de educația lui pentru a-și umili interlocutorul, frazele lui ricoșează unele din altele și pare că nu duc nicăieri, dar, de fapt, el e foarte precis în scopul lui. Relu, pe de altă parte, e genul de la care scoți cuvintele cu cleștele. Și amândoi au umor. Unul are un umor bolnav, hipersexual, încâlcit, celălalt – un umor simplu, observațional, de Moromete.

Întorcându-ne acum în timp, câțiva ani în urmă, cum a început proiectul Umbre pentru tine? Știai deja serialul australian de la care a pornit și Umbre – Small Time Gangster?

A fost pur și simplu o chestiune de noroc. Am lucrat câțiva ani ca scenarist la Mediapro și, per total, a fost o experiență destul de frustrantă. Cât am lucrat acolo, de câteva ori am interacționat indirect cu Gabriela Ceuta, care lucra la Dezvoltare (de scenarii) și care, după o vreme, s-a mutat la HBO. Și într-o zi m-a sunat și mi-a spus: „am cumpărat un format și vrem să-l dezvoltăm la HBO și cred că tu te-ai potrivi foarte bine cu proiectul”. Mi-a arătat originalul – Small Time Gangster – și nu mi-a plăcut. Mi s-a părut o telenovelă care se voia un cocktail de Sopranos cu filmele lui Scorsese și Tarantino. Nope. Și i-am zis că mă bag, dacă mă lasă să îl fac cum cred eu – să păstrez cât de cât firul narativ (nici acela nu mă atrăgea foarte tare), dar să schimb personajele, limbajul și stilistica. Am vrut să îl fac visceral, real și politically incorrect (așa cum e viața în societatea românească). Apoi, sezoanele 2 și 3 le-am scris eu de la zero (originalul s-a oprit după primul sezon) – și cu cât am fost mai onest în încercarea mea, cu atât Umbre a devenit mai bun, cred.

Care sunt ingredientele care au transformat Umbre într-un succes uriaș atât în România, cât și în afară?

Dacă ar există niște ingrediente cuantificabile, toată lumea le-ar folosi și toate proiectele artistice ar avea succes. Intuiesc care ar putea fi, dar nu pot să bag mâna în foc că alea sunt. Când ceva rezonează cu mulți oameni – că e un cântec, o pictură, o carte – înseamnă că, într-un fel, premeditat parțial sau întâmplător, autorul a reușit să atingă un punct sensibil din subconștientul colectiv. Restul – să zicem în cazul unui serial – că arată bine, că are production value , că actorii sunt buni, că are o coloana sonoră memorabilă, astea sunt lucruri esențiale, dar nu știu dacă garantează întotdeauna succesul. Există filme cu superstaruri, scrise de scenariști extraordinari, regizate de oameni cu Oscaruri, care sunt eșecuri comerciale. Trebuie să vezi ce împrumuți de la lumea înconjurătoare și ce dai înapoi. Dacă e prea puțin, lumea e plictisită, dacă e prea mult, lumea nu e pregătită.

Ce înseamnă Umbre pentru tine?

Enorm. Dar un lucru esențial trebuie spus: Umbre n-ar fi fost Umbre dacă în spate nu exista HBO. Pentru că HBO încurajează creativitatea și personalitatea omului din spatele proiectului – oricât de neortodoxe sau de riscante ar putea părea la prima vedere.

Umbre 4 sau un nou lungmetraj: ce urmează?

Lungmetraj. Thriller. Apoi o să mai vedem.