Sunt pasionată de tot ce înseamnă arhitectură și design interior, iar implicarea lui Cristian Corvin (designer și arhitect) în cel mai nou proiect rezidențial de lângă București mi-a stârnit și mai mult curiozitatea.
Situat în sud-estul Bucureștiului, pe malul lacului Tătaru, și la doar 15 minute de stația de metrou Anghel Saligny, complexul rezidențial Liziera de Lac pare un loc de vis: clădiri cu design modern, multă verdeață, un loc ce oferă toate facilitățile urbane avangardiste și unde se va naște o nouă comunitate.
Un community hub va găzdui un restaurant, o cafenea, un magazin, gradiniță, dar și alte spații comerciale. Community hub-ul va oferi rezidenților și un spațiu de co-working și întâlniri care îmbină confortul de a lucra de acasă cu facilitățile moderne ale unui spațiu office. Toate poartă „semnătura” şi amprenta personală a designerului Cristian Corvin. Detalii despre cum și-a imaginat aceste spații, despre trendurile în design interior și despre cum va fi viața noastră peste 10 ani ne spune chiar el în cele ce urmează.
Cum ai simțit anul 2020? Care a fost cea mai importantă lecție învățată în pandemie?
Cred că cea mai importantă lecție pe care mulți dintre noi au învățat-o este importanța mediului locuit și impactul său asupra stării noastre de spirit. Oamenii și-au dat seama despre importanța de a avea mai mult spațiu: casa a devenit birou, școală, loc de joacă, de odihnă și de petrecere a timpului liber. Totodată, ne-am dat seama cât de important este să fii aproape de natură sau să ai un spațiu în care să te poți relaxa la aer, cum ar fi o curte sau o terasă. Pandemia doar a accelerat un proces care era deja în curs: datorită tehnologiei, treptat, vom lucra din ce în ce mai mult din alte locuri decât din centrele de birouri aglomerate, respectiv de acasă. Asta înseamnă că distanțele către/dinspre birou nu mai sunt relevante în alegerea locuinței, ci primordial este să trăim într-un mediu plăcut, cu acces la natură.
Cu ce se deosebește Liziera de Lac de alte proiecte din portofoliul tău?
Noi ne ocupam mai rar de proiecte cu componentă rezidențială, dar Liziera este cu totul special deoarece este plasat în mijlocul naturii, între lac și pădure, având în același timp facilități urbane esențiale, accesibile tuturor locuitorilor din complex. Community hub-ul cu spațiile de co-working, restaurant, cafenea și spații comerciale, grădinița, piscina, terenurile de sport, promenada pe marginea lacului și multe altele sunt zone în care ne putem transpune experiența, bucurându-ne de avantajele unei comunități ce împărtășește aceleași valori.
Ce ne poți spune despre designul clădirilor publice din complex? De la ce ai pornit?
Beneficiul major al proiectului Liziera de Lac este apropierea de natură. Am încercat să transpunem această realitate și în designul clădirilor: cât mai multe materiale naturale, deschidere către mediul natural din exterior, o paletă de culori pastelate, “de pământ”, toate convergând spre natură.
Întreg conceptul are la bază materiale și culori naturale, calde, care conferă o atmosferă confortabilă și relaxantă. Designul grădiniței se inspiră din arhitectura asiatică, atât în ceea ce privește proporțiile, cât și din punct de vedere al culorilor și materialelor naturale alese și al peisagisticii care creează o atmosferă caldă. Aceasta dispune de spații comune pentru diferite activități, spații exterioare în care copiii să se poată mișca în voie, bucătărie și spații pentru masă, cabinet medical și cameră pentru dormit, toate având un design care să le stimuleze creativitatea și curiozitatea.
Care sunt trendurile în design interior anul acesta? Care sunt recomandările tale, în amenajarea locuințelor noastre?
Chiar dacă aș ști, nu m-aș grăbi să răspund. Noi considerăm că există niște nevoi umane universale care se schimbă foarte rar și încercăm pe cât posibil să nu fim influențați de trend-uri de moment care pot expira la fel de repede precum au apărut. Încercăm ca tot ceea ce propunem sa fie cât mai atemporal, cum ar fi culorile pastel sau lemnul natur de stejar sau frasin.
Ce rol joacă funcționalitatea în cazul unei vieți în acest complex rezidențial?
Proiectul Liziera de Lac a plecat de la principiile antropologice de formare a comunităților, astfel, întregul complex gravitează în jurul spațiilor comune și a juxtapunerii dintre intimitatea oferită de zonele de vegetație. Acest tip de planificare urbană încurajează interacțiunile dintre vecini, încurajează un stil de viață activ și o viață socială echilibrată, fără a fi nevoie să ieși din complex. Principalul avantaj este intimitatea și siguranța, precum și avantajele de a trăi într-o comunitate de oameni ce împărtășesc aceleași valori. Locuitorii din Liziera de Lac vor avea la o distanță de doar câteva minute acces la pădure, lac, grădiniță, un community hub cu zone de lucru și petrecere a timpului liber, spații comerciale, piscină, terenuri de sport. Practic au avantajele facilităților urbane, în mijlocul naturii, fără iasă din cartier. Copiii lor se pot juca în siguranță afară, într-o comunitate familiară și sigură, unde se bucură de aerul proaspăt de pădure.
Dacă ar fi să convingi un prieten să se mute mâine la Liziera de Lac, ce i-ai spune?
În Liziera de Lac te vei bucura de un stil de viață în mijlocul naturii, departe de agitația orașului.
Care sunt punctele forte ale acestui proiect imobiliar?
Pe lângă facilitățile urbane și localizarea în natură pe care le-am menționat deja, un alt punct forte este dezvoltarea sustenabilă a proiectului. Liziera de Lac se bazează pe soluții prietenoase cu mediul și materiale de construcții de ultimă generație. Cu 52% din complex rezervat zonelor verzi, cu obiective de conservare a pădurii prin amenajarea unui parc natural, precum și conservarea lacului Tătaru, acesta este mai mult decât un proiect rezidențial, este o viitoare comunitate. Întregul proiect a fost proiectat astfel încât să ofere viitorilor rezidenți un nou standard de locuire care conectează natura cu orașul și facilitățile de ultimă generație. Distribuția spațiilor verzi are rolul de a crea zone naturale, mici oaze de vegetație, ce oferă intimitate. Tot proiectul este concentrat în jurul confortului și al unui stil de viață echilibrat în armonie cu natura.
La final, aș vrea să ne spui cum vezi viața noastră în următorii 5-10 ani?
Cred că vom redefini standardele de locuire, punând mai mult accent pe proiecte sustenabile, prietenoase cu natura, cu o amprentă de carbon cât mai redusă și energie verde. Totodată, cred că tehnologia va juca un rol important în casele noastre, prin sisteme tip SMART HOME care automatizează managementul facilităților, optimizând consumul de energie. Un astfel de sistem este implementat și în complexul Liziera de Lac pentru confortul viitorilor locatari. De exemplu, aplicația va permite rezidenților să facă rezervări pentru terenurile de sport, să ofere acces vizitatorilor și să urmărească în timp real microbuzele special puse la dispoziție care vor conecta complexul cu stația de metrou Anghel Saligny și multe altele. (P)
FOTO: PR
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025
Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…
Dana Rogoz și Marian Râlea, față în față
Magicianul și Abramburica. Mentorul și discipolul. ”Tatăl” și ”copilul”. Colegi-actori, pe aceeași scenă de teatru. Prietenia dintre Dana…
Ana Ularu: ”Încerc să mă păstrez mereu cât de puternică și de agilă pot”
Pe Ana Ularu urmează s-o vedem de astăzi într-un nou rol, Freja, în serialul “Cod roșu la Paris” (”Paris Has…
Interviu cu Mara Bugarin (Moromeții 3): „Pentru iubitorii primelor filme va fi palpitant să trăiască sensibilitatea, umorul și culoarea specifică lumii Moromeților‟
Ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 urmărește destinul lui Niculae (Alex Călin),…
Interviu: Fotograful Omar Victor Diop, despre calendarul Lavazza 2025 și vizuniunea sa despre artă
L-am întâlnit pe Omar Victor Diop, fotograful senegalez care a realizat imaginile calendarului Lavazza 2025. Am stat de…
Lavazza a lansat calendarul pentru 2025. Francesca Lavazza ne spune povestea din spate și care sunt misiunile brandului
Când spui Lavazza, spui tradiție, gust, eleganță și, desigur, inovație. Am fost pentru a doua oară la evenimentul…
Vlad Drăgulin (”Căsătoria”): ”Întotdeauna am avut atracție față de personajele defavorizate”
Vlad Drăgulin este unul dintre protagoniștii primului film regizat de Mihai Bendeac, ”Căsătoria”, o producție inspirată din piesa…
Surorile Galeriu, despre cea mai frumoasă experiență a vieții lor: Trupa The Twins: “Noi am cunoscut adevăratul succes peste hotare, nu în România“
Cântă de când se știu și cum se aleagă un alt drum, când mama lor a fost artistă…
Mira: „Iubesc să dau multe sensuri muzicii pe care o fac”
Ne vorbește despre dragoste, despre cum nicăieri nu-i ca-n România, despre străzile din București: melodiile sale pline de…