A List Magazine ∙ February 16, 2023 ∙ 24 min read

Trăim o revoluție tehnologică fără precedent, iar unul dintre apanajele acestei realități este transformarea constantă a cinematografiei, din ce în ce mai la îndemână publicului larg, din ce în ce mai diversă. Iar când ești în mijlocul unui boom de acest calibru, nu poți să nu te întrebi încotro ne îndreptăm?

În urmă cu 20 de ani, când imaginile începeau să vorbească, o mare parte dintre oamenii vremurilor credeau că mai mult de atât va fi imposibil. În 2022 discutăm despre platforme VOD, LED walls, holograme 5D, AI fără intervenția oamenilor, democratizarea filmului ca o consecință a erei digitală ce facilitează accesul la o mulțime de povești și genuri, de la filme de autor la soft porn movies  ̶  acestea fiind doar câteva dintre conceptele care, deși acum, cel puțin în spațiul autohton, ni se par încă nefamiliare, vor face parte din vocabularul uzual al unui producător de film, al unui regizor, al unui actor, și chiar al fiecărui consumator de artă cinematografică. Mai mult, ca orice fenomen care schimbă paradigme, aduce cu sine critici, scepticism, teamă, tot felul de întrebări. Pentru a desluși prezentul și a înțelege viitorul, m-au ajutat Emanuel Pârvu, din perspectiva regizorului, profesorului, actorului, Oana Iancu, din perspectiva producătorului de film, Monica Lăzurean-Gorgan, din perspectiva producătorului de film documentar, Rodica Lazăr și Ioana Bugarin, din perspectiva actriței.

EMANUEL PÂRVU: Actor, regizor, profesor, scriitor, cunoscut mai ales pentru filmele Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, Totul e foarte departe, Marocco, 5 minute.

EMANUEL PÂRVU

Cum ați descrie axa timpului în cinematografie, „trecut-prezent-viitor”?

Oooo, nu-mi dau seama dacă avem timp (sau spațiu) să-mi permit să am un enunț clar pe acest subiect vast. Ce am învățat până acum ar fi că totul s-a cam făcut ̶ în toate felurile, în toate formele, în toate sensurile, iar noi (cei din prezent) nu putem oferi decât o altă perspectivă. Poate doar în pedagogie stau lucrurile mai altfel, pentru că oamenii sunt unici în felul lor și pentru că cei tineri vin cu un fel de a privi lucrurile care nu e tocmai cel cu care eram noi obișnuiți acum douăzeci de ani. Personal consider confuzia ca fiind omniprezentă în societatea de azi, iar asta face ca reperul  ̶  considerat, măcar aproximativ, punct terminus  ̶ să capete culori din ce în ce mai apoase. Din postura de regizor, cred că lucrurile în cinematografie se schimbă puțin câte puțin, ceea ce e și normal să se întâmple. De la stilistică la estetică, de la modalități tehnice la limbaj cinematografic, de la dialoguri la ecleraj, această schimbare este inevitabilă  ̶  așa cum spunea și Liviu Ciulei – „un autor se inspiră din realitate, din timpul lui și trebuie să-l reflecte”. Iar în actorie, lucrurile se schimbă și acolo, dar tot puțin câte puțin. Această schimbare nu cred că poate fi făcută de la nord la sud fără să tranzitezi toată axa, pur și simplu pentru că s-ar arde niște etape care pot pregăti o eventuală schimbare majoră de macaz. Ceea ce în zilele pe care le trăim se confundă foarte ușor cu oportunismul.

Cât de mult influențează tehnologia genurile în cinematografie? Își vor mai găsi locul, în viitor, toate genurile?

Așa cum ziceam, puțin câte puțin, lucrurile s-au schimbat și din păcate contextul pandemic a făcut ca unele lucruri să capete o mișcare accelerată. Tehnica a făcut, la rândul ei, progrese și această chestiune a devenit expresia concretă a zicalei „nevoia învață pe cărăuș”.  Din punctul meu de vedere, multitudinea de modalități de exprimare în domeniul tehnic al cinematografiei a căpătat tendințe de bazar, în loc să capete coerență. Genurile nu sunt o problemă atâta timp cât nu se intersectează sau nu lasă loc apariției reperului fals, care provoacă confuzie în mintea spectatorului. Nivelul cultural al societății este, din păcate, tot mai scăzut și asta face să se confunde succesul cu valoarea.

Sunt multe voci care spun Arta este compromisă de către tehnologie“. Credeți că este adevărat?

Nu știu exact cum să răspund la această întrebare. Poate doar cu „depinde”. Mi se pare, într-un fel, că se poate face o paralelă cu internetul. Dacă www-ul este folosit în scopuri bune, atunci el nu este decât o binecuvântare  ̶  cred că este foarte bine să ai biblioteca sau Larousse-ul la purtător. În schimb dacă este folosit în alte scopuri (pe care aș prefera să nu le numesc) atunci internetul devine nociv. Mi se pare la fel și cu tehnica în cinematografie. Am văzut filme în care tehnica a făcut să arate senzational o secvență (ba chiar în anumite cazuri, un film întreg) care acum ceva timp ar fi fost practic, imposibil de făcut. Și am văzut și secvențe care au beneficiat inițial de avantajul tehnicii, dar care au pierdut din valoare tocmai din cauza uzului greșit sau exagerat al posibilităților.

Strict pentru un regizor: pentru ce ar trebui să își antreneze el mușchii creativității ca să rămână adaptat timpurilor ce vor veni?

Pentru funcționabilitatea cognitivă să-și antreneze „mușchii creierului” și pentru funcționabilitatea emoțională să-și antreneze „mușchii sufletului”. Flexibilitatea sau maleabilitatea se pot trasforma foarte ușor din calități în defecte. Compromisul la fel. Și atunci cred că doar o gândire așezată poate face ca adaptarea să nu fie considerată o strictă modalitate de supraviețuire, ci o transformare necesară pentru a putea avea un produs viabil pentru piață (indiferent că vorbim de filmul de autor sau de filmul ultra-comercial). Cât pentru creativitate, cred că reperul adevărului sacru rămâne cea mai bună soluție. Omul doar imită ceea ce a făcut Divinitatea, iar mai ales în artă acest lucru nu ține  ̶  din punctul meu de vedere  ̶  decât de milostivirea sacrului către laic  ̶  prin cele două tipuri de relație ale Divinității cu noi (inspirația  ̶  contactul indirect și revelația  ̶  contactul direct). 

Dar un profesor?

Din punctul meu de vedere, empatia și dialogul. Înțelegerea nevoilor studentului, comunicarea cu el, relația într-o continuă evoluție  ̶  astea cred că ar fi elementele cheie ale pedagogiei vocaționale. Da, timpurile s-au schimbat, studenții colaborează cu teatre sau cu echipe de filmare din timpul facultății și cred că trebuie încurajați să facă asta  ̶ cu mențiunea analizei tipului de produs pe care merg să îl facă, nicidecum cu coerciție. Cred că fiecare experiență are timpul și rostul ei, iar comunicarea cu cel din fața ta îi poate dezvălui mai multe poteci, fiecare cu finalul ei previzibil sau neprevăzut.

Ce trucuri și gadget-uri vor schimba lumea cinematografiei?

Nu cred că pot să răspund la întrebarea asta. Educația vizuală pe care am primit-o mi-a conturat o imaginație bazată pe emoție, nu pe tehnologie. Am crescut cu filme rusești, franțuzești, italienești și mi-am exersat meseria de actor sau de regizor cam în același perimetru. Nu știu să gândesc în avatar, nu aș ști ce să fac cu un buget de Batman. Deci nu știu să prevăd cum se va schimba.

Suntem în viitor deja, peste 50-100 de ani, sunteți pe scaunul de regizor, ce aveți în fața și în jurul dumneavoastră?

Dacă am fost cuminte, o să am în față un loc cu verdeață, dacă nu am fost cuminte, un cazan cu smoală. Dacă se inventează vreo pastilă minune, atunci, ca exercițiu de imaginație, probabil aș avea un video-assist în față, lângă mine producătorul și un script supervisor, încercând încă o dublă în studioul tapetat în verde, încercând să vorbesc cu niște holograme 5D, încercând să storc niște trăiri autentice din niște proiecții, suspinând după hamsii prăjite și terminând ziua de filmare cu niște mici din Obor, care vor fi încă acolo, vânduți de un roboțel traspirat, cu prosop în jurul gâtului.

OANA IANCU: Producătoare de filme, cunoscută mai ales pentru producțiile Neidentificat, Ana, mon amour, Periferic.

OANA IANCU

Ce înseamnă pentru un producător în general, ce înseamnă pentru Oana Iancu, producător de film în România, dinamica cinematografiei?

Publicul are acum opțiunea comodă de a vedea un film în condiții decente, fără să meargă la cinema. Practic poți să furi de pe net un film la o calitate bună și să-l vizionezi pe propriul ecran performant, sau în varianta mai fericită, să folosești platforme VOD. Producătorii și regizorii de filme își propun ca filmele lor să fie văzute de cât mai mulți oameni, dar în același timp depind de succesul oficial al unui film ca să finanțeze alte proiecte și ca să-și recupereze din investiții. Pirateria este deci o problemă foarte mare pentru producătorii de film. Deocamdată, cele mai multe filme de artă sunt concepute de către autorii lor pentru a fi proiectate în cinematografe. De aceea, în perioada în care filmul rulează pe marile ecrane, e dureros pentru noi să fim întrebați constant când va fi disponibil filmul pe net. Eu cred că voi mai rezista puțin în aceeași paradigmă de până acum, bazându-mă pe un public nișă, dar publicul acela se micșorează văzând cu ochii, deci trebuie să ne recalibrăm cu toții produsele și/ sau să găsim modalități eficiente de a atrage publicul în sălile de cinema.

Care este diferența între resursele tehnologice ale unui producător din SUA și ale unuia din România?

Lipsa de resurse din România a demarcat niște granițe în interiorul cărora regizorii și producătorii de aici au realizat filme. Nae Caranfil de exemplu a încercat să ignore acele granițe, dar cei mai mulți regizori de după revoluție le-au internalizat. Cred că mediul acesta a potențat succesul pe care teoriile lui Andre Bazin le-a avut și le are în rândul cineaștilor din România. În prezent, unele tehnologii, cum ar fi folosirea de LED walls în loc de green screen există și în România, dar la prețuri prohibitive pentru producțiile autohtone. Casele de rental și studiourile de aici sunt bine echipate în principiu, iar când proiectele implică folosirea unei tehnologii care nu e accesibilă în România, de obicei producătorii încearcă să realizeze co-producții cu țări unde sunt disponibile resursele de care au nevoie.

Ce trucuri și gadget-uri vor schimba lumea cinematografiei?

Nu cred că trucurile și gadget-urile vor schimba lumea cinematografiei, ci AI-ul. Cred că în curând, folosind animația, va fi posibil ca prin AI să se facă filme de la A la Z fără să fie nevoie de intervenția oamenilor.

Ce credeți că se va schimba iremediabil în viitorul cinematografiei și ce credeți că va rămâne mereu la fel?

Mediile pe care filmăm și pe care expunem filmele se vor schimba constant. Persoanele care fac filme vin din medii tot mai diferite și vom vedea mai devreme sau mai târziu filme realizate de AI. Filmele de autor concepute pentru sălile de cinema vor fi tot mai puține, dar va exista o cantitate enormă de conținut alternativ pentru platformele VOD sau echivalentul lor din viitor. Eu cred că vor exista întotdeauna regizori și producători care vor dori să facă filme de autor, atât influențate de diverse curente cinematografice, cât și filme experimentale. Publicul interesat de așa ceva va fluctua, dar nu vom duce lipsă de nișe niciodată. Mainstream-ul în viitor va arăta așa cum îl va face AI-ul și va fi foarte conectat la cele mai subtile variații în gusturile și așteptările publicului larg.

Avem acces la tot ceea ce înseamnă cinematografie, fără precedent în istoria omenirii, și asta în primul rând datorită tehnologiei; cum va influența asta, pe termen lung, producția anumitor tipuri de filme, apariția unora noi?

Domeniul acesta este relativ nou, și până nu demult oamenii puteau să fie la curent și să fi văzut toate filmele relevante realizate vreodată. Având în vedere inflația de titluri, acum e tot mai dificil pentru un cineast să facă asta, în ciuda faptului că tehnologia îi pune la dispoziție mijloacele logistice necesare. Sunt artiști care consideră că cinema-ul adevărat trebuie să respecte anumite reguli, și nu inovează, ci excelează. Alții își fac o datorie din a căuta și propune modalități noi de a se exprima prin filme. Indiferent de calea aleasă, autorii și producătorii fac filme fiind foarte conștienți de poziționarea lor în peisajul cinematografiei mondiale și tin cu dinții la ceea ce consideră că e bunul gust al momentului.

MONICA LĂZUREAN-GORGAN: Producătoare de film documentar, cunoscută mai ales pentru producțiile Dacii liberi, Lemn, Acasă, my home (film documentar pentru care a câștigat, în cadrul Premiilor Gopo din 2021, premiul „Cel mai bun film documentar”).

MONICA LĂZUREAN-GORGAN

Pentru un producător de film documentar, din ce punct de vedere tehnologia face viața profesională mai ușoară, și când o îngreunează?

Depinde dacă eșți genul de om tehnic sau atehnic. Dacă ești priceput, îți ușurează muncă, dacă nu ești, te stresează. (zâmbește). Dacă privești spre viitor cu încredere, cu siguranță tehnologia te ajută, dacă ți-e teamă de ce urmează, atunci cred că ne îngreunăm și viața profesională. Dacă mă întrebi din ce categorie fac parte, răspunsul meu va fi ambiguu, deci să zicem că îmbrătișez tehnologia cu curiozitate, cu frustrări, dar cu convingere că până la urmă mă ajută. Dacă privim din perspectiva filmului documentar, răspunsul este categoric da, tehnologia ajută mult și în multe situații, de la a filma cu resurse minime, fără a fi nevoie de un buget mare, dar cu rezultate foarte bune, la a avea acces în zone greu de atins, la a accesa informații greu de obținut etc.

Revoluția tehnologică a adus lumii filmului falsa impresie că oricine are un telefon performant poate realiza un film, un film-documentar. Cum vedeți această realitate?

Am văzut niște filme excelente făcute exclusiv cu telefonul. Nu avem de ce să ne fie frică sau să privim cu aroganță un telefon versus o camera de filmare profesionistă. De exemplu, acum sunt în diverse stadii de producție cu mai multe proiecte de film documentar. Aș zice că aproximativ 80% dintre aceste proiecte de film documentar vor avea în montajul final secvențe filmate exclusiv cu telefonul și doar în câteva cazuri ne vom da seama că s-a folosit un telefon. Aș prefera să nu o văd ca pe o capcană, ci ca pe o oportunitate pentru că acolo unde este o poveste, este și un telefon care să o documenteze, până facem rost de o camera profi. (zâmbește).

Înspre ce tipuri de povești, ce moduri de expunere către public ne îndreptăm?

Era digitală se întâmplă deja de ceva vreme, iar filmul se bucură de această etapă și își vede de treabă ca până acum. Oamenii se bucură că au acces la film și la mijloacele prin care se poate face un film. Și este foarte bine că se întâmplă așa. Nu din cauza erei digitale preferința pentru anumite povești se va schimba, ci mai degrabă accelerarea procesului de a produce conținut comercial pentru streamerii mari de pe piață, faptul că se consumă mai mult și mai rapid ca înainte, mai comod și mai leneș, din comfortul casei tale. Într-un timp relativ scurt, publicul s-a obișnuit cu next level of comfort, cinema la tine acasă, deci acum se cere conținut de calitate, divers și rapid de construit, dar și rapid de consumat.

Credeți că filmul documentar va fi „atins” de bagheta tehnologiei, la modul efectelor vizuale, virtual reality? Cum ar trebuie să se pregătească un producător de film documentar pentru generația care va crește cu aceste cuvinte în vocabularul cotidian?

Sigur, filmul, și cel documentar, este deja atins și chiar alintat de tehnologie, nu neapărat amenințat. Prefer să văd lucrurile așa. Pentru că noi, oamenii, suntem o specie care ne adaptăm grozav de bine, iar acest avans tehnologic este o unealtă, nu o amenințare. Filmul documentar poate să includă sau să fie parte dintr-un proiect mai mare de virtual reality. Există un film documentar numit Welcome to Chechnya, în regia lui David France, unde mai toți care apar în film au o față digitală, adică o altă identitate vizuală construită pentru a le proteja identitatea și chiar viața. Un exemplu excelent că filmul documentar se folosește de tehnologie și că tehnologia este aici pentru a ne ajuta și a ne face munca mai ușoară.

Cum ar începe și cum s-ar termina un film documentar despre viitorul cinematografiei?

Ar începe cu un monolog montat sub formă unui dialog între CTP vorbind singur despre un film cult și un youtubăr de 14 ani care vorbește despre același film. Fiecare dintre cei 2 este într-o filmare diferită, cea cu CTP poate are o vechime de 10 ani. Montajul paralel, care face din 2 monologuri un dialog curge până în momentul în care youtuber-ul zice că el s-a plictisit și că se duce acasă. Iar finalul acestui film documentar urmărește, printr-o secvență construită dintr-un singur cadru, cum o echipa mică de filmare formată din regizor, cameraman și sunetist se întorc în liniște, dar obosiți, de la o filmare. Este liniște, se lasă seara, echipa de filmare este în mașina care trece pe lângă un peisaj frumos de început de vară, lanuri galbene și munți în depărtare. Cameramanul privește pe geam, sunetistul conduce, iar regizorul se uită la un film pe telefonul lui.

RODICA LAZĂR: Actriță de teatru și film, cunoscută mai ales pentru producții cinematografice precum Binecuvântată fii, închisoare, La Gomera, Hawaii, Orizont, Valea Mută, Moartea Domnului Lăzărescu, dar și serii TV precum Sacrificiul, Frictul oprit, Îngerașii. O puteți vedea în piese de teatru precum Azilul de noapte, Crimă și pedeapsă, Car(o)usel, ca parte din repertoriu curent al Teatrului Bulandra.

Privind puțin în urmă, la momentul când ați debutat în cinematografie, în 2002, în filmul Amen  ̶  a schimbat tehnologia cariera dumneavoastră de actriță?

Tehnologia merge cumva paralel cu meseria mea. Nu o schimbă, o susține, o ajută sau dimpotrivă, o minimalizează, poate chiar anulează, în funcție de cum e folosită. Dar meseria în sine, e aceeași. Se face altfel, „în curți diferite”, dar în esență, îmi place să cred că rămâne aceeași.

Ce resurse noi aveți la dispoziție în 2022, despre care nici nu credeați că ar fi posibile?

Resursele tehnice noi nu prea sunt domeniul meu, dar îmi amintesc că la filmări pentru Moartea Domnului Lăzărescu știam că avem pelicula pentru maximum 4 duble la fiecare secvență. Acum numărul de duble poate fi… oricât. Altfel… da, a apărut makeup-ul de HD, de exemplu. Dar de lucrurile astea se ocupă cei din jur. 

Cum vă ajută și cum vă încurcă intruziunea tehnologiei în viața de actriță?

Am răspuns puțin și mai sus… te ajută să-ți faci meseria cum se face ea azi… să fii în pas cu prezentul. Mă încurcă telefoanele care sună la teatru, de exemplu. Nu mă sperie intruziunea tehnologiei dacă ea are scopul de a servi actul artistic; m-ar speria ca totul să se reducă la asta, dar o formulă în care tehnologia evidențiază, potențează, servește actul artistic, nu.

Între opinii precum „tehnologia diminuează rolul actorului” și „tehnologia ajută actorul să-și depășească limítele”  ̶  unde credeți că se află adevărul?

Nu știu cum te-ar putea ajuta tehnologia să-ți depășesti limitele ca actor, nu-mi dau seama. Digitalizarea ar trebui să mă servească în forme exterioare, să servească ce înconjoară actul artistic, nu să-l substituie. 

Ce diferență de abordare și percepție există între generația dumneavoastră și cei care sunt acum studenți la UNATC?

Sunt probabil mai apropiați de tehnologie, și o cunosc mai bine, dar doar atât. Cred că vedem aceleași genuri de film. 

Ați jucat și în producții internaționale, franțuzești și americane. Cât de departe este „viitorul cinematografiei” autohtone față de cel din alte țări?

Este departe; nu știu cât de departe, dar e departe. Din când în când cineva „sare gardul”, dar… departe. 

Cât de mult se transformă teatrul la impactul cu tehnologia?

Tehnologia intră mai greu și pe uși mai mici în teatru, dar intră. La fel, dacă nu trunchiaza actul artistic ci îl servesc, nu văd nicio problema. 

Cum credeți că ar trebui să se pregătească un actor pentru ceea ce va urma?

Cred că trebuie să rămână cât poate de deschis la minte pentru orice fel de schimbare. Dacă vrei să-ți faci meseria în prezent, uită-te în jur.  

Suntem în viitor, să zicem peste 100 de ani. În ce film ați juca?

Ha! Probabil va fi un film despre cum trăiau oamenii în trecut. Și din casele megatehnologizate se vor uita la un film care se petrece… azi. Ce rol să zic… Unul bun. Sper să mai aibă ceva care să semene a ecran.

IOANA BUGARIN: Actriță de teatru și film, cunoscută mai ales pentru filmele Neidentificat, Miracol, Mia își ratează răzbunarea, Otto Barbarul. În prezent o puteți vedea, pe HBO Max, în seria RUXX.

IOANA BUGARIN

Care sunt cele mai mari provocări pe care le resimți în această eră a revoluției tehnologice?

Deocamdată nu simt că tot acest progres tehnologic se răsfrânge în actul actoricesc  ̶  urmăresc aceleași etape de creație, iar expunerea în fața publicului, pe o scenă sau un ecran se resimte la fel. Mi-ar fi greu să compar perioada analog cu cea actuală, pentru că pe una nu am apucat să o trăiesc. În teorie, pentru că acum se filmează digital, există mai mult spațiu pentru duble. În realitate, de cele mai multe ori bugetul și programul sunt foarte strânse, și multe se întâmplă sub o presiune de timp mare, deci tot cu un număr limitat de duble se sfârșește. Multitudinea canalelor de comunicare digitale pune însă un soi de presiune. Promovarea filmelor a devenit și responsabilitatea actorilor. E tot mai greu de adus public în săli la film de artă sau autohton, în ciuda aparentei vizibilități crescute în sfera online. Este greu de atins un public mainstream, în lipsa unei notorietăți deja create în zona asta și apetitul este tot mai mare pentru producții blockbuster sau din zona de streaming. Uneori nu știu cum aș putea să contribui în tot acest proces și cred că asta este o provocare foarte nouă adusă de dezvoltarea tot mai galopantă a social media.

Ce resurse noi are actorul din 2022 la dispoziție, dar în viitor?

Capacitatea noastră de concentrare mi se pare într-un trend descendent, o spun chiar și oamenii de știință. Mă tem că acest lucru va duce la producții tot mai rapide, editate și cu foarte multă muzică, deoarece orice altceva va cădea sub eticheta de „plictisitor”. Probabil arta actorului va trebui să se adapteze la noile nevoi ale pieței. Îmi imaginez că va exista un acces tot mai facil la platforme online de casting, ceea ce va facilita inclusiv accesul în proiecte internaționale. Totodată, de când cu pandemia, foarte multe universități de prestigiu și-au mutat activitatea online și îmi imaginez că o dată cu progresul tehnologic, participarea va deveni și mai accesibilă. Actorul din prezent are aproape foarte multe aparate de filmat și fotografiat care înainte erau rezervate exclusiv pentru profesioniști  ̶  acest lucru face ca tot procesul de înregistrare a probelor online să poată fi realizat fără ajutor. Doar că presiunea de a nu stăpâni anumite aptitudini tehnice cred că uneori se poate simți ca o avalanșă în fața căreia nu știi ce să faci.

Ce crezi că va rămâne mereu neschimbat?

Emoțiile umane  ̶  desigur că ele vor putea fi manipulate cu și mai multă ușurință. Dar eu cred că experiența umană va păstra întotdeauna niște componente care vor rămâne de neînlocuit. Evident că roboții vor ajunge probabil să sintetizeze comportamentul uman și poate cine știe, chiar să-l epureze de toate caracteristicile urâte. Poate vor face deci conversație mai bună ca unii oameni. Dar nu cred că vom putea egala prea curând îmbrățișările, o privire fericită a unui om iubit.

Te rog, spune-ne un moment revelator în experiența cu tehnologia?

Îmi amintesc că am avut un mic șoc când am ajuns pe platoul serialului Ruxx și am constatat că toate interioarele sunt construite într-un studio și totul este înconjurat de niște ecrane verzi uriașe. Ele sunt folosite pentru ca ulterior fundalul să fie înlocuit cu cel dorit  ̶  în cazul nostru, priveliștea unui apartament de lux la un etaj foarte înalt. Mi se pare în continuare fascinant că se poate face asta. Nu mai e necesar să mergem până la marele canion pentru ca în film personajul să fie acolo. Posibil ca în timp, noi actorii, să fim înlocuiți, dar mi-e greu să îmi imaginez asta acum.

În loc de concluzie? Pentru că îmi place atât de mult universul cinematografic, cu trecutul, prezentul și chiar viitorul lui  ̶ parafrazând una dintre cele mai iconice fraze spuse vreodată în fața camerelor de filmat  ̶ cred că viitorul „makes us an offer we can’t refuse”. Putem doar să rămânem, așa cum spune și actrița Rodica Lazăr, deschiși la minte. Altfel, acum, dați-mi voie să particip și eu la propriul joc de imaginație: Tom Cruise în Top Gun 3, într-o lume îndepărtată, cu roboți și tot felul de gadget-uri care mai de care mai sofisticate, iar el… el la fel, neschimbat. Pentu că Tom Cruise este dincolo de timp, ați văzut? Să aveți vizionări interesante!

Text: Bianca Dragomir.

Foto: arhiva personal, hepta.ro.

Articol publicat în revista A List Magazine (23).

Related Posts

Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025

Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…

Rezoluțiile de final de an: cum le duci la bun sfârșit

Un an nou, o nouă șansă de a o lua de la capăt. Finalul de an este mereu…

Despre traumă și restabilirea înțelepciunii corpului

Cât de mult se transformă traumele din trecut în obstacole în calea vitalității și a fericirii umane? Ne…

Timeless Trend: Crăciun cu nuanțe de roșu

Sezonul acesta de Crăciun, roșul revine în forță, dar nu așa cum te-ai aștepta! Dacă până acum era…

Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Ștefan Olteanu, pompier

V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…

Dragostea nu este doar pentru cei tineri

Trăim într-o societate care ne vinde creme, proceduri estetice și diete ca să ne menținem tineri, dar care…

Alist Designers boutique te așteaptă inclusiv azi pentru cadourile last minute. Grăbește-te, suntem aici până la ora 18! 

După un an plin de provocări, mulți dintre noi am lăsat pe ultima sută de metri curățenia, cumpărăturile…

C de la … „Crăciun?” – Sărbătoarea între consumerism, tendințe și tradiție

Când mă gândesc la Crăciun, îmi vin în minte o grămadă de lucruri, mai ales dintre cele pe…

Home decor: Cei mai fancy brazi de Crăciun

Dacă încă nu ai apucat să decorezi bradul de Crăciun, cu siguranță ai observat deja că anul acesta…

Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Simona Păun, pilot

V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…