Daniela Horeangă, PR specialist și DJ în Kuala Lumpur: “Oamenii aici sunt curioși și veseli, așa că dacă nu ai un prieten malaezian, fă-ți”

 

Daniela a termiant jurnalismul, lucrează în PR și e DJ în propriul club din Kuala Lumpur, Malaezia. În 15 ani, a vizitat 80 de țări și a locuit în șapte dintre ele.

În toate cele peste 30 de poze pe care mi le-a trimis penru ilustrarea acestui interviu, Daniela zâmbește. În multe dintre ele, e în mișcare. Cum s-a văzut pandemia de la fereseatra unui om pentru care meseria și pasiunea înseamnă unul și același lucru – socializare –, vei afla în rândurile de mai jos.

Cum și când ai ajuns să te stabilești în Kuala Lumpur?

Kuala Lumpur a fost o decizie de moment, un fel de schimb de experiență pe care am avut ocazia să îl încerc prin jobul pe care îl aveam atunci și încă îl am, în marketing și relații publice. Am zis că stau trei, luni să văd cum e să locuiesc într-o țară tropicală – era ca un fel de vis devenit realitate. Numai că am realizat asta după ce au trecut ceva ani, timp în care am reușit să călătoresc prin 80 de țări și să locuiesc în șapte țări diferite până am realizat că Malaezia e locul meu. Până la urmă, m-am molipsit de căldura și optimismul oamenilor de aici.

Tu ai terminat Jurnalism. Cum ai devenit DJ?

Am absolvit Jurnalismul, o meserie frumoasă, dar care, din păcate, nu este valorificată suficient. Sunt multe cazurile în care așa-zisa libertate de exprimare e cenzurată de influențe politice, circumstanțe și, în general, societăți care vor să direcționeze mesajul și informația către consumatorii de media într-un mod care îi avantajează și care de multe ori nu este fidel adevărului.

Am obținut un job în Marketing, la o companie americană și verva mea de atunci, multitudinea de oameni noi și diverși pe care am avut ocazia să-i întâlnesc au contribuit la setea după o carieră frumoasă și lungă. Eram fericită și motivată și asta nu s-a schimbat când am acceptat un job în Malaezia. Câțiva ani și câteva țări mai târziu, am realizat că viața mea e un tumult de experiențe, concentrate parcă într-o pastilă ușor de înghițit și totodată una de la care parcă vrei să mai iei o pauză după o cură de câteva luni.

Trecerea la muzică electronică a fost una naturală, pentru că mereu mi-au plăcut petrecerile, muzica și oamenii. Câțiva prieteni muzicieni m-au rugat să îi ajut cu o petrecere în Tailanda, acum vreo 11-12 ani și restul e istorie.

Pentru mine, muzica nu a fost niciodată o evadare din realitate, cum este pentru mulți, ci dorința de-a obține o balanță între job și viața personală. Cercurile de oameni de afaceri din timpul zilei și cele de oameni relaxați și puși pe distracție din timpul petrecerilor mi-au dat o perspectivă interesantă legată de complexitatea umană. Am învățat să fiu tolerantă, să am răbdare și să îmi dezvolt și mai mult simțul comunicării și al conexiunilor mele cu societatea. Partea fascinantă nu a fost învățarea „butoanelor”, ci cum să comunic un mesaj oamenilor prin muzica mea. Tot comunicare, dar una care nu are nevoie de cuvinte și care face apel la emoții și starea de spirit. Când îmi fac meseria și când pun muzică, cercul este complet pentru mine. Rațional și emoțional, într-o singură zi.

Încă mai scriu din când and când, fie câte o colaborare cu revistele de muzică Mixmag sau DJ Mag, fie un articol, un blog sau o recenzie. Încă îmi place să scriu și o fac de fiecare dată când am ocazia.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru muzica electronică?

Vin dintr-o familie de oameni cu bună dispoziție. Încă din liceu, ai mei m-au încurajat să ascult muzică, să merg la petrecerile de zilele colegilor, chiar și la club, însoțită. Am fost un copil bun și aveau încredere totală în mine. Am reușit în felul asta să ascult muzică diversă, care nu se auzea pe radio și care mi-a gâdilat imaginația și mi-a format viitoarea pasiune. Când aveam 12 ani, am descoperit Depeche Mode. Vărul meu avea o casetă cu ei, pe care o ascultăm de fiecare dată când mergeam în vizită. Sunt un fan dedicat de 28 de ani. Am mers la concertele lor, le-am cumpărat casetele, discurile, vinilurile, posterele, tricourile și bocancii și sound-ul lor revoluționar, care atinge totul, de la synth-pop până la electronic, a lăsat loc pentru o întreagă gamă de muzică pe care am explorat-o.

Ai și o mică afacere legată tot de muzică.

Compania mea de evenimente – Art Xtreme Media – a început tot din pasiune și din dorința de a aduce muzică proaspătă, nouă și bună, precum și concepte noi într-o țară care are ceva muzică electronică și talent local, dar nu atât cât ar putea. Cum lumea a devenit un loc mic și superconectat, este o plăcere să aduc artiști internaționali care prezintă o fațetă a muzicii lor aici. Mulți dintre consumatorii de muzică electronică sunt tineri și nu au ocazia să călătorească în jurul lumii, unii sunt încă studenți și accesul lor la muzică bună e limitat la Internet. Când ajung la vârsta de 21 de ani – care aici e vârsta legală de ieșit la club –, deja au o noțiune despre muzică, însă nu au avut ocazia să experimenteze pe viu ce înseamnă o petrecere reușită. Sunt cei care după 15 minute vin și îți cer o melodie. Ei sunt cei care învață încet-încet că o petrecere e ca o poveste care are rolul de a obține o reacție și de a-ți aduce bună dispoziție, și mai puțin despre ce artist ai vrea să asculți la club. Mă concentrez pe muzică necomercială și mă bucur când reușesc să o prezint în fața unui public care nu a avut acces decât la canalele de mainstream media.

Casa de discuri a fost o consecință a talentului local inspirat de infuzia de muzică bună. Sweatbox Records este o platformăcare susține inspirația și nevoia artiștilor de a-și depăși limitele. Producătorii care ne trimit muzică sunt din toată lumea, iar cei care au fost la petrecerile cu același nume – The Sweatbox –, știu deja ce să ne trimită, cum arată clubul, și ce stare de spirit este acolo. Aproape toți artiștii care produc muzică pentru noi au fost măcar odată – ori să pună muzică, ori să petreacă cu noi. E ca și cum cineva îți personalizează o cană de ziua ta, dar mai bine. 🙂

Cum reușești să le faci pe toate atât de natural? Pare că te-ai integrat perfect aici.

Secretul meu e acum public: time management. Cum îmi organizez timpul este foarte important. Dacă îți stabilești prioritățile și faci ce îți place, nimic nu pare o corvoadă și reușesc cumva să găsesc timp pentru tot. Cu niște obiective clar stabilite, e ușor să navighezi printre obstacolele timpului întotdeauna insuficient.

Cum privesc asiaticii un european?

După 15 ani în Asia, încă mai aud glume cu vampiri și oamenii mă întreabă de Hagi și Nadia Comăneci și dacă mănânc usturoi vreodată 😉 În general, există un nivel mare de acceptare și nu am simțit multă ostilitate în Asia, cu excepția câtorva țări. Îmi place să cred că depinde foarte mult de oameni și nu de istoria lor tumultoasă cu europenii sau de faptul că guvernul nu e fan al muncitorilor străini.

Cum comunici cu localnicii?

Un lucru minunat aici este că toată lumea vorbește engleză – de la taximetriști și vânzătorii ambulanți, până la directorul de multinaționale. Fiind o societate multietnică, multiculturală și multireligioasă, oamenii aici vorbesc cel puțin trei limbi – engleză, malaeziană și, marea majoritate, un dialect al familiei de unde provin: (India sau China) – mandarină, cantoneză, hindu, tamil sunt cele mai comune.

Ai prieteni buni aici?

Localnicii sunt oameni calzi și deschiși la minte. E imposibil să nu îți faci prieteni. E un simț proeminent al familiei și cultura de a împărți cina sau de a merge la o gustare sau la o cafea face totul foarte ușor. Oamenii sunt curioși și veseli, așa că dacă nu ai un prieten malaezian, fă-ți.

A fost ceva peste care ți-a fost mai greu să treci atunci când ai decis să te stabilești în Asia?

După 15 ani, încă nu pot să mănânc mâncare locală. Marea majoritate a ei e o explozie de ingrediente, cu savoare și culoare. Dar încă nu pot să mănânc orez cu alune și ouă toate odată sau mâncare condimentată cu ierburi prea exotice. Cred că mâncarea cu care am crescut rămâne de referință, deși am încercat cele mai ciudate combinații culinare – de la coadă de aligator și friptură de alpaca în Bolivia, până la durian – un fruct care miroase urât, dar are un gust delicios aici în Malaezia. Rămân la mâncărurile simple și savoarea europeană, deși mai încerc câte un Tandoori chicken sau un curry din când în când. Alt obstacol a fost mutatul dintr-o țară în alta – o cerință a jobului meu în primii 10 ani. Așa am reușit să locuiesc în Filipine, Singapore, Hong-Kong, Bali, Thailanda, deși îmi doream un loc stabil. Acum nu mai este nevoie să călătoresc așa de mult, decât dacă aleg eu; mă simt bine într-un loc stabil.

De ce ai ales Kuala Lumpur ca reședință permanentă?

Îmi place Kuala Lumpur, e cosmopolit, relativ curat, plin de culoare și mai ales de oportunități și oameni buni. Întotdeauna am făcut ce am făcut și tot aici am ajuns. Mi-ar plăcea să cred că voi continua să locuiesc aici. Viața e scurtă și am învățat să nu refuz oportunități, atâta vreme cât mă fac fericită. Contează ca orașul sau țara unde locuiesc să fie confortabile, să mă simt fericită și în siguranță.

Numele tău de DJ este Biscuit. Cum l-ai ales?

A pornit de la o glumă a unui prieten britanic. Nu știam ce este un “disco biscuit” și a fost amuzat. Este o pastilă de Extasy – în cultura rave-urilor este un lucru obișnuit să iei o pastilă la o petrecere. Nu este recomandat, dar este obișnuit. Biscuit se referă la energia mea debordantă pe care o am fără nici un fel de stimulent. Așa că numele a rămas. Când am pus muzică în Ibiza, au preferat numele meu real. Deși nu este o glumă la adresa celor care iau pastile de Extasy, s-a vrut să nu fie o aluzie și mai degrabă să elimine orice referință la a încuraja cumva publicul să consume droguri.

Când au început restricțiile aici? Ce măsuri s-au luat?

Pe 18 martie. Guvernul de aici a luat măsuri repede, și, deși ești nevoit să stai în casă într-o țară tropicală, cu plaje frumoase, cer albastu, 30 de grade, palmieri și ape cristaline, a fost o decizie utilă pentru a menține controlul asupra pandemiei.

Măsurile lor permit acum deplasarea în alte orașe și deschiderea restaurantelor, sălilor de fitness, piețelor, etc., mult mai repede decât alte țări unde măsurile de carantină au fost implementate mai târziu. Au făcut o treaba minunată până acum și sper să continue să o facă.

Cum te-a afectat pandemia pe plan profesional?

Nu s-au schimbat multe lucruri, întrucât de vreo trei ani lucrez de acasă. Petrecerile au fost anulate și cluburile închise. Cum partea de entertainment și muzică e o pasiune pentru mine mai mult decât este o profesie, aș putea spune că o pauză a fost oarecum binevenită. Deși, pentru cei patru DJi rezidenți este un venit în plus și știu că îi afectează.

Știu că, la un moment dat, filmulețele de la party-uri au fost înlocuite cu unele în care făceai sport. De ce le-ai urcat pe social media? Ce altceva ai mai făcut în perioada de autoizolare?

Îmi place foarte mult să descopăr talentul oamenilor și să inspir. Dacă ceea ce fac ajută măcar o persoană să treacă mai ușor peste ceea ce se întâmplă în viața lor, sau încurajează cât de puțin o abordare pozitivă, dacă le dau idei sau îi țin ocupați sau amuzați, eu sunt fericită.

Mai ales în situații de criză, oamenii au nevoie să fie mai înțelegători și mai empatici și să răspândească pozitivitate. Dacă petrecerile au fost puse în așteptare, m-am concentrat pe ceva educativ așa că am început un challenge de 100 de zile de exerciții. În afară de prezentările uneori amuzante ale echipamentului pe care îl folosesc, în aceste filmulețe explic ce fel de exerciții fac, ce obiective și ce impact pozitiv au. Am foarte mulți prieteni care s-au apucat de sport datorită lor și care au acum ceva constructiv de făcut. Mai este și partea fizică – atunci când oamenii văd o schimbare, li se deschide un întreg orizont de speranță și de posibilități. De asemenea, a fost o oportunitate minunată să ajut sălile de sport cu un abonament online, din moment ce nu au avut voie să funcționeze fizic. Din fericire, s-au deschis pe 15 iunie.

Strângi semnături pentru deschiderea cluburilor de noapte. Care e situația acum în Kuala Lumpur?

Din păcate, situația cu freelancerii, artiștii, DJ-ii, inginerii de sunet, organizatorii de evenimente este foarte tristă. În cele trei luni de la instalarea stării de urgență, peste 18.000 de DJ-i nu au niciun venit și Guvernul nu are de gând să îi ajute în vreun fel. Fiind un stat islamic, cu peste 50%  din populație musulmană, nu ajută foarte mult situației – petrecerile, alcoolul asociat petrecerilor, nu sunt încurajate. Deși e o țară democrată, sunt anumite forumuri și grupuri guvernamentale care interzic și penalizează astfel de obiceiuri. Deși libertatea de a alege e un drept constituțional și, teoretic, poți să mănânci șuncă și să bei alcool, există un sistem de penalizare care descurajează aceasta liberă alegere. Sunt atâtea licențe, reguli, conexiuni, aprobări pe crare trebuie să le ai să obții, încât să îți dechizi un club în Malaezia e un teren minat. Noi toți din industria de entertainment susținem egalitatea, indiferent că e industrie esențială sau nu, și deschiderea cluburilor și barurilor ar oferi acestei categorii marginalizate o posibilitate să câștige niște bani pentru a-și întreține familiile și a-și plăti o chirie. Bineînțeles, cu măsuri de precauție și distanțare socială.

Cum îți menții buna dispoziție?

Viața mea are un ritm rapid, așa că am primit cu brațele deschise pauza asta pe plan social. Am folosit timpul ăsta pentru mine, am citit mai mult, am exersat mai mult, am lucrat mai mult la conținutul online – mai multe lansări pe casa de discuri, mai multă muzică online, videouri cu seturile rezidenților etc. E o oportunitate să construim și mai solid imaginea noastră și a artiștilor noștri în perioada asta. M-am reconectat cu mulți prieteni, am reușit să vorbesc mai mult în perioada asta cu ei și cu familia, am învățat mult despre tehnologie, care îmi este extrem de utilă în ambele meserii. A fost o perioadă productivă din punct de vedere personal și am redescoperit oameni, calități și activități minunate.

Altfel, aproape întotdeauna sunt bine dispusă, paharul meu e mereu plin (cu vin ) 🙂

Care este cea mai memorabilă experiență din activitatea ta de până acum?

Au fost nenumărate și toate memorabile. De la artiști care îmi sunt idoli și au acceptat invitația de a veni să pună muzică la petrecerile noastre, până la apusuri de soare în Bali și alergat prin pădure în Langkawi, de frica unui animal sălbatic. De la călătorii în jurul lumii, până la extazul de a pune muzică în Ibiza sau în Chile. Meduze, fructul de durian cu miros atât de persistent încât a rămas în casă o săptămână, hoți de genți cu salariul tocmai colectat, alergii la fructe de mare, rămasul fără cuvinte în fața peisajului din Maldive.

Se distrează altfel asiaticii față de europeni?

Influențele culturale din Asia înclină spre familie și tradiționalism. A fi independent este considerat ca o perioadă trecătoare din tinerețe și nu ca un mod de viață. Asiaticii sunt mai așezați și mai liniștiți. E un altfel de vibe. Deschiderea lor la experiențe noi și căldura lor ajută mult. Nu pot să spun că se distrează mai mult sau mai puțin, doar că este diferit.

Ce urmează să pui la cale imediat ce restricțiile încetează?

Art Xtreme Media a împlinit 5 ani în timpul carantinei, așa că primul lucru pe care îl voi face când avem voie este să organizez o petrecere de pomină. Plănuiesc câteva colaborări cu agenții artistice, media. Chiar și în România, cu Assonant Circles. Lumea este mică și cerul este limita. Perioada asta de așezare și autocunoaștere mi-au restartat creativitatea și sper că acest lucru se va manifesta și în planurile mele viitoare.

Ți-e dor de ceva din România?

Dacă aș putea să mănânc mici și pastramă cu must în fiecare zi, așa aș face. Mi-e dor de mâncarea tradițională, cu gust și condimente de România, de familie și de locurile noastre frumoase. În ciuda presei negative, care este în mare parte politică, sunt mândră că sunt româncă. O vizitez măcar o dată sau de două ori pe an și vin și la festivaluri și petreceri. Bill Gates zicea că e important să uiți de unde ai plecat că să poți evolua. Eu aș zice că e important să evoluezi fără să uiți de unde ai plecat.

Ai pus vreodată muzică în România?

Da, la Mamaia, pe plajă. A fost minunat. Culmea, cel mai mare fan al meu, mama, mă însoțește la petreceri și festivaluri aproape în fiecare vară, deși are 63 de ani. Îi place muzica electronică și întotdeauna a fost mai petrecăreață decât tata. Ea a fost cea care mi-a găsit gig-ul.

Care a fost lecția pe care ai învățat-o până acum de la 2020?

Că nu contează ce ai și ce faci dacă nu îți faci timp pentru tine și pentru cei dragi și dacă nu te oprești un moment să realizezi că ești binecuvântat dacă ești sănătos, ai un acoperiș deasupra capului și o pâine pe masă. E un privilegiu să poți ajuta pe cineva fără să vrei ceva în schimb și empatia și bunătatea ta sunt o sursă de fericire. 2020 ne-a reamintit că, fără a fi un om integru și tolerant, viața te va doborî fără drept de apel. Acțiunile pozitive atrag rezultate pozitive, nu numai în 2020 ci tot timpul. Și cum zice românul, noi să fim sănătoși!

Foto: arhiva personală