Interviu cu Urania Cremene: ”Părinte nu e despre cine are dreptate, ci despre binele copilului”

Fondatoare a organizației All About Parenting, Urania Cremene vorbește, într-un interviu acordat A List Magazine, despre gestionarea relației dintre părinți și copii, despre bullying, dar și despre seminariile gratuite la care pot participa părinții.

Povestiți-ne despre proiectul All About Parenting. Care este misiunea lui? Ce v-a motivat să conturați acest proiect?

All About Parenting este o Metodologie pe care eu am creat-o pentru părinți.

E visul meu și al echipei mele să facem oamenii să învețe despre parenting și să li se pară la fel de firesc cum li se pare să facă școala de șoferi, înainte de a se urca la volanul unei mașini.

All About Parenting a apărut într-o perioadă în care părinții pendulau între severitate, autoritate și permisivitate, adică între “militărie” și răsfăț, adică treceau de la țipete și pedepse, la răsfăț și cadouri, ca să își „cumpere” iertarea sau iubirea copiilor. A apărut într-o perioadă în care părinții auzeau din toate părțile că nu e bine să îți bați sau să îți pedepsești copilul, că nu e bine să-l mituiești ca să spele un vas sau să își pună hainele murdare în coșul de rufe, dar nu li s-a spus ce să pună în schimb, cum să-l facă să asculte.

Însă, la modul real, nimeni nu ne-a spus ce să punem în schimb. Ce punem în locul acestor metode care fac rău atunci când copilul se dă cu fundul de pământ pe stradă sau în magazin, ce facem atunci când copilul ne spune “Ești o mamă rea.” sau ne lovește la nervi, cum reacționăm atunci când copilul are un tantrum sau aruncă jucării prin toată casa, când nu vrea să deschidă o carte etc…

Din dorința de a găsi răspunsul la aceste întrebări, am început să cercetez, iar rezultatul cercetării mele s-a transformat inițial în workshop-uri fizice, de câte două zile, cu un număr mic de părinți. Pentru ca, mai apoi, datorită numărului mare de părinți care doreau să participe la astfel de cursuri, să îmi pun întrebarea: “Cum pot da toate aceste informații cât mai multor părinți, cum îi pot ajuta pe cât mai mulți dintre ei să crească copii echilibrați, fără durere și frică, dacă eu sunt numai una?”.

Astfel a apărut All About Parenting.

E un program online în care găsești soluții la peste 98% dintre provocările vieții de părinte.

Până acum, aproape 60.000 de părinți sunt în programul All About Parenting și peste 700.000 de părinți au participat la webinariile gratuite pe care eu și colegii mei traineri le susținem zi de zi.

Am gândit acest program ca pe un puzzle, adică pui piesă cu piesă, câte un episod scurt pe zi, pentru ca la final să ai tabloul unui copil ascultător și fericit, cu care ai o relație bazată pe încredere și respect.

Pe parcursul programului, părinții învață:

Cum să scape de cele mai frecvente refuzuri cu care se confruntă în relația cu copiii lor și cum să audă din ce în ce mai des ”Da, mami” și tot mai rar sau chiar deloc ”Nu” sau “Nu vreau”.

Cum să scape de toate acele situații în care copilul nu are încredere în el, este timid, temător, spune “Dar eu nu știu, dar eu nu pot, fă tu, eu nu mă pricep.” sau “Maria e mai bună decât mine la mate, eu sunt praf!”.

Cum să aibă un copil care nu își mai lasă șosetele murdare pe jos, jucăriile împrăștiate pe covor, farfuria murdară pe masă sau hârtii aruncate pe stradă.

Ce să facă pentru a crește un copil care se înfurie tot mai rar, care își recunoaște emoțiile negative și știe ce să facă cu ele, atunci când apar, fără să se transforme într-un vulcan de nervi care erupe când ți-e lumea mai dragă.

Care este cel mai important eveniment ori program la care ați participat până acum?

Sunt multe programe și evenimente care au adus o mare valoare în cariera mea, per ansamblu, dar și în înțelegerea în profunzime a rolului meu de trainer și, mai ales, de părinte.

Pentru mine, însă, poate cele mai de suflet sunt evenimentele organizate de Dr. John Demartini, unul dintre mentorii mei, pe care l-am și urmat din Dublin, până la Londra la cursurile pe care le-a organizat, iar mai apoi până în Africa de Sud, unde am primit și o certificare.

Pe Dr. Demartini am avut onoarea să îl am invitat și în România acum 5 ani, eveniment la care au participat peste 1500 de oameni în sală și cam tot atâția părinți și în online.

De câți părinți are nevoie un copil? Și până la ce vârstă?

În mod ideal, un copil are nevoie de ambii părinți, mama și tata. Însă, așa cum îmi place să spun, un copil are nevoie și de un trib ca să crească „rotund”, adică de cât mai mulți oameni în jurul lui, adulți și copii deopotrivă. Să fie înconjurat de bunici, prieteni, vecini de bloc sau de casă de la care să învețe lucruri, de la care să primească atenție, afecțiune, grijă și alături de care să își hrănească în fiecare zi cele 3 Nevoi Psihologice de Bază.

Acestea sunt: Nevoia de Conectare – de apartenență, de iubire necondiționată, de acceptare, Nevoia de Competență – adică de a învăța lucruri noi, de a se simți capabil, de a explora lumea și Nevoia de Control – de a face alegeri, de a simți că viața le aparține și că pot crește independenți, descurcăreți, capabili să fie sursa propriilor decizii.

Sunt nevoi cu care se naște fiecare ființă umană, fără excepție, și tocmai de aceea e important să le hrănim zilnic în copiii noștri, pe toate 3 simultan, pentru a le asigura echilibrul. Doar că în felul în care arată viețile noastre, e o provocare din ce în ce mai mare să facem asta, să fim 100% prezenți și să le împlinim toate nevoile, astfel că prezența altor adulți aduce beneficii imense pentru dezvoltarea copiilor.

Împreună, dacă își propun conștient să învețe cum să facă asta, ei pot contribui la creșterea unui copil care, în timp, să știe să își exprime emoțiile sau frustrarea, fără să rănească sau să facă crize de nervi, să știe să spună „NU” atunci când e „ispitit” să facă lucruri care i-ar dăuna, cum e fumatul, chiulitul sau umilirea altor persoane. Pot educaun copil care știe să lucreze în echipă, fără să fie totul numai despre el, care învață să ia cele mai bune decizii pentru viitorul lui.

Până la ce vârstă are nevoie un copil de părinții lui? Toată viața. Suntem părinții lor toată viața, această călătorie nu se termină atât cât suntem în viață. Însă se schimbă rolul nostru, încet, încet. De la un punct, prin toate lecțiile pe care le-am oferit copiilor, prin tot ce le-am pus în bagaj, trecem de la a le fi ghid, la a fi mentori. Adică lăsăm „volanul” în mâna lor și doar îi însoțim pe copiii ajunși adulți în călătoria lor, ne bucurăm alături de ei de realizările, alegerile și aspirațiile lor, sprijinindu-i la fiecare pas.

Cum să îi protejăm pe copii de bullying? Cât de important este pentru încrederea lor în sine să știe că se pot apăra singuri?

Cred cu tărie că noi nu creștem doar copiii noștri, ci creștem toți copiii pe care îi întâlnim direct sau indirect. Adică atât copiii pe care i-am adus pe lume, cât și pe aceia care ne calcă pragul casei sau cu care intră în contact copiii noștri.

Ceea ce înseamnă că suntem, în primul rând, responsabili să le fim modele de autocontrol, de răbdare sau acceptare, de altruism și atenție față de cei din jur, astfel încât ei să poată da mai departe astfel de comportamente.

Mai apoi rezistența copilului la bullying sau tachinare se construiește încă de la vârste foarte mici. E important să înțelegem că un copil are nevoie atât de sprijin, cât și de provocare, pentru ca el să crească puternic, capabil să facă față situațiilor în care este tachinat, umilit sau respins fără să se blocheze.

Asta înseamnă că e nevoie ca noi să fim acolo cu brațele deschise atunci când dau de greu, să le acceptăm emoțiile atunci când, de exemplu, au fost respinși sau jigniți de un copil din parc sau de la grădiniță DAR să nu luăm asupra noastră aceste emoții, ci să îi învățăm cum să se apere singuri. Să-i învățăm ce să spună, concret, atunci când simt astfel de lucruri, pentru ca atunci când noi nu suntem acolo, ei să știe să se apere singuri.

Apoi, e important să le arătăm cum să primească atât aprecieri și succes, cât și eșec. Din experiența mea, acei copii care sunt supraprotejați de părinți sau bunici sunt cei mai fragili, cei mai puțin rezistenți la frustrare sau presiune, cei care cedează cel mai ușor atunci când dau de provocări.

În plus, nu e suficient să le spunem copiilor că nu e bine să lovească sau să îi învățăm să plece capul atunci când intră în vreun conflict, ci le propun părinților pași concreți prin care să îi învețe pe copii cum să iasă din conflicte cu stima de sine intactă și cu cât mai puține relații rupte din cauza asta.

Tocmai de aceea îi invit pe părinți să vadă dincolo de convingeri precum „toți copiii se ceartă” și să înțeleagă că această capacitate de a gestiona conflicte le va servi celor mici toată viața: și la serviciu, și în relația cu partenerul de viață sau cu vecinii de bloc. Astfel că îi invit să învețe cum să le predea copiilor această abilitate.

De cele mai multe ori vorbim despre copii în termenii educați sau needucați, dar întrebarea principală cred că este: cum să educi un părinte?

E interesantă această perspectivă.

Însă e important să ne gândim ce înțelegem prin educație. E vorba doar despre cei 7 ani de-acasă, despre bun simț și responsabilitate, sau despre educația formală, școală, un copil „școlit”?

Spun asta pentru că medaliile, diplomele, concursurile sunt doar o parte a educație, per ansamblu. Însă e la fel de important să îi învățăm pe copiii noștri ce înseamnă educație civică, adică respectul pentru orașul sau țara în care trăim și respectul față de natură, să le arătăm ce înseamnă educație financiară, adică felul în care să fie responsabili cu banii lor și cum să fie independenți financiar.

Să îi învățăm despre relații și cum ne raportăm la oamenii alături de care ne trăim zilele, cum ne alegem prieteni care să ne susțină să creștem, mai degrabă decât să ne provoace la lucruri care ne fac rău. Să le vorbim despre spiritualitate și igienă mentală în tot haosul zilelor noastre, despre sănătatea și responsabilitatea față de propriul corp. Sunt lucruri pe care e important să le predăm copiilor noștri pentru ca ei să fie, cu adevărat, educați.

Și, ca să răspund la întrebare, nu poți educa un părinte, ci el alege să se educe, dacă dorește, pe toate aceste laturi pe care le-am menționat, tocmai ca să poată să îi ofere copilului informațiile și modelul de care el are nevoie pentru a ajunge un viitor adult care stă bine pe picioarele lui.

Acum, în zilele noastre, învățarea e la un click distanță. E plin internetul și chiar televiziunea de programe și emisiuni educative și e suficient să le căutăm. Există webinarii gratuite sau plătite, cărți fizice sau audiobook-uri, tot felul de lucruri la care părinții pot ajunge cu din ce în ce mai multă ușurință, pentru a afla informații din toate domeniile – emoțional, financiar, despre sănătatea copiilor. O astfel de emisiune e chiar MediCool, unde în cadrul rubricii Parenting pe înțelesul tuturor, le vorbesc părinților despre subiecte extrem de variate, de la ce punem în pachețel, astfel ca la final de zi să nu îl deschidem și să constatăm că nici nu s-au atins de el, până la educație sexuală sau „cocoloșire” ori supraprotejarea copiilor – că tot am pomenit de ea – și efectele dăunătoare, pe termen lung.

Învățarea nu se oprește niciodată, mai ales când ești părinte, și frumusețea este că putem crește, ne putem educa pe măsură ce creștem și ne educăm copiii.

Ce poate face un părinte care eșuează la examenul educației oferite de el copilului?

Lucrul acesta e subiectiv. Pentru că, pentru mulți dintre noi, adulții, succesul se măsoară pe niște criterii care nu sunt neapărat valabile și pentru copil. Ne dorim ca ei să aibă note bune, eventual numai coronițe, să meargă la un liceu bun și să îl termine cu brio. Mai apoi să facă o facultate de prestigiu, dacă se poate, ceea ce e posibil să le ofere șansa unei cariere din care să câștige bani frumoși. Ne mai dorim copii care să își întemeieze o familie echilibrată, să aibă o casă a lor, o mașină și o viață fără grija zilei de mâine.

Doar că dacă undeva pe tot acest parcurs pe care îl gândim pentru copilul nostru, el vine și spune: „Mamă, știu ce vreau să fac cu viața mea! Vreau să plec voluntar în Africa pentru doi ani, să ajut oamenii de acolo!”, probabil că mulți dintre noi am îngheța și am spune „Nu ăsta e succesul pe care eu l-am gândit pentru tine!”

Așadar, ce înseamnă un copil „educat”?

Eu cred că un copil educat este acela care se crește pe sine și pe ceilalți cu aceeași grijă, care ia decizii și face alegeri cu responsabilitate și își asumă consecințele propriilor sale alegeri și bune, și mai puțin bune.

Un copil și un viitor adult care funcționează după niște principii simple, de bază, dar care au fost valabile dintotdeauna: nu-ți face rău ție și celorlalți, nu face rău mediului înconjurător, natură sau clădiri, spune adevărul și fii sincer cu tine și fă din lumea asta un loc mai bun decât l-ai găsit.

Și pentru că discuția e despre a eșua în educația copilului, cea mai importantă lecție este iubirea necondiționată: să iubim copilul exact așa cum este el, nu cum am vrea noi să fie și să ne gândim că această relație merită oricând o nouă șansă, dacă ne propunem să facem lucrurile diferit.

Nu ți-a ieșit asta până acum? Nu e prea târziu să înveți cum să crești un copil așa cum e el: să-l lași să fie introvertit, fără să vrei să-l scoți în față și să-i scazi stima de sine prin comparația cu alți copii mai îndrăzneți sau mai vorbăreți. Să-i permiți să fie artist, chiar dacă tu iubești științele exacte, fără să apelezi la critică și etichete care să-l rănească și să-l facă să-și piardă curajul de a fi el însuși. Să-i permiți să devină balerin sau bucătar, chiar dacă tu îl vezi avocat sau inginer. Iar asta, da, vine cu muncă, cu învățare.

Care sunt cei 3 pași importanți pentru depășirea neînțelegerilor dintre părinți. Cum este afectat copilul de neînțelegerile dintre părinți?

Primul pas este înțelegerea propriului stil parental. Unde ne aflăm în acest moment, între un stil parental mai degrabă autoritar, în care copilul trebuie să mă asculte, să facă ce spun eu, pentru că eu sunt adultul din casă, și un stil parental mai degrabă permisiv, adică extrema opusă, unde copilul e pus pe piedestal, e lăsat să ia decizii, știe ce are nevoie și e crescut mai degrabă fără limite și reguli clare.

Cred că cei mai mulți dintre noi ne aflăm undeva între aceste două extreme.

Și după ce am înțeles ce stil parental avem, e important să privim și către celălalt părinte și să înțelegem cum vede el lucrurile. Acesta este al doilea pas.

Să înțelegem că stilul parental e ceva adânc înrădăcinat în noi și se bazează pe relațiile pe care le-am avut cu părinții și cu ceilalți adulți care s-au ocupat de educația noastră. E vorba de un set  de convingeri pe care le-am acumulat sau le-am preluat de la ceilalți, tocmai de aceea spun adesea că suntem părinții care suntem încă dinainte să avem copii și atunci când devenim părinți, toate aceste lucruri, amintiri, dureri ies la iveală câteodată într-un mod care ne prinde, de multe ori, pe picior greșit. Așa că ne străduim să evităm ce ne-a durut în educația noastră și să dăm mai departe ce considerăm că ne-a ajutat.
Problema apare atunci când fiecare dintre părinți crede că el știe mai bine ce educație e potrivită copilului.

Astfel că, pasul al treilea e să acceptăm că nu există un adevăr absolut, că nu avem mereu dreptate; că e cazul să ne așezăm la aceeași masă și să punem pe hârtie o serie de reguli, principii care sunt importante pentru noi. Să vedem ce e acceptabil și ce nu e și să negociem un set de reguli și valori care să ne călăuzească în a vorbi cât mai mult aceeași limbă.

La fel de important e să înțelegem că în relația părinte – copil și părinte – părinte nu e despre cine are dreptate, ci despre binele copilului pe termen lung, pentru că indiferent cum arată relația dintre noi, adulții, avem o singură șansă să le oferim copiilor acea copilărie pe care o merită.

Și mai e ceva. Atunci când părinții nu se înțeleg și apar conflicte, nu copiii suferă cel mai mult, pentru că ei se adaptează, ei înțeleg ce „le merge” și cu care dintre părinți, ce „butoane” să apese pentru a primi ce își doresc, care sunt limitele fiecăruia, care e tonul ridicat peste care să nu treacă. Copiii ne învață stările, vocea, tonul.

Și e relația de cuplu cea care cel mai mult de suferit, pentru că, dacă nu ne înțelegem în lucruri simple cum sunt timpul de ecran, ora de somn, cantitatea de dulciuri, notele pe care le vrem pentru el, se creează o prăpastie între părinți care, pe termen lung, se adâncește. Iar copiii cresc și pleacă… dar noi rămânem unul cu celălalt în aceeași casă.

Care este următorul mare proiect despre care ne puteți dezvălui câteva amănunte?

Următorul mare proiect la care echipa lucrează deja de ceva vreme, este să facem cunoscut programul și tehnicile All About Parenting în întreaga lume.

Deja, în acest moment, susținem webinarii gratuite pentru părinți în 5 limbi: română, engleză, germană, rusă și polonă, deci suntem prezenți în Europa și US. Ne dorim să „împânzim” globul cu părinți din ce în ce mai conștienți, care cresc copii echilibrați, ce se simt iubiți necondiționat.

Mai multe despre All About Parenting, poți afla pe pagina organizației: https://uraniacremene.ro/

Foto: PR.