Irina Popescu, moașă licențiată: „Cele mai puține cezariene sunt în țările cu tradiție în îngirjirea bazată pe moașă”

Irina Popescu, moașă licențiată și fondatoarea Naște cum simți, și-a ales meseria după experiențele neplăcute de la primele două nașteri. Până acum, a asistat la naștere peste 600 de gravide și se luptă pentru reabilitarea meseriei de moașă în România.

Interviu de: Adriana Moscu

Luna aceasta marchează Ziua Internațională a Moașelor. Adică acele persoane care, în mod teoretic, au pregătirea profesională necesară ca să monitorizeze, alături de medic, o femeie în ultimele luni de sarcină, să o asistăe la naştere şi să o însoţească în următoarele săptămâni. Din nefericire, în țara noastră, rolul moașei s-a diminuat în ultimii ani. Avem nevoie de o moașă pentru a ne asista nașterea, pentru a identifica potențiale riscuri sau complicații. Moașa este specialistul care susține ora magică și nu separarea copilului de mamă pe toată durata șederii în maternitate. De asemenea, moașa se ocupă și sprijină inițierea alăptării cât mai devreme după naștere, dacă mama își dorește.

Mai mult, studiile spun că moașele pot preveni 67% dintre decesele materne, 65% dintre decesele neonatale și 64% dintre naștereile de feți morți. E nevoie de o schimbare și în România, iar Irina luptă pentru ca aceasta să se producă.

Irina, de curând ai oferit un interviu pentru BBC (felicitări!), alături de alte două moașe din SUA și Nigeria. La fel ca ei, vreau și eu să știu: cum a schimbat pandemia procedurile din sala de nașteri? 

Mulțumesc! Despre pandemie, pot să spun că schimbările au fost din toate categoriile, și mai constructive, dar și mai puțin benefice. Încep cu cele la care am fost codași în Europa, sau încă suntem. În privința sarcinilor, îngrijirea primară, gratuită, a scăzut și mai tare în pandemie și stăteam foarte prost și înainte. La nașteri, a apărut o creștere a ratei de cezariană, iar pentru cele pozitive eu cred că am depășit ca procent 90%, deși nu există  indicație de cezariană pentru femeile cu forme asimptomatice sau ușoare. Tot legat de naștere, dar și de momentele de după, tații/persoana desemnată nu au mai putut veni în spital, lucru încă valabil, din nefericire. Legat de practicile de după naștere, mamele suspicionate, sau care aveau un test în lucru în unele maternități, sau confirmate a fi pozitive, au fost separate de bebeluși și nu au fost lăsate să furnizeze lapte matern pentru nou-născuții lor. Aici ar trebui să vedem schimbări și deja vedem, lucrurile au fost reglementate în luna martie 2021, în sensul clarificării că mama și copilul nu trebuie despărțiți în nicio circumstanță, cu excepția stării lor de sănătate. 

Legat de ce am învățat în îngrijirea perinatală pe timp de pandemie, aș zice că am lucrat cu toții foarte mult în online: educație pre și post-natală, grupuri de suport, consultații prin telemedicină, abonamente de consultații și răspunsuri online la toate grijile de nou părinte. Toate astea ne-au dus cu gândul la nevoia urgentă de digitalizare a unor procese, cum ar fi urmărirea sarcinii (incluzând bineînțeles și consulturile față în față), educația pentru părinți.  

O să procedez metodic, așa că te întreb: cum ți-ai ales meseria? A fost dragoste la prima vedere?

Mi-am ales-o după experiențele foarte proaste de la primele două nașteri. Acum 17 ani eram gravidă și trimisă la cezariană fără motiv. Am reușit să îmi schimb medicul și să nu cad în capcana asta, dar a fost traumatizant pentru mine. După a doua naștere, acum aproape 15 ani, mă pregăteam să intru la medicină, cu bebeluș mic la sân și încă un copil de doi ani acasă. Am știut clar că ăsta e locul în care eu voi schimba ceva și că e nevoie de o construcție nouă pentru îngrijirea femeilor de aici. Asta fac, încă din anul I de facultate. 

Ce face o moașă în România (și comparativ cu alte țări)?

Teoretic, același lucru, pentru că avem o Directivă Europeană care reglementează profesia noastră în UE. Dar legislația națională încă este în schimbare, chiar la asta lucrăm intens în perioada asta. Moașa în România încă nu are autonomie privind urmărirea sarcinii, asistarea nașterii, urmărirea nou-născutului și a lăuzei, ca să dau doar câteva exemple.

Nu există decontarea serviciilor bazate pe moașe, alt aspect pe care îmi doresc să îl vedem rezolvat în viitorul apropiat.

Îngrijirea femeii fertile, educația adolescenților, screeninguri de cancer, planning familial, sunt câteva dintre cele care intră în competențele noastre, dar încă nu sunt transpuse în îngrijirea concretă decât sporadic.  

Să facem lumină: există o diferență între o moașă și o doula? Unde se întrepătrund cele două meserii?

Există o diferența esențială, moașă oferă servicii de îngrijire medicală, doula oferă sprijin. Formarea noastră este cu licență într-o universitate de medicină, în România sunt patru ani de formare teoretică și practică. Formarea unei doule este diferită în funcție de program, dar poate dura câteva zile de obicei.  Cea mai mare diferență aș zice că e legată de faptul că moașa răspunde de actul medical, atât de gravidă/mamă, cât și de nou-născut. Oferim indicații medicale și suntem răspunzătoare pentru rezultate. 

Zona de intersecție ar trebui să fie valabilă pentru toții colegii: empatie, sprijin, încurajări. 

Tu ești moașă licențiată. De ce te prezinți așa? Există și moașe fără pregătire recunoscută? 

Există absolvenți de postliceală sanitară (nu e nevoie de bacalaureat ca să intri acolo!) care sunt angajați în spitale, în diverse forme de îngrijire. România trebuia să discontinuizeze acest tip de formare pentru asistenții medicali, pentru că practic ei lucrează cu aceleași atribuții, cu aceeași fișă de post precum asistenții sau moașele licențiate. Unii manageri preferă să angajeze personal format cu postliceală pentru a plăti mai puțin, dar asta e o abordare foarte riscantă pentru serviciile de sănătate pe care le oferă acel cabinet sau spital.

Sunt încă foarte multe prejudecăți în România despre naștere și cum ar trebui ea să decurgă. Până la urmă, toate nașterile din România se întâmplă cu o moașă? Dacă o gravidă vrea să nască la un spital de stat, dar își dorește să fie asistată la naștere o moașă din afara spitalului, are această posibilitate?

Nu se întâmplă toate nașterile cu o moașă și cu atât mai puțin nu se întâmplă cu o moașă care practică conform competențelor ei. Adică la întregul scop al îngrijirilor pe care le poate oferi. Dar o să auziți tot mai des despre cum se schimbă asta, pentru că e ceva la care lucrăm, România are acum susținerea unor organisme de sănătate internaționale pentru a reabilita profesia de moașă.

 Nici la stat nici la privat nu poate asista nașterea o moașă care nu are contract cu acel spital. Fie că este vorba de un contract de colaborare sau de unul de angajare, el este esențial pentru a putea asista gravide în orice spital. Moașele pot profesa doar dacă au aviz de liberă practică și asigurare de malpraxis, acte fără de care nici nu pot încheia contracte cu spitale sau clinici. 

 Câte femei ai asistat până acum la naștere? Cum ai descrie experiența din acele momente? 

Peste 600. E un moment în care simt că pot contribui la ceva absolut fabulos. Fiecare nastere e unică și îmi dă o energie magică.

 Dintre acestea, câte au născut prin cezariană?

Cam 20%.

 Ai reușit să convingi vreo gravidă să se răzgândească cu privire la modalitatea de a naște?

Sper că nu, pentru că nu am intenționat asta :). Cred cu tărie că e dreptul nostru să ne alegem felul în care naștem. Datoria unei moașe este să informeze gravida, să facă recomandări bazate pe dovezi actuale și să respecte dreptul la alegere al fiecărei femei.

De ce, în continuare, gravidele din România preferă să nască prin cezariană? 

Cred că unele preferă asta pentru că așa își doresc pur și simplu, altele din lipsă de informații și altele, aș zice că cele mai multe, pentru că nu au susținerea medicului/ spitalului să nască altfel.

Care e rolul moașei, și care al medicului obstetrician, atunci când cei doi se întâlnesc în sala de nașteri? 

Dacă vorbim de o naștere naturală, moașa are rolul de a supraveghea și asista gravida, iar medicul este chemat să intervină doar dacă apar complicații. Ei lucrează în echipă, cea mai bună îngrijire cu rezultatele cele mai sănătoase este atunci când echipa moașă-medic colaborează eficient.

Mai e nevoie de moașă în cazul unei cezariene?

Desigur. pe tot parcursul sarcinii și imediat după naștere. Moașa ajută lăuza în recuperare, supraveghează bebelușul și alăptarea. Oferă consultații, consiliere, ajută la adaptarea la noul rol de părinți. 

Cum s-ar putea inversa acest trend al cezarienelor în România? Care e situația în alte țări?

Cu cât mai multe moașe care să ofere asistență și educație vom forma în România, cu atât vor scădea toți indicatorii de complicații și de intervenții. Lucrăm în echipă cu colegii medici de familie, ginecologi și neonatologi, pentru a obține cele mai bune rezultate pentru mamă, copil și noua familie. Moașa oferă o experiență plină de empatie și susținere pentru familii.

În alte țări vorbim de procente de 15-30% cezariene, cele mai puține cezariene sunt în țările cu tradiție în îngirjirea bazată pe moașă.

Eu însămi am născut prin cezariană, cu 18, respectiv 14 ani în urmă, la recomandarea medicului, pentru că ambele sarcini au avut prezentație transversală. Este nevoie de cezariană în acest caz? Cum să discearnă o femeie gravidă între mit și realitate? 

Prezentația transversă este o indicație pentru cezariană. E important să oferim gravidei posibilitatea încercării de întoarcere, prin manevră de întoarcere cefalică externă, pe care o fac și la noi cu succes unii medici. E posibil ca medicul/moașa care urmăresc sarcina să nu fie experți în toate complicațiile sarcinii. De fapt, ar fi chiar imposibil să fie experți în toate, pentru că sunt multe :).

Și de asta e important când identificăm ceva și știm că alții au soluții mai bune decât noi, să trimitem către aceștia. Nu ar trebui să intervină în niciun fel orgoliul aici. Este același lucru și legat de nașterea naturală după cezariană, sunt mulți medici specializați în asta și foarte mulți care nu sunt. Important e să ne cunoaștem limitele, zonele de confort și să ni le asumăm și în fața pacienților și a colegilor noștri.

Legat de VBAC sau TOLAC (trail of labour after cesarean section) lucrurile nu stau bine la noi în țară. După o prima cezariană, cea mai bună opțiune pentru următoarea naștere este o naștere naturală, în lipsa altor complicații. Din nefericire noi, nu avem mulți medici pregătiți și dornici să ofere TOLAC și, mai mult decât atât, nici spitalele nu sunt interesate să ofere aceste servicii absolut normale în alte țări.

Până la urmă, când se impune cezariana și când nașterea naturală?

Nașterea naturală nu se impune niciodată, cezariana este necesară în caz de complicații mari cum ar fi: dezlipire de placentă, prolaps de cordon ombilical, suferință fetală. Sunt și indicații legate de prezentația fătului, lipsa de progres din travaliu, anumite patologii materne sau fetale, inducere de travaliu eșuată sau chiar lipsa de acces la peridurală (care ar trebui să fie gratuită și disponibilă tututror femeilor în caz că au nevoie de ea).

 Ești fondatoarea „Naşte cum simţi”. Cum s-a născut acest proiect și ce oferă el femeilor însărcinate? 

„Naşte cum simţi” s-a născut în urmă cu aproximativ 12 ani din dorința de a susține cât mai multe femei și cupluri în procesul de pregătire pentru naștere și pentru viitorul rol de părinți. Este un proiect născut din revolta mea și dorința puternică de a produce o schimbare cu impact pentru noile mame și pentru bebelușii lor. 

Și asta face „Naşte cum simţi”, oferă educație, consiliere, consultații, asistență la naștere (în spital), consiliere pentru alăptare, sprijin postnatal.  

Până la urmă, trebuie să naști cum simți sau cum îți indică medicul?

Eu cred că fiecare femeie are nevoie de sprijin, informații corecte, actualizate pentru a face o alegere potrivită pentru corpul și emoțiile ei. Asta înseamnă că pregătim întotdeauna gravidele și de posibilitatea apariției de complicații și explicăm rolul intervențiilor și importanța lucrului în echipă în sala de nașteri. O cezariană nedorită nu este un eșec, ci doar o soluție extraordinar de benefică atunci când apar complicații care ne împiedică finalizarea nașterii pe cale naturală. Ideal este să nu folosim această intervenție pentru femeile care nu o doresc și nici nu au nevoie de ea, aici e, de fapt, provocarea majoră cu care se confruntă sistemul de îngrijiri perinatale. 

Sunt convinsă că, de-a lungul experienței tale cu nașterile, ai adunat multe amintiri, care de care mai variate. Care a fost cea mai frumoasă? Dar cea mai ieșită din comun sau mai năstrușnică? Ce își doresc gravidele la naștere?

Am mai multe amintiri “cele mai frumoase”. O să îți povestesc despre o naștere la care până la urmă nu am mai asistat, dar unde cred că am reușit să găsesc soluția cea mai bună pentru mamă. Eram într-un alt oraș, împreună cu mama, tatăl și doula. Am dormit o noapte la o pensiune de lângă spital, a doua zi, gravida deja avea niște contracții mai hotărâte.

Medicul care o văzuse în sarcină nu era însă la spital și cei de gardă nu o susțineau să nască natural după cezariană, deși nu existau motive medicale pentru o nouă cezariană. Am găsit un spital și un medic care să o asiste la București și ne-am întors acasă.

Pe drum, ne-a oprit poliția, eu eram cea mai fericită, pentru că stăteam în spate împreună cu doula și eram într-o mașină sport care mergea pe serpentine, dar nu îndrăzneam să ma plâng de senzațiile de pe drum. Când au auzit de gravidă cu contracții, polițiștii ne-au dat liber imediat și mi-am reluat locul pe bancheta din spate. Odată ajunși în București, gravida s-a dus acasă să își facă un duș, să mănânce ceva și apoi a plecat la noul spital. Unde a născut natural și foarte frumos nu peste mult timp, alături de doula și de un medic minunat. Eu nu am putut să o însoțesc în continuare, pentru că nu aveam contract cu acel spital. Dar nu era despre mine, ci despre ea și m-am bucurat foarte tare că a avut tot ce și-a dorit de la experiența asta! Chair țin minte că am petrecut până dimineața în noaptea aia, alături de prietenă mea, care i-a fost doula. Mergeam prin oraș de parcă pluteam și nu înțelegeam de ce nu se bucură toți oamenii de reușită Simonei 🙂 

La  experiențe ieșite din comun, cred că pot să pun ceva mai neplăcut. Veneam de la Constanța, de la o naștere în apă, unde copilul a venit pe lume direct în brațele tatălui și eram euforică alături de fotograful care fusese prezent la naștere, care conducea și mașina. Din nefericire, vremea nu a ținut cu noi, autostrada era viscolită și cu niște depuneri de gheață. A și fost închisă, la puțin timp după ce noi eram deja pe ea. Am derapat în dreptul unui camion, într-o depășire la 20 km la oră. Am patinat și ne-am tot învârtit, până am ajuns în parapet și nu pot să uit claxoanele următorului camion, care transporta butelii. Am rămas lângă parapet până s-a liniștit traficul și apoi mi-am promis că, pe viitor, o să merg la nașteri mai aproape de casă. Fotografiile de la nașterea asta sunt spectaculoase, ce-i drept. 🙂

 Ce pași mai are de făcut România la capitolul educație perinatală? 

Aș zice că un pas mare și clar: educație uniformă, gratuită, bazată pe dovezi, pentru toate femeile și familiile din România. Aici este rolul Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări să își asume acest proiect, care ar preveni multe pierderi de vieți, multe complicații și cu siguranță ar aduce multă încredere părinților în competențele lor. 

De ce să avem o moașă/doula la naștere? Ce le răspunzi celor care cred că este o “fiță”?

Avem nevoie de o moașă pentru a ne asista nașterea, pentru a identifica potențiale riscuri sau complicații. Moașa este specialistul care susține ora magică și nu separarea copilului de mamă pe toată durata șederii în maternitate. De asemenea, moașa se ocupă și sprijină inițierea alăptării cât mai devreme după naștere, dacă mama își dorește.

Moașele pot preveni 67% dintre decesele materne, 65% dintre decesele neonatale și 64% dintre naștereile de feți morți.

Dacă cineva consideră o “fiță” toate aceste lucruri, le răspund că e necesar să înțeleagă mai bine profesia noastră și rolul moașei în echipa de îngrijire perinatală.

Există foarte multe păreri și cu privire la alăptare. Cât ar trebui alăptat, până la urmă, un copil?

Cât doresc mama și copilul. 🙂 Recomandările OMS sunt clare: șase luni alăptare exclusivă, apoi, diversificare și continuarea alăptării până la doi ani și peste. Acestea fiind spuse, fiecare își face propriul plan și decide pentru familia sa. Eu, personal, am trei exepriente de alăptare, foarte diferite între ele și ca durată, și ca emoții din perioada respectivă. 

Fiecare poveste este de scris, este individuală și ar trebui să fie cu cel mai mare sprijin pentru nevoile mamei. Inclusiv povestea celor care decid să nu alăpteze.

 Ce implicaţii au amintirile pozitive despre naştere? Dar trauma unei naşteri invadate, restricţionate?

Implicațiile sunt pe termen scurt și lung, nașterea este amintirea cea mai puternică din viața femeilor, se pare. Nu prea am întâlnit femei care să rămână indiferente la acest eveniment. Cred că experiențele frumoase, care dau putere, sunt ajutate foarte mult de îngrijirea pe care femeia o primește la naștere: sprijinul unei persoane desemnate de ea (partener/doula/prietenă), personalul medical care este empatic, explică și oferă alegeri, încurajează mama la fiecare pas, sunt elemente ce pot crește satisfacția în momentul nașterii și pot crea amintiri pozitive.

Nu atât felul în care naște femeia, natural sau prin cezariană, are impact asupra psihicului mamei, cât felul în care aceasta este tratată.

Trebuie să înțelegem că noi, cadrele medicale care lucrăm în sala de nașteri și în maternități, ajutăm la integrarea noului rol de mamă și asta nu e puțin lucru și nici nu e ușor. E o responsabilitate importantă, facilităm experiențe unice, de adus aminte pe viață.   

 Avem o statistică îngrijorătoare cu privire la mamele minore. Astfel de situații apar din cauza lipsei educației sexuale. Tu însăți ești mama a patru copii. Vorbești cu ei pe această temă? Cât de important este, în opinia ta, să ne educăm copiii în acest sens, pentru ca, pe viitor, să avem mame și copii, familii, până la urmă, fericite și sănătoase? 

Eu am patru fete. Adolescentele au aproape 17 și aproape 15 ani, am vorbit și vorbim despre tot ce ține de educația sexuală și relațională. Gemenele au un an și jumătate și învață acum denumirea corectă a organelor sexuale: penis și vulvă. Sper că și la creșe și grădinițe toți educatorii vorbesc în acești termeni cu copiii pe care îi au în grijă.

Sunt un mare avocat al educației pentru sănătate sexuală și reproductivă și sunt convinsă că momentul oportun pentru a începe educația asta e de când ne schimbăm copilul de scutec și explicăm ce facem. E important să renunțăm la tabuuri și să le înlocuim cu informații clare, adaptate nivelului de înțelegere al vârstei copilului nostru, oferite cu deschidere și autenticitate.

Îmi doresc foarte tare să ajutăm aceste tinere fete, fetițe în unele cazuri, să nu mai treacă prin aceste abuzuri și prin sarcini și nașteri la vârste atât de mici. Asta nu e alegerea lor, să fie clar. Acești copii ai copiilor sunt născuți în urma unor abuzuri sexuale, cel mai des. Și trebuie să prevenim asta în calitate de părinți, de educatori și de factori decizionali privind sănătatea reproductivă.

Foto: Felicia Simion; arhiva personală