Mădălina Pavăl: „După ce i-am cântat dorului, m-am gândit să-i cânt soarelui, lunii, stelelor, cosmosului”

Și-a petrecut copilăria într-un sat idilic din Moldova, iar natura este personaj central în cântecele sale inspirate din folclorul vechi românesc. Mădălina Pavăl are o trupă nouă, concerte în toată țara și un album în pregătire. În plus, vocea ei se aude pe coloana sonoră a proiectului România Sălbatică, documentar care se va lansa toamna aceasta în cinematografe.

Interviu de: Adriana Moscu

Esențele tari se țin în sticluțe mici, se spune. Este și cazul Mădălinei, o prezență mignionă, delicată, care ascunde un timbru grav, puternic, sonor, cu schimbări de registru reușite cu firescul unui răsărit de soare, dimineața, devreme. De altfel, cel mai nou cântec-poem-incantație a ei este o odă închinată soarelui, dar poate fi, la fel de bine, o metaforă care amintește de vremurile stranii pe care le traversăm. Pentru că, nu-i așa, nu putem spera decât că, după fiecare noapte, oricât de întunecată ar fi, soarele va răsări de fiecare dată.

Cum și când a început povestea ta muzicală, Mădălina?

Păi, de acolo, de pe uliță, din casă, unde ascultam doar muzică populară. De la toate sărbătorile de Paște sau Crăciun, când ne îmbrăcam frumos și jucam și ne bucuram unii de alții, fără să știu atunci că îmi cream cele mai frumoase amintiri din viața mea. Dar cred că așa ni se întâmplă. Trăim lucruri frumoase, pe care uneori le luăm așa, de-a gata, ca să ne dăm seama mai târziu că nimic nu e de-a gata și trebuie să ne bucurăm de lucruri când ni se întâmplă. E o poveste frumoasă copilăria mea, cu școala în Baia, apoi clasele V-VIII la Fălticeni și naveta la Suceava, pentru cursurile de muzică. Am 26 de ani și sunt rac sensibil. 🙂

Cum ți-ai ales stilul muzical? Este influențat de locul de unde provii?

O să spun un clișeu, rezistați un pic. 🙂 Dar fix așa cred că e. Că nu eu am ales folclorul, ci el pe mine – cu orele de istorie, de care eram fascinată în școală. Și acum prefer oricând o carte despre istoria noastră decât un serial pe Netflix. Și îmi plac mult poveștile din folclor. Și hainele. Și oamenii-bunici. Și satele. Și casele. Și cum miroase fânul când e cosit. Și prispele. Și cum troznesc lemnele în sobă, în case înghesuite de țară, pline de oameni, rude și o doină pe fundal. Șiii, da, într-un sat lângă padure am crescut, cu râul Moldova care trecea prin spatele casei, rădăcina mea mea acolo este.

Ce s-a întâmplat în viața ta de artist de când a început pandemia? Cu ce ai înlocuit concertele?

Ooo. Urma un an foarte bun pentru mine, mă întorceam din Londra unde avusesem concert, urmau multe altele, totul era perfect pe hârtie. A venit izolarea, concertele au picat ca niște piese de domino. Am învățat să am răbdare, mi-am exersat-o muuult. M-am apucat de o serie de ateliere pentru copii, un alt proiect la care țin tare mult, îi învăț pe copii cât de importante sunt rădăcile pentru noi, muzicile copilărilei, tradițiile și obiceiurile.  Îmi doresc ca, prin aceste ateliere, să îi fac pe copii să înțeleagă legăturile cu străbunii noștri.  Atelierele astea sunt inspiraționale pentru că exprimă importanța rădăcinilor, a bunicilor și a strămoșilor noștri.

Știu că ai format o trupă cu o componență nouă. Ce ne poți spune despre membri? Ce faceți împreună? Unde concertați anul acesta?

Da, sunt foarte mândră să vă povestesc despre cei 12 muzicieni cu care fac muzică acum. Este o altfel de stare să fim așa mulți pe scenă, să simți alături de toată lumea muzica, putem să facem magii mici separat sau magii mari împreună. Totul a început cu faptul că mi-am dorit mult această colaborare și de un an fac muzică cu Alexei Țurcan, unul dintre cei mai talentați oameni pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc și sunt sigură că oricine l-a cunoscut a simțit același lucru. Simțim la fel parte din folclorul nostru și muzica iar faptul că am început să lucrăm a fost fix piesa din puzzle-ul Mădălina Pavăl care simțeam că îmi lipsește. El este dirijorul nostru și împreună facem muzică vie și acustică, îndrăznim să-i spunem muzica lumii, de film și de dans, sau să nu-i spunem în niciun fel.

Ne vedem prin toata țara, mâine cântăm desculți pe plaja de la Tuzla, după mergem la Buzău, Vaslui, Timișoara, Brașov, vrem să ducem muzica noastra în fiecare oraș din România, mare sau mic sau foarte mic.

În toate orașele unde sunt teatre. Și în toate celelalte unde sunt scene. Sau improvizăm noi una! Vreau să ajung la românii plecați din țară, cred că acolo sunt cele mai mari doruri, gata să fie alinate, cântate și poate, pe moment, uitate.

Ai un album în pregătiri. vorbește-mi un pic despre cum s-a născut primul album, Oamenii se fac dor, și despre resorturile din spatele celui de-al doilea album. Care sunt diferențele, care similitudinile?

Dorul e cel mai frumos cuvânt din Univers. Eu mi l-am și tatuat. Dorul înseamnă pentru mine maturizare.

Oamenii se fac dor nu e doar o metaforă. Noi chiar ne facem dor. Pe bune. Zi de zi. Ne e dor de cineva, dar și noi lipsim cuiva. Ne despărțim. Ne pleacă prietenii departe. Ne vedem părinții la sărbători. Pierdem bunici și oameni dragi. Viața e un dor continuu care nu se poate descrie prea ușor. Știi doar cum se simte. Este extraordinar că se poate pune pe muzică ce nu se poate spune pe gură. Asta face doina românească (ea m-a inspirat) și asta încerc și eu.

Iar după ce i-am cântat dorului, m-am gândit să-i cântăm soarelui, lunii, stelelor, deci, cosmosului.

Sonoritățile de pe noul album se află la interferența fină între clasic și tradițional. Stilul „fel de fel”. 😊 Mergem într-o zonă puțin explorată din folclorul nostru, cea ritualică, acolo totul avea o rânduială și la fel e și la noi, când ne adunăm să cântăm.

Ești vocea de pe coloana sonoră a documentarului România Sălbatică. Spune-mi mai multe despre această colaborare. Cum a început, ce cântece auzim și cum le-ai ales?

Cum a început totul? De peste un an, am zis și mai sus, fac muzică alături de Alexei Țurcan și simt că mi se potrivește ca o mănușă. Mai întâi, Alexei mi-a povestit despre ce urmează să facă și, când am văzut primele imagini, chiar am plâns, imagini înălțătoare, care te mișcă așa de tare! Am înțeles din prima că trebuie să avem o coloană sonoră specială.

Natura este pentru mine locul care mă inspiră cel mai mult și locul despre care cânt cel mai mult. Îmi vine natural, nu știu ce-aș fi fără natură, fără rădăcini, fără mirosul de fân abia cosit sau fără zmeura culeasă din munți.  Am înțeles imediat că este un proiect de suflet și că o să se vadă asta în imagini și în muzică. Sunt onorată și fericită să fac parte din România Sălbatică – cred că e un proiect al nostru, al tuturor.

Avem multe de învățat de la natură – timpul petrecut acolo este și va fi întotdeauna cel mai bun medicament pentru suflet și cred că merge mână-n mână cu muzica – de multe ori, ce nu putem rosti prin cuvinte, facem prin muzică. Urmează să scoatem și clip pentru piesa principală, ups – nu trebuia să zic asta. 🙂

Ai cântat și cu trupa Subcarpați. Care sunt amintirile dragi din acea perioadă? Va continua colaborarea dintre voi?

Aaa, fost o perioadă tare faină, primele ieșiri și turnee prin țară. Aveam 18 ani când am intrat în trupă, am crescut și am învățat multe. A fost o experiență foarte frumoasă și am în sertarul de amintiri de pus pe suflet câteva și de acolo.

Apropo de titlul albumului tău de debut: de cine sau de ce îți este în prezent cel mai dor?

Dorul de… oameni. Mi-e dor de cei care rătăcesc acum prin Univers, așteptând să ne revedem la un moment dat, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Să-mi iasa bunica din Poarta Galaxiei și să îmi pună gogoși sau ce mai făcea ea pe masă. Bunicul să-mi cânte o doină dintre nori și să-mi spună că e mândru de mine. Mi-e dor de oamenii pe care i-am cunoscut și de cei pe care urmează să-i cunosc. Suntem tot ce avem și trebuie să fim atenți unii cu ceilalți. Să ne facem dor împreună, dar până atunci să ne facem povești.

Cum ți-ai descrie publicul? Cine are nevoie de cântecele Mădălinei?

Suntem noi, cei care cântam împreună, ne simțim liberi și simțim împreună, nu știu daca are cineva nevoie de Mădălina, poate doar empatizăm dar, când mă voi face dor, vreau să știu că m-am adunat frumos cu lumea și că i-am ajutat măcar un pic.

Compoziția ta recentă, Ieși Soare, are o poveste specială. Ne poți spune mai multe?

Ce spunem noi mereu despre acest cântec:

E ca un clip, dar mai lung.

E ca un film, dar mai scurt.

E ca-n studio, dar live.

E ca o trupă, dar mai mult.

… nu știu unde să-l încadrez. Noi i-am zis Împreună-Metraj, o poveste în două cântece, inspirată din folclorul românesc, o invocație copilărească, 13 luni în care nu am cântat și nu ne-am văzut, iar ce a urmat a fost întâlnirea noastră, două repetiții și o filmare la Școala de la Piscu. Locul acela în sine e o poveste și l-am căutat mult și, așa cum muzica pentru noi înseamnă acasă, pentru ei, Școala de la Piscu e acasă. Este un cântec vechi, o „strigătură”, care chiar se cânta pentru a ieși soarele. Este despre relația om-natură, care, pentru mine, este cea mai autentică relație.

Care sunt poveștile celor trei cântece favorite cântate de tine?

Tot de dor – I-am spus așa după ce am fost îndrăgostită și cred că a și fost primul meu cântec scris. 

Vino pân’ la București, care nu spune doar povestea mea și e un cântec despre începuturi, despre schimbări și despre cât de important este să îți găsești locul și drumul care te va duce acolo. Este povestea noastră, a tuturor. Bucureștiul este o metaforă, în primul rând.

Eu chiar am venit pân’ la București ca să îmi urmez visul și știu că suntem mulți care au plecat de acasă ca să-și găsească o ACASĂ a lor, un sens, un rost și un vis pe lume.

Lună – este o piesa pe care încă nu am lansat-o, dar m-am gândit să vă povestesc, totuși. Eu am o relație specială cu luna, sunt născută de lună plină și noaptea și e vorba de relația mea cu noaptea și cum de multe ori  „joacă-n cer la mine-n casă”. 😊

Este un fel de incantație pentru mine și sper că nu doar pentru mine.

Chiar așa, cum îți compui repertoriul? Ce te inspiră?

E important să fim înrădăcinați. De la origini începem să construim cine suntem. De fapt, noi, cei mai mari, știm că uneori ne ia toată viața să ne dăm seama și uneori ne mai pierdem pe drum. E un drum cu de toate, eu n-am știut despre mine că pot compune sau că pot face prin muzică ce nu pot face cuvintele, uneori. Nu sunt genul foarte romantic-melancolic, dar sunt genul de om care își pune întrebări, caută sensuri, își asumă deciziile și vrea să crească în fiecare zi. Muzica m-a maturizat și m-a dus în multe călătorii, e normal să scriu, să cânt cu ea – e ca într-o relație.

Natura și locurile natale mă inspiră. Am plecat departe de casă și de la ai mei și a trebuit să iau viața de artist și de om mare în piept.

Mă inspiră oamenii și îmi place să visez. Să visez cu ochii deschiși. Sursa de inspirație? E greu să mă exprim, tare greu. Cuvintele ne unesc pe toți, ne apropie, ceva de ținut minte, un tărâm unic pe care-l porți în suflet pentru restul vieții. Împreună. Uite, împreună e cel mai frumos cuvânt din lume.   

Putem sau nu putem trăi fără muzică și artiști? Tu ce crezi?

Eu nu m-am văzut niciodată ca pe un artist, cred că toți creem și toți facem artă într-un fel sau altul și, atunci, întrebarea care se pune e – putem trăi fără noi? Că eu sigur nu pot.

Care este proiectul tău cel mai drag de până acum? Ce alte proiecte pui la cale?

Păi, cum spuneam, ne dorim foarte tare să lansăm clipul pentru melodia principală de pe coloana sonoră a documentarului România Sălbatică, sper că va fi gata cât de curând. Apoi, mă bucur tare mult de primul nostru cine-concert de pe 1 septembrie, de la Timișoara, și chiar am vrea să plecăm într-un turneu prin toată țara. Mai avem în plan un EP pe vinil în toamnă și e o criză foarte mare de suporturi de plastic pentru discuri în toată Europa. Sper să se rezolve dar, cumva-cumva, tot îl lansăm.

De asemenea, pentru că natura e așa de importantă pentru mine, m-am alăturat unei campanii de awareness pentru transportul etic al animalelor vii – am reinterpretat balada Miorița într-un spot care va apărea în octombrie. Cam atâta. Îmi mai vin mie idei. 🙂

Foto: arhiva personală