Mihaela Atkinson: „Sunt rockeriță, ecologistă, feministă, biciclistă, lesbiană și măritată”

Mihaela împlinește în curând 50 de ani, dar are verva unei adolescente. Este pe cât de copilăroasă, pe atât de independentă. Împreună cu Sue, soția sa, va părăsi în curând România, pentru a i se recunoaște drepturile fundamentale.

Sunt o persoană straight și, ca urmare, faptul că sunt cetățean român nu mi-a adus atingere vieții personale. Altfel ar fi stat lucrurile dacă aș fi avut o identitate de gen minoritară. De exemplu, dreptul fundamental la căsătorie mi-ar fi fost interzis dacă aș fi decis să-mi unesc destinele cu o persoană de același sex. Asta, deși în România homosexualitatea nu mai este incriminată de aproape două decenii. N-am înțeles niciodată de ce au voie două persoane de același sex să se iubească, dar nu să-și oficializeze relația. N-a înțeles asta nici Mihaela, care din 2019, este soția lui Sue, cetățean de origine britanică. Împreună cu ea va părăsi, foarte curând, România. Va pleca în Marea Britanie, acolo unde societatea îi respectă drepturile, hotărârile și stilul de viață.

Dacă ar trebui să te prezinți unui necunoscut, ce ai spune despre tine?

Sunt liber profesionistă, green person, adeptă a religiei wicca, lesbiană măritată, ecologistă, biciclistă și rockeriță, feministă înrăită și, în trecut, voluntar și actvistă.

Mihaela, tu faci parte din comunitatea minorităților sexuale. Cum și când ți-ai descoperit identitatea de gen?

Multă lume mă întreabă despre cum e viața mea – cu toții știu că sunt out. Ca atare, explic mereu că nu am drepturile pe care le are o persoană straight. În ciuda faptului că sunt căsătorită, nu am protecție legislativă.

Mi-am descoperit înclinația când aveam în jur de 12 ani, atunci am realizat că întorceam capul după femei pe stradă, dar, pentru că am crescut în comunism și în perioada postdecembristă, nu am avut informații și nici cu cine să vorbesc despre asta. Abia pe la 27-28 de ani am înțeles cine sunt și înclinațiile mele, adică atunci când am început să am acces la informație.

Din ce surse te-ai informat la început pentru a înțelege cine ești?

Pentru mine, Internetul rămâne cea mai mare sursă de informare, cu toate că în anii ’97-’98 nu era atât de la îndemână, abia aveam acces prin intermediul sălilor de Internet. Mai târziu, am reușit să-mi iau un Pentium 4 la mâna a doua și am avut o conexiune tip dial-up. După anii 2005 am descoperit suficientă informație pe site-urile internaționale, în limba engleză (că pe aceea o știam atunci), cât și în alte limbi.

Când ți-ai făcut coming out-ul și cum a fost primit de apropiați?

Trecusem de 35 de ani și începuse lumea să mă întrebe de ce nu am copil, chestii de genul acesta care reflectă mentalitatea țării.

Am început, încet, încet, să le explic că, de fapt, eu am ochi pentru alt tip de relație. Unii s-au uitar chiorâș la mine, alții m-au bombardat cu întrebări, iar bărbații, ca de obicei, cu fantezia lor banală: „Dar voi cum faceți sex?”.

De parcă am datoria să le spun lor cum fac eu sex, de parcă eu am întrebat vreodată tu cum fac ei sex cu partenrii lor.

Sigur că este deranjant, nimeni nu ne întreabă care ne sunt drepturile sau cum ne descurcăm.

Cu ce fel de prejudecăți te-ai confruntat de-a lungul timpului?

Fiind dog walker și pet sitter sunt adesea întrebată cum mă descurc cu câinii, că sunt femeie (adică nu am putere), că jobul ăsta e de bărbați, iar replica mea este că niciun job nu are sex, toate joburile sunt no gender și pot fi practicate de oricine.

Cum ai perceput felul în care te acceptau oamenii în străinătate, față de ceea ce se întâmplă în România?

Am învățat din cultura altor țări, cred în experiența de viață și autoeducarea continuă. Sunt o fire dezinvoltă și sociabilă, am un râs colorat, plin de viață, cineva mi-a spus la un moment dat că sunt o persoană efervescentă.

Soția ta este de origine britanică. Când și cum v-ați cunoscut? Ce v-a unit, ce vă atrage una la cealaltă?

Sue este născută și crescută în Manchester, în districtul Bolton. Ne-am cunoscut în iarna lui 2018, la sfârșitul lunii ianuarie. Eram într-un bar gay din București, Thor’s Hammer. Am văzut-o în colțul opus al barului și am pus ochii pe ea, am ieșit de câteva ori la țigară (ea fiind fumătoare) și, mai târziu în acea seară, am făcut schimb de ID-uri Facebook.

Mie, ca să-mi placă o tipă, trebuie să aibă atitudine, să fie dezinvoltă ca mine și să îi placă rockul, muntele, drumețiile și bicla. În seara aceea aflasem o parte din toate astea. 🙂

Suntem amândouă firi foarte independete, raționale și cu capul bine așezat pe urmeri.

Povestește-mi mai multe despre cum ați decis să vă căsătoriți și despre nuntă, în sine. Unde a avut loc, cum ați organizat-o, cine v-a fost alături?

O să las mai jos link-ul către filmulețul în care Sue m-a cerut în căsătorie:

În acel an, de-a lungul verii, discutam despre inseminarea artificială, iar la un moment dat i-am spus că, dacă vom reuși să avem copil, îmi doresc ca eu și copilul să purtăm numele ei. Ca atare, prin octombrie 2018, au început planurile de căsătorie.

Sue, care este profesoară de limba engleză, a început să caute care sunt condițiile pentru căsătoria cu cetățean european, ce acte avem nevoie pentru asta. Am avut nevoie de aproape trei luni pentru organizare – deși nu mi-am dorit ceva mare, am ținut să oficiem evenimentul la Casa de Căsătorii, iar asta a presupus o grămadă de condiții. Una dintre ele a fost să stau la o adresă timp de zece zile, iar cei de la adresă să confirme că am stat acolo, apoi, după ce a trecut termenul, pe 5 ianuarie 2019 am depus actele pentru căsătorie. Am ales să ne căsătorim în funcție de zilele libere, adică de Paște. Am revenit acasă și am început să facem pregătirile de la distanță, cu ajutorul fiicei lui Sue, care are doi copii dintr-o relație de acum 30 de ani – o fată și un băiat, rezultați din inseminare artificială și purtați de ea.

Oficierea a avut loc în districtul Salfon, Manchester, pe 27 aprilie 2019, în sâmbăta dinaintea Sărbătorii Pascale. Alături de noi au fost cele două bune prietene ale mele, una din România și cealaltă care stă în Marea Britanie de 14 ani, copiii lui Sue, nepoții ei și câțiva prieteni (cupluri) apropiați ai lui Sue. În total, cred că am fost în jur de 20 persoane.

În prezent, locuiți amândouă în România. De ce aici și nu în Marea Britanie?

Aici a venit Sue cu un contract de doi ani ca profesoară nativă de limba engleză. Eu am cunoscut-o la patru luni după ce și-a început contractul, încheiat acum din cauza pandemiei, la dorința fondatoarei grădiniței unde preda.

Apoi, din cauza Brexitului și pentru că perioda de tranziție se încheie pe 31 decembrie, trebuie să fim în Marea Britanie până la finalul acestui an, că să mă pot înregistra în sistem. Altfel, începând cu data de 1 ianuarie 2021 trebuie să aplic pentru viza de soție, pentru că Anglia nu va mai fi parte din Uniunea Europeană.

• Un alt motiv pentru care vreau să mergem acolo sunt și drepturile pe care le are un cuplu căsătorit. Plus că vreau să îmi continui jobul la cote apreciate și respectate. Nu în ultimul rând, mă apropii de 50 de ani și îmi doresc să mă bucur de normalitate și de siguranța pe care mi-o oferă legile, ca senior, peste ani.

Tu îți câștigi existența oferind servicii de pet sitting, day care și dog walking. Adică ai grijă de animalele de companie ale altor oameni, îi plimbi, îi asiști. Cum ți-ai ales acest job?

Înainte de toate, am avut grijă de frații mei de la vârsta de 12 ani, apoi, pe la 22 de ani, am avut grijă de sora bunicului meu care suferea de Parkinson și schizofrenie. Totul a culminat cu grja față de bunica mea, timp de 25 de ani, până la vârsta la care încetat din viață, la 94 de ani. Pe-atunci, aveam 44 de ani.

De-a lungul acestei lungi perioade am fost, în paralel, bonă; pe copiii pe care îi aveam în grijă i-am considerat niște parteneri de joacă – cei mici mă încarcă cu energie și de la fiecare am câte ceva de învățat.

În anul 2011 m-am mutat în comuna Corbeanca, împreună cu bunica, și aveam un câine. Atunci mi-a încolțit în cap ideea că aș putea fi pet sitter, dar cum vecinii și oamenii comunelor ce se află sub umbrela Corbeanca nu aveau habar despre aceste servicii, a trebuit din nou să fiu bonă cu ziua. Între timp, am început să îmi promovez pe Facebook serviciile de pet sitter. Mi-au trebuit cam patru ani să ajung la lista de clienți care o am acum, cu rezervări săptămânale.

Ce îți place să faci în timpul liber? Am observat că ești o persoană sportivă. 🙂

Îmi place să merg pe bicicletă, pe care o folosesc și când merg de la un client la altul, ador să fac înot, pilates, stretchig (deh, probleme cu spatele și cu încheieturile).

Dacă timpul și vremurile ne-ar permite, aș pleca împreună cu soția mea să facem turul Europei cu un van, să mergem iar la concerte, să mai ajung la Operă – nu am mai fost de vreo doi ani și îmi lipsește.

Ne-am fi dorit să facem un tur al țărilor nordice de ziua mea, când voi împlini 50 de ani; tiu că îmi pregătește o surpriză, nu bănuiesc ce poate să fie.

În rest, sunt pasioantă de muzee, arhitectură, istorie și geografie.

Care e mesajul tău pentru o tânără din comunitatea LGBT din România? Ce i-ai spune? Dar oricărei alte tinere care încă își caută drumul și identitatea?

Știu că nu toate pot fi deschise și out pentru că se bazează prea mult pe ce spune familia, sau pentru că își pot pierde jobul, dar i-aș spune să citească mult, să se informeze, să caute în jurul ei piloni de sprijin. Există, de exemplu, un grup de sprijin săptămânal la Accept, există linie telefonică unde pot suna. E mult mai bine ca acum 20 de ani, când articolul 200 nu era abrogat.

I-aș mai spune să nu îi fie frică, să fie deschisă cu ea însăși, să se analizeze, să caute alinare unde simte că îi ei bine, să încerce să-și dobândească independența psihică și pe cea materială.

Tinerelor, în general, le-aș aminti că luptele duse de femei de-a lungul deceniilor au adus generațiilor contemporane multe drepturi, pe care multre dintre ele nu le conștientizează – de la dreptul de a vota, până dreptul de a studia sau a deține joburi în funcții de conducere.

Fără perseverență, hotărâre și ambiție nu vor reuși să fie independente finaciar, să nu depindă de alții. Mai presus de toate, i-aș spune să nu lase nicio persoană, nici un bărbat să o compare cu altcineva. Suntem unice.

Foto: arhiva personală