Mihaela Tăut: „Cultura oferă povestea ce repune sensul în lume”

Din 2016, Mihaela se ocupă de comunicarea SoNoRo. Am vorbit pe larg despre activitatea de PR de nișă și despre cum a evoluat acest eveniment cultural de-a lungul timpului. 

A început cu PR-ul clasic, în agenții. Apoi, treptat, pașii au dus-o către comunicarea pentru proiecte și evenimente culturale, iar din 2016 a pășit în universul SoNoRo, pe care l-a văzut crescând și ramificându-se sub ochii ei. Mihaela ne vorbește despre audiții în spații neconvenționale, nobile sau pur și simplu neașteptate, despre munca de PR și organizare văzută ca un joc, pe cât captivant, pe atât de complex. Un joc care nu se termină niciodată și care se upgradează constant.

Ești PR cultural. De cât timp faci această meserie?

Cred că pot spune că am început să fac strict doar PR cultural când am început să lucrez pentru Festivalul SoNoRo, adică în 2016. Până atunci am lucrat pe un mix de proiect din domenii variate, urmând modelul agențiilor de PR, în care am lucrat din 2006 până în 2012.

Care sunt trei dintre cele mai dragi proiecte la care ai lucrat până acum? 

Fără doar și poate proiectele SoNoRo – Festivalul, turneul Conac, programul de burse SoNoRo Interferențe și destul de tânărul festival SoNoRo Musikland, ajuns la cea de-a doua ediție anul acesta. Fiecare ediție a Festivalului SoNoRo are o temă, în jurul căreia este construit programul muzical, sunt alese spațiile în care au loc concertele și care mă inspiră și pe mine foarte mult în construirea campaniei de comunicare. De exemplu, mi-a plăcut foarte mult tema din 2017 – “Hide and Seek”, când am avut câteva concerte secrete, fără taxă de intrare, însă la care nu puteai ajunge decât dacă ghiceai locul unde se desfășoară, după niște indicii lăsate pe Facebook, sau ediția de anul trecut, dedicată mișcării “DaDa”, sau cea de anul acesta, de care deja m-am îndrăgostit – “Pasărea Măiastră”.

Un alt proiect foarte drag, pe care am început să lucrez de curând, este editura Frontiera, dedicată cărții pentru copii. Este o lume cu totul nouă pentru mine, mai ales că nu am copii, care mă conectează la emoția copilului, dar mă face să privesc lucrurile și din perspectiva pedagogică a selecției unor anumitor titluri și a contextului dat, în care mediul electronic începe să primeze.

Ce tipuri de provocări are de înfruntat un PR cultural?

Cred că cea mai mare provocare este scăderea programelor culturale în marile insitutiții media. Sunt televiziuni care nu au niciun program dedicat producțiilor culturale, știrile nu prioritizează astfel de informații, iar dacă informațiile tale se adresează și unui public mai în vârstă, pentru care televiziunea este încă principalul mijloc de informare, te confrunți cu o problemă. Din fericire, există radiouri dedicate programelor culturale și care suplinesc, într-o oarecare măsură, acestă lipsă.

Cred că cea mai mare provocare, de fapt, este adaptarea mesajului și a modalităților de comunicare la peisajul media, într-o continuă schimbare, mai rapidă decât adaptabilitatea publicului. Se instituie o discrepanță la un moment dat și trebuie să te adaptezi rapid, dacă vrei ca mesajul tău să ajungă la publicul pe care îl vizezi.

Anul acesta va veni cu o nouă provocare, poate cea mai mare de până acum. Trebuie să ne uităm la întreaga mutație socială pe care restricțiile pentru prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus au generat-o și să facem niște mișcări radicale pentru a putea să ne urcăm pe val, nu să ne lăsăm înghițiți de el.

Care sunt cele mai mari satisfacții ale meseriei? 

Pentru mine, meseria de PR este ca un joc, doar că mereu am luat jocurile foarte în serios. Mă frustrează când joc prost, dar îmi place jocul în continuare.

Îmi place să observ schimbările sociale, să contruiesc strategii, mi-a plăcut foarte mult libertatea pe care ți-o dau rețelele sociale de a ajunge exact la publicul pe care îl vizezi și să-ți poți adapta mesajul, să construiești narațiuni complexe, ce se formează precum un mare puzzle din fiecare acțiune de comunicare pe care o întreprinzi.

Știu că răspunsul așteptat era poate că cea mai mare satisfacție este atunci când eforturile tale dau rezultate, dar aceasta este miza jocului și fericit este acela care se bucură de fiecare etapă.

Cât de afectată este cultura, din perspectiva ta, în această perioadă?

Manifestările culturale sunt, într-adevăr, vitregite de restricțiile impuse de această perioadă. Evenimentele sunt mai costisitoare din cauza tuturor normelor care trebuie respectate, anumite instituții sau organizații își retrag finanțarea pentru că o redirecționează spre sectorul medical, iar în unele situații este chiar imposibil să te organizezi în limitele date. Însă apetența publicului pentru cultură mi se pare crescută. Este normal, de altfel.

Cultura a fost mereu o modalitate de a ordona haosul, de a da sens evenimentelor.

Prin povestea spusă în orice formă, fie sub forma unei balade, a unui chant, a unui film sau chiar a unei simfonii, anxietatea este calmată, reapare speranța și realitatea își recapătă coerența.

Nu știu în ce măsură este afectată cultura, s-ar putea să fie chiar încurajată de această perioadă. Manifestările culturale sunt clar afectate, însă sper că și acest lucru se va remedia în curând.

Reprezinți, pe partea de comunicare, un concept cultural-muzical care s-a ramificat constant de-a lungul timpului: SoNoRo. Vorbește-ne puțin despre particularitățile fiecărei ramuri. Ce resurse ați identificat pentru a merge mai departe cu SoNoRo, pe toate planurile, anul acesta? 

Festivalul SoNoRo ajunge anul aceasta la cea de-a XV-a ediție. A fost primul proiect SoNoRo, un festival dedicat muzicii de cameră anual, ce a reușit să-și păstreze prospețimea în toți acești ani, să se reinventeze pentru a ajunge mereu la un public nou, fără a-l pierde pe cel vechi, pentru că nu a făcut niciodată rabat de la consistența lui. Festivalul are loc mereu în luna noiembrie, în cele mai frumoase săli de concerte din București, Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara sau Brașov, însă, de fiecare dată, spații noi și neașteptate sunt incluse, pentru a surprinde publicul cu adaptabilitatea și prospețimea muzicii de cameră, ce se audiază la fel de bine și la Ateneu, și la Sala Radio, dar și în biblioteca Facultății de Litere – una dintre cele mai frumoase din țara noastră – și într-o fostă hală industrială, sau în sala de bal a Palatului Bragadiru.

SoNoRo Conac este un turneu de concerte în spații ce aparțin patrimoniului arhitectural românesc – palate, conace, biserici fortificate și alte edificii de cult. SoNoRo Conac a ajuns la cea de-a VIII-a ediție, anul acesta “Pe aripile vântului”, în grădinile acestor spații frumoase, ce au fost (re)descoperite într-o nouă cheie, astfel.

SoNoRo Interferențe este programul de burse dedicate tinerilor muzicieni români cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani. Este al doilea ca vechime, după Festivalul SoNoRo, cu 14 ediții deja și peste 300 de tineri ce au beneficiat de-a lungul acestor ani de programe de pregătire cu profesori de la școli de muzică importante din Europa.

Festivalul SoNoRo Musikland este cel mai tânăr proiect SoNoRo, un festival dedicat zonei săsești a Transilvaniei. Anul acesta a avut loc cea de-a doua ediție în jurul bisericilor fortificate din  Meșendorf, Hoghilag, Prod, Viscri și Râșnov, la Abația Cisterciană de la Cârța, Casa Artiștilor de la Măgura, Bastionul Țesătorilor și Colegiul Național “Andrei Șaguna” din Brașov.

Cum se desfășoară SoNoRo anul acesta? Sub câte aspecte, în ce perioadă și ce schimbări ați adus pentru a vă alinia standardelor de protecție?

Din fericire, am găsit modalități de a ne adapta schimbărilor impuse de această perioadă, am luat toate măsurile de siguranță la concerte pentru a asigura distanțarea și modalități de protecție a participanților, măsurarea temperaturii, oferirea de măști și soluții de igienizare etc.

Am avut norocul de a avea un format ce a permis organizarea concertelor în spații deschise și cu un număr limitat de participanți, iar workshopurile Interferențe au fost organizate în România. Am făcut, însă, tot posibilul să aducem în continuare muzicieni și profesori valoroși din afara țării, chiar dacă acest lucru a însemnat o bătaie mare de cap, cu zboruri anulate în ultimul moment și uneori auto-izolare impusă la domiciliu pentru cei care se întorceau din România. Ne bucurăm că am reușit și ne pregătim deja pentru cea de-a XV-a ediție a Festivalului SoNoRo, în noiembrie, în orice condiții. 

Cât de dispuse mai sunt brandurile să finanțeze evenimente culturale?

Anul acesta a fost crucial sprijinul sponsorilor tradiționali SoNoRo, care și-au arătat sprijinul chiar și în aceste condiții dificile. BRD a susținut în continuare turneul SoNoRo Conac și începând de anul acesta și SoNoRo Musikland, CEZ și UniCredit Bank programul de burse Interferențe, iar Raiffeisen Bank și-a anunțat deja sprijinul pentru organizarea Festivalului SoNoRo din noiembrie. De asemenea, Institutul Cultural Român a susținut Interferențe și Musikland, iar pentru Conac am beneficiat și de o finanțare AFCN.

În condițiile de instabilitate ale acestui an, în care nu știm ce se întâmplă de la o săptămână la alta, sprijinul acestor instituții mi se pare că este un gir pentru normalizarea situației, o investiție în speranța revenirii la o stare a lucrurilor pe care noi am numit-o normalitate. Cred că acest sprijin pentru un proiect cultural este o investiție foarte valoroasă în creșterea moralului populației și le suntem deosebit de recunoscători că, datorită încrederii lor, am avut și noi curaj să mergem mai departe.

Mulți susțin că, în vremuri de criză, cultura ajunge undeva, pe ultimul loc în lista priorităților. Alții sunt de părere (și vremurile au demonstrat-o adesea) că prin cultură reușim să ne salvăm – mai ales în perioade dificile și mai ales spiritual. Tu cum vezi toată această situație? Întrevezi viitorul? 

Cum spuneam și mai sus, cultura oferă povestea ce repune sensul în lume, este ceea ce ne diferențiază de celelalte specii. Fără cultură umanitatea nu ar fi ajuns până aici. Tot cu ajutorul ei ne vom adapta și la noile condiții de viețuire. Viitorul nu va fi în mod sigur o întoarcere la ce știam, va fi poate mai diferit decât ne așteptăm, însă vom găsi resurse să reinventăm această lume pentru a putea trăi în ea. Iar acest lucru îl putem face mai ales prin cultură.

Foto: Șerban Mestecăneanu; PR; arhiva personală