Miruna Berescu: „Aici, în Deltă, pe nisip și sub stele, suntem cu toții oameni uniți de pasiunea pentru cinema”

Miruna Berescu, directorea Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul, ne-a vorbit despre cea de-a 18-a ediție care se va desfășura anul acesta în perioada 9-15 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Interviu de: Adriana Moscu

Dacă vrei să fugi cât mai departe de căldura dogoritoare, să vezi filme de festival alese pe sprânceană în Deltă, unde timpul se oprește pe loc pentru ca tu să fii atentă cu toate simțurile doar la acțiunea de pe ecran, ei, bine, mergi în Sfântul Gheorghe în următoarea perioadă. Miruna Berescu, cea care a crescut festivalul Anonimu; în ultimii 18 ani, îți explică de ce vedete și public fidel ajung la „capătul lumii” an de an.

Festivalul Anonimul împlinește 18 ani. Cum se se simte acum, că a ajuns la majorat? Cum a evoluat de-a lungul anilor? 

Da, de fiecare dată când spunem asta, nu ne prea vine să credem. Au trecut totuși 18 ani de când porneam la drumul ăsta, început cu multă neîncredere, cu multe sprâncene ridicate și cu la fel de multe întrebări din categoria „Dar de ce acolo?”, „Dar de ce așa departe?”, cu variațiuni multiple pe aceeași temă.

Au trecut niște ani și oamenii s-au convins că Anonimul fără Deltă nu poate exista. Aș putea spune că evoluția noastră a fost în etape –începutul, câțiva ani chiar, a fost greu, noi chiar credeam că potențialul maxim de public a fost atins pe la câteva sute de oameni în fiecare an. Însă de la an la an, aproape fără să ne dăm seama, ne-am trezit că suntem mulți, că oamenii ne așteaptă, că ei ne validează munca de fiecare an, rezervându-și mereu locul la Festival din timp. Sigur că pe unii îi convingem pe ultima sută de metri să vină, mai ales că nimeni nu a rămas vreodată pe ponton la Sfântu Gheorghe – e loc pentru toți. Evoluția noastră a fost la public – iar asta e major pentru noi – dar și la marile nume din cinematografia mondială care au acceptat să ne viziteze și să-și vădă filmele alături de publicul nostru. Au fost mulți, însă inima multora a rămas la Park Chan-wook, la Nuri Bilge Ceylan, la Peter Greenaway sau Ken Loach, la Istvan Szabo sau la Michel Franco (câștigător al Trofeului meu personal, Cel mai bun invitat).

Ce vom vedea anul acesta la Anonimul?

Filme. 🙂 Este minunat că ne întoarcem și în sală, pentru publicul fidel și interesat de Q&A-uri care pot ajunge și până la o oră, pentru filmele mai „sensibile” pentru care o proiecție în aer liber nu este cea mai potrivită și pentru filmele românești (nu puține) care au mai fost văzute sau au intrat în circuitul cinematografic.

Premierele și filmele pe care le poți vedea doar la Anonimul sunt cele pe care le-aș menționa aici: Land, filmul de deschidere, este debutul în regie al superbei actrițe Robin Wright. Ea este aici foarte diferită de Claire Underwood din serialul House of Cards, are un rol greu și provocator, la fel ca filmul în sine.

R.E.S.P.E.C.T, filmul cu Jennifer Hudson despre viața și carieră Arethei Franklin, se va vedea la Anonimul în avanpremieră pe 11 august, premieră mondială programată în România, în SUA – în Franța sau în Cehia este pe 13 august. Publicul de la Anonimul are, astfel, două zile avans față de ceilalți spectatori din lumea întreagă. Plus un concert al Luizei Zan, care va cânta din repertoriul Arethei Franklin drept bonus.

Tot în premieră în România, spectatorii Anonimul vor putea vedea un film care a concurat cu filmul Colectiv regizat de Alexander Nănău la Premiile Oscar pentru Cel mai bun film străin anul acesta – Quo Vadis, Aida? în regia bosniacei Jasmila Zbanic. Și ca o paranteză: Jasmila Zbanic a avut acum 11 ani un film în Competiția Anonimul, On the Path, și iată unde a ajuns această regizoare peste un deceniu.

Care este filmul tău preferat la această ediție?

De obicei, mă feresc să răspund la această întrebare, pentru că simt că ar trebui să îmi placă toate filmele de la festival în mod egal, ca să fiu fair și să-mi păstrez obiectivitatea. Cum asta nu se poate, prefer să nu răspund la întrebarea această. Însă anul acesta, recunosc, am un film care m-a impresionat, emoționat, plăcut și la care mă gândesc des de când l-am văzut: Întregalde al lui Radu Muntean. Și pot să spun acest lucru, pentru că filmul lui Radu este în afara Competiției – nu mi-aș spune niciodată părerea despre filmele lungi sau scurte care concurează în vreuna din Competițiile noastre. Poate doar dacă mă mai întrebați o dată după ce se anunță câștigătorii. 🙂

Ce invitați speciali veți avea anul acesta?

Pe mine mă bucură mult să spun că anul acesta vom avea invitați din afară – în 2020 am făcut o ediție exclusiv cu invitați români, aceia care au vrut să călătorească în august, anul trecut. Iar anul acesta, în sfârșit, ne reîntoarcem la regizorii de afară care, la fel, pot călători – restricțiile, condiționările de la noi și din lume privind călătoriile nu ne permit să ne întoarcem la situația din 2019, dar ne străduim…

Iar dintre regizorii și actorii români care vor veni la Anonimul, vă spun doar câțiva: Radu Muntean, Vlad Ivanov, Eugen Jebeleanu, Andi Vasluianu, Ioana Flora, Conrad Mericoffer.

Ești directoarea festivalului încă de la prima ediție. În ce context ai preluat această funcție și ce te-a motivat să o păstrezi? 

Îmi place cum sună „funcția de director”. 🙂 Nu mă gândesc deloc așa la mine, sunt omul echipei/echipelor și mă simt cel mai bine vorbind despre colegii mei (ar trebui să spun colegele mele, dar, în fine…). 🙂 Când Anonimul nu exista decât în planurile și visul lui Sorin Marin, președintele Fundației Anonimul, am făcut o alegere între Festivalul DaKINO, care, sigur, s-ar fi descurcat perfect și fără mine (a și făcut-o, însă am ținut eu să mă întorc și la prima dragoste, aka, primul festival) și planul Festivalului Anonimul. Recunosc, m-au motivat foarte mult sfaturile oamenilor din jurul meu care îmi spuneau că nu vom reuși, că nu va ieși nimic din această idee a unui festival de film la capătul lumii.

Am două curiozități: de ce numește festivalul Anonimul și de ce se ține la Sf. Gheorghe?

Numele Festivalului este legat de conceptul lui, care, pe scurt și glumind puțin, ar putea fi definit și așa: „Poți fi Park Chan-wook, venit direct de pe covorul roșu de la Cannes, dar aici, în Deltă, pe nisip și sub stele, suntem cu toții oameni uniți de pasiunea pentru cinema”.

Cât de greu v-a fost, de-a lungul timpului, să organizați un festival de artă într-un loc aproape rupt de lume?

Cred că am mai răspuns tangențial mai sus, că începutul a fost privit cu neîncredere și din această perspectiva a locului acestuia rupt de lume, accesibil doar pe apă, aflat departe de tot și de toate. Cumva însă, în timp, depărtarea noastră s-a dovedit un atu, un privilegiu pentru noi, cei care mergem acolo an de an.

Să lași deoparte traficul infernal, căldura asfaltului și știrile de la TV și să ajungi într-un loc în care, la început, nici telefonul nu prindea semnal, rupt de lume, atât de aproape de mare și cu o plajă imensă, cu un alt ritm al trecerii timpului, nu poate fi un dezavantaj.

Pentru noi, ca organizatori, poate fi challenging, asta, da.

În secțiunea Povești la feminin, patru tinere regizoare românce își vor expune creațiile. De ce a fost nevoie de o secțiune separată pentru filme regizate de femei? 

Nu a fost nevoie, acest program s-a născut (fără complicații) în timpul selecției făcute de criticul de film Ionuț Mareș. E o bucurie când primim atât de multe înscrieri de scurtmetraje românești foarte bune, însă vine și momentul în care vrem să arătăm cât mai multe dintre aceste filme și nu avem loc – la noi, timpul proiecțiilor este foarte clar definit de întuneric (atunci pot să înceapă proiecțiile) și de lumină (când răsare soarele). Așa s-a născut, de fapt, programul Povești la feminin, cu patru scurtmetraje regizate de Ioana Mischie, Ioana Turcan, Teona Galgoțiu și Miruna Minculescu. Ne bucură și perspectiva unui Q&A pe temele filmelor, dar și pe tema întrebării voastre: „Este sau nu nevoie de împărți no matter what filmele în funcție de sexul sau de rasa regizorului?”

Care sunt cele mai vii amintiri legate de Anonimul?

În timp, în acești 18 ani, am trăit de toate – bune, mai puțin bune, momente emoționante, triste, de bucurie, de „împreună”. Cred că cea mai vie imagine a mea se leagă de diverse momente suprinse în camping, atunci când oamenii, mii, stau în fața ecranului în aer liber și se uită la film. Am trăit niște senzații pe care nu le voi uita – 4.000 de oameni uitând să respire la o secvență superbă din filmul Tree of Life, al lui Terrence Malick.

Dar principalele obstacole pe care le-ați avut de depășit de-a lungul timpului?

Nu ne-am gândit de-a lungul timpului la părțile mai dificile care țin de organizare ca la niște obstacole, pentru că ele nu sunt obstacole. Sunt, poate, niște limitări legate de locul acesta minunat în care ne încăpățânam să aducem tot, de la ecran la echipamente de sunet și lumini, până la oameni din alt capăt al lumii (la propriu). Aici a fost greu, însă, cu timpul, am învățat că în Deltă sau pe malul Dunării, trebuie să ai răbdare. Și câteodată, chiar des, răbdarea aceasta este răsplătită în cel mai sensibil și frumos mod: o pasăre zburând, un apus de soare oglindit în apă, un zâmbet fericit al unui spectator care iese din sala de cinema. Și câte altele.

Cum se desfășoară festivalul în noile condiții pandemice? Cum s-a transformat, ce soluții ați găsit?

De anul trecut, a trebuit să ne reorganizăm și cred că cel mai important lucru pe care l-am reînvățat anul trecut este să nu mai încercăm să controlăm incontrolabilul și lucrurile care nu țin de noi. Iar în perioada aceasta, cu toate schimbările, cu imprevizibilul cu care toți a trebuit să trăim cumva, am căpătat experiență și la acest capitol. Va dau doar un exemplu, până cu 10 zile înainte de Anonimul, știam că vom ține proiecțiile cu 600 de oameni, am aflat apoi că pot fi 2.500 sau mai mulți, dar depindem de incidența cazurilor în Sfântu Gheorghe. Și poate că miercuri, sau joi, sau în timpul festivalului, lucrurile se vor schimba din nou. Nu-i nimic, ne vom adapta, vom face schimbări și vom merge înainte – la capitolul acesta, noi avem mare noroc cu publicul nostru. Oamenii de la Anonimul sunt cool, relaxați, înțeleg în ce lume trăim cu toții până la urmă, iar experiența de anul trecut ne face să fim încrezători pentru anul acesta. Avem niște parteners in crime minunați. Iată, un alt motiv să le mulțumim și să sperăm, ca și până acum, că publicul nostru va rămâne la fel.

Cum te-a transformat festivalul peste ani și ce ai învățat despre tine și despre munca de organizare a unui eveniment cultural în tot acest timp?

Eu pot spune că am doi copii, unul adolescent și unul major anul ăsta – Festivalul. Asta bănuiesc că spune suficient despre importanța pe care o are Anonimul în viața mea. Am căpătat tot mai mult curaj de a trece cât mai multe dintre chestiunile organizatorice către colegii mei, pentru a mă putea ocupa de conținutul Festivalului, de filmele pe care le alegem, de programare, de descoperiri, de căutări.

Festivalul nostru nu are foarte mult loc, explicam mai sus că avem nevoie de întuneric pentru proiecții și ziua nu e suficient de lungă pentru sala de cinema, și atunci, lucrul cel mai dificil este să facem alegeri. Când lași un film în afara lineup-ului, pe care ți l-ai dorit, însă pentru care nu ai mai avut loc și, repet, trebuie să faci niște alegeri, te doare sufletul. Încă învăț să spun nu, asta îmi iese foarte greu. Ce altceva? A fost important să ajung să pun gusturile mele proprii în materie de cinema pe locul al doilea și să fac exerciții de obiectivitate cu gândul, mai ales, la spectatorii noștri. Aici mai am de lucrat. 🙂

Fiica ta, Ingrid, a apărut și ea pe ecran. Cum este relația dintre voi? Îți împărtășește pasiunea pentru lumea filmului? 

Ingrid vede o parte din filmele pe care le văd și eu, în timpul selecției, vede filmele la care o „obligam” să meargă cu mine la cinema (vorbesc la trecut, pentru că, acum, Ingrid e adolescentă, deci vă dați seama…). Câteodată, ea mă uimește cu filmele și serialele care îi plac foarte mult pentru că ele sunt foarte diferite și, unele, chiar neașteptate. Vorbim mult despre ce vede și îmi place că, în ultima vreme, aceste discuții ajung la actori, la anumite cadre, la scenografie sau costume. Nu vrea să se facă actriță, însă s-a distrat mult la filmări, atât la Dan Chișu, cât și la Emanuel Pârvu.

Iar relația dintre noi aș putea să o rezum așa: Ingrid îmi spune ce și cum își dorește să se întâmple lucrurile, eu execut cu multă iubire. 😉

Foto: