Monica Cadogan, CEO și cofondator Vivre, conduce un business online de home deco prezent în nouă țări, este mama a patru copii și o adeptă convinsă a inovației. De unde își ia energia? De la oameni, muzică și zilele cu mult soare.
Interviu de: Adriana Moscu
Nu știu alții cum sunt, dar eu, când trec dincolo de limita oricărei oboseli suportabile, am la îndemână câteva trucuri pentru a mă relaxa, care funcționează de fiecare dată. Unul dintre ele este muzica. Nu trebuie să mă gândesc prea mult. Instinctiv, corpul meu știe ce trebuie să asculte pentru a se simți mai bine. Chiar acum scriu această introducere cu Edith Piaf în urechi. Nu se mai putea altfel.
Un alt lucru care îmi restetează complet starea de spirit este să-mi cumpăr câte un accesoriu pentru casă. Lucrez remote de câțiva ani buni și îmi place să o împrospătez vizual cu o decorațiune care să mă ajute să nu mă plictisesc de spațiul în care îmi duc traiul.
Platforma online Vivre este un loc unde găsesc ușor un lucru vesel pentru casa mea. Am vorbit cu Monica Cadogan, CEO și confodator Vivre, despre cum a luat ființă și cum a crescut afacerea de la un an la altul, care au fost produsele preferate de români în perioada pandemiei dar și despre cum reușește să-și împartă timpul între afacere și familia numeroasă.
Cum arăta viața ta înainte de Vivre? Ce făceai înainte de a deveni antreprenor?
Mi-am început activitatea antreprenorială la vârsta de 23 de ani, deci destul de devreme, aș putea spune. Până la înființarea Vivre, am trecut prin diferite afaceri. De la a vinde înghețată, la a organiza cursuri de formare profesională, consultanță în management și până la implicarea în afacerile familiei, care făceau parte dintr-un domeniu complet diferit, respectiv construcții și dezvoltări imobiliare. Am pus și pun umărul oriunde pot ajuta.
Cum a luat naștere afacerea Vivre?
Ideea unui retailer online a apărut la sfârșitul anului 2011, iar în primăvara lui 2012 lua deja ființă Vivre, unul dintre primele magazine exclusiv online de home & deco din România. Nu am pornit singură la drum. Vivre s-a născut din pasiunea pentru business a trei buni parteneri: eu, Călin Fusu și Andras Nagy Vajda. Visul nostru de atunci era să schimbăm piața de home decor din România, să reinventăm obiceiul de a face cumpărături în magazine fizice și să lansăm o nouă abordare, respectiv disponibilitatea de a comanda mii de produse din confortul propriei case.
Privind în urmă, chiar pot spune că am avut ambiții mari, pentru că eram la începuturile e-commerce-ului în România, deci călcam pe un teren neexplorat anterior și foarte impredictibil. Eu cred că am reușit, pentru că astăzi suntem prezenți în nouă țări din Europa Centrală și de Est, iar Vivre este condusă în continuare de echipa fondatoare.
Cum ați ales numele?
După o cercetare amănunțită și un plan de două foi, unul cu cifre, celălalt cu cuvinte, următorul pas a fost alegerea denumirii brandului, pentru că altfel nu puteam să pornim la drum. Am verificat împreună cu colegii mei o listă cu domenii disponibile și am fost cuceriți de unul care condensa întreaga filosofie a companiei: Vivre – a trăi, a experimenta, a exista, a împărtăși. Sunt câteva dintre principiile cu care am pornit la drum și pe care le aplicăm și astăzi, pentru că ne definesc întru totul.
Unde sunteți acum, ca cifră de afacere și strategie de dezvoltare? Te-așteptai la această evoluție?
Am încheiat anul 2020 cu o creștere de 50% și cu vânzări totale de peste 80 de milioane de euro. Menționez 2020 pentru că a fost unul dintre anii de referință pentru Vivre. Toate eforturile depuse anterior, toată tehnologia dezvoltată in-house de care dispunem, contextul pandemic și interesul crescut al clienților pentru produsele noastre au favorizat această creștere spectaculoasă. Mă așteptam la această evoluție, fiindcă întotdeauna așteptările și proiecțiile noastre au fost mari. Planul nostru, cel puțin pentru următorii doi ani, este să ne consolidăm modelul de business ca platformă Vivre Marketplace, în cele nouă țări în care suntem deja prezenți. Așadar, momentan prioritățile de investiție vizează dezvoltarea și eficientizarea fluxurilor logistice, îmbunătățirea experienței consumatorilor Vivre și, bineînțeles, lansări de tehnologii noi, dezvoltate de echipele noastre interne de experți.
Cu ce se deosebește Vivre de alți competitori din aceeași nișă? Care este particularitatea business-ului?
Preocuparea pentru calitate și client. La Vivre găsești în prezent peste 750.000 de produse, deci oferta este atât de variată, încât este aproape imposibil să nu găsești articolele de care ai nevoie. De altfel, acesta este și unul dintre motivele pentru care nu ne-am propus niciodată să deschidem un showroom fizic, pentru că am avea nevoie de un oraș întreg să ne putem expune toate produsele. Provocarea este să ne asigurăm că fiecare experiență este marcată de satisfacție.
Cum a schimbat pandemia regulile jocului? Ce ați modificat, cum v-ați repliat, ce soluții ați găsit pentru a vă adapta?
Așa cum am menționat anterior, pentru Vivre pandemia a fost un context propice pentru o creștere consistentă a volumelor – vânzări, clienți.
De asemenea, dacă ar fi să menționăm un alt efect pozitiv al crizei sanitare, acela ar fi sporirea încrederii în comerțul electronic. Oamenii au fost nevoiți să efectueze cumpărăturile online, pentru că deplasările fizice au fost limitate. Am reușit, deci, să captăm și atenția oamenilor care erau mai sceptici cu privire la magazinele online.
Mai mult decât atât, la Vivre am văzut o creștere de peste 150% a categoriei de clienți cu vârste de peste 65 de ani. Datele ne arată că tot mai multe segmente de clienți încep să înțeleagă și să își asume acest trend al digitalizării absolute.
Cum a arătat comportamentul de consum al clientului Vivre în această perioadă?
Una dintre cele mai importante schimbări consemnate în comportamentul consumatorilor a fost creșterea interesului pentru cumpărături online în rândul persoanelor de peste 18 și 65+ ani. Totodată, pandemia i-a adus pe consumatorii Vivre mai aproape de dispozitivele mobile. Cea mai mare creștere de trafic înregistrată anul trecut a fost pe telefoanele mobile, în procent de aproximativ 35%. Un alt aspect important a fost marcat de tranziția accelerată de la plata în numerar, specifică perioadei de dinainte de pandemie, la plăți mai sigure, majoritar electronice.
Care sunt ingredientele unei afaceri de succes, din punctul tău de vedere?
Pentru faza de debut și nu numai, cred că este important să ai curaj, să îți invingi teama de necunoscut, să iei decizii și să îți asumi responsabilitatea. Dacă ai curaj, potențează rezultatul cu atenție la detalii, seriozitate, implicare și cu o viziune proaspătă în mod constant. De asemenea, valorile și o structură clară încă de la început vor fi principalii piloni care vor sta la baza creșterii sustenabile a business-ului, în timp.
Cele mai mari riscuri pe care ți le-ai asumat în afacere? Dar cele mai mari reușite?
Cel mai mare risc pe care mi l-am asumat cred că a fost curajul de a construi un business pe o nișă nouă. El a venit la pachet cu cea mai mare satisfacție a mea din acest moment, respectiv că am reușit să țin pasul cu minunatele transformări pe care mi le-a dat viața. Astăzi sunt mamă, soție, CEO al unei companii aflate în continuă creștere, dar și membru în comitetul de conducere al altor organizații.
Ce caută oamenii în materie de home-deco? Care a fost, de-a lungul timpului, cel mai vândut produs?
Oamenii caută o viață mai bună în (a)casă. Dacă încercăm să organizăm produsele, în topul categoriilor care în 2020 au reprezentat cumulat aproximativ 60% din vânzările totale ale companiei au fost piesele de mobilier, urmate de textile și covoare, decorațiuni și accesorii pentru casă. Trendul celor mai vândute produse se schimbă de la an, la an și nu aș putea să numesc unul concret, pentru că poate nici nu mai face parte din oferta Vivre în prezent.
În schimb, am constatat recent că pasiunea pentru gătit se menține în rândul clienților noștri, pentru că cel mai vândut produs de la începutul anului și până acum a fost un set de 10 vase pentru gătit.
Care sunt pașii esențiali în demararea unei afaceri de succes?
Planificare – învățare „făcând” – adaptare – reluarea ciclului.
Cum ești la job, față de acasă?
Sunt aceeași persoană peste tot, în orice context. Îmi plac mult oamenii, pentru că interacțiunea cu ei mă energizează și mă inspiră. O particularitate din punct de vedere profesional este că sunt o adeptă convinsă a inovației. Îmi place să testez lucruri noi în mod continuu și să găsesc soluții imediate.
Dacă tot suntem aici, știu că ești mama a patru copii. Cum jonglezi între cele două roluri – de antreprenor și mamă? Cum reușești să-ți manageriezi timpul?
Desigur, îmi este alături soțul meu, Oliver, „secretul” din viața mea, alături de care am reușit să consolidez cu succes tot ce am construit de-a lungul timpului. Mă concentrez pe proiecte, sunt perseverentă și țin aproape oameni dragi, care să mă sprijine și cu care să împart sarcinile zilnice. Pentru mine, această rețetă chiar funcționează.
Ce ai învățat de-a lungul vremii de la copiii tăi?
Familia mea este numeroasă, cred că este și cel mai curajos lucru pe care l-am făcut de-a lungul vieții – să-mi construiesc o familie mare, să aduc pe lume patru copii minunați.
Dacă ar fi să numesc un lucru pe care îl învăț zilnic de la copiii mei este curajul de a privi lumea mereu prin lentile proaspete, din unghiuri diferite. Ei te învață să fii curios, să fii dinamic, să nu te plictisești.
Copiii mei sunt în etape diferite de dezvoltare și cunosc foarte multe lucruri noi prin prisma evoluției lor.
Ce te face să zâmbești și cum te reîncarci cu energie pentru a merge mai departe?
Luciul apei, lumina, soarele și muzica sunt principalele momente și preocupări care mă relaxează și îmi redau buna dispoziție în momentele mai puțin fericite.
Foto: arhiva personală
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…