Monica Cismaru ∙ April 14, 2020 ∙ 4 min read

oana gheorghiu carmen uscatu

Oana Gheorgiu și Carmen Uscatu, fondatoarele Asociației ”Dăruiește Viață” prin care construiesc un spital de copii, și-au mobilizat încă o dată forțele și ridică un spital modular în curtea Spitalului Universitar de Urgență Elias din București, pentru a crește capacitatea de tratament pentru pacienții cu COVID-19 și protejarea celor cu alte patologii, deja internați. Cele două filantroape vorbesc despre ceea ce implică eforturile lor și îți arată cum poți să contribui și tu la mobilizarea pentru tratarea Coronavirus și la lupta împotriva răspândrii virusului. 

 

Care sunt lucrurile care v-au surprins cel mai mult în derularea campaniei Dăruiește Viață – lupta anti-COVID-19?

 

Oana Gheorghiu: Mobilizarea super rapidă a societății civile, pe de o parte, și reacție foarte greoaie a autorităților, pe de altă parte. În zilele acelea în care toată lumea căuta soluții și încerca să aducă resurse împreună, iar de partea autorităților cealaltă totul părea împietrit. Și m-a mai impresionat rapiditatea cu care oamenii își unesc forțele pentru a ajuta – cel mai bun exemplu este proiectul tehnic pentru spitalul modular, care a fost făcut de partenerii cu care lucrăm pentru Spitalul de Copii, într-un timp record.

 

spital modular

Care ar fi relaxările legale de care ați avea nevoie acum pentru a facilita derularea campaniilor de ajutorare, ce este imperios necesar?

Carmen Uscatu: N-aș zice ”relaxări” legale, ci din contră – avem nevoie de transparență din partea autorităților pentru a putea ajuta: trebuie să știm clar cât de pregătite sunt spitalele, unde au fost livrate echipamente, ca noi să putem acoperi celelalte spitale. Avem nevoie de colaborare și de adevăr. Chiar am și făcut o petiție în acest sens, către Ministerul Afacerilor Interne, Grupul de Comunicare Strategică, Departamentului pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății, către Institutul Național de Sănătate Publică, care evident, încă așteaptă răspuns. Am putea spune că avem nevoie de o relaxare a acestei aure de ”avem de toate” și ”comunicăm doar ce credem noi că e necesar” – adică mai nimic.

Care sunt următorii pași pe care îi veți întreprinde?

Oana Gheorghiu: Dăruiește Viață acționează pe mai multe planuri acum.

Avem spitalul modular pe care îl ridicăm în curtea Spitalului Universitar de Urgență Elias din București, pentru a crește capacitatea de tratament pentru pacienții cu COVID-19 și protejarea celor cu alte patologii, deja internați. Pentru acesta invităm companiile să ni se alăture pentru a putea finaliza proiectul la timp – informațiile sunt pe www.daruiesteviata.ro/sponsorizeaza.

Apoi continuăm achiziția de echipamente de protecție, echipamente și aparatură medicală pentru spitalele din țară. Avem în prezent peste 130 de cereri și așteptăm un transport din afara țării, cu cantități foarte mari. Donațiile pentru echipamente se pot face pe daruiesteviata.ro sau prin SMS la 8826 cu mesajul IMPREUNA (2 euro, donație unică, doar pe teritoriul României)

Totodată, sprijin pe cât putem pacienții cu afecțiuni grave (cancer, diabet, boli cardio-vasculare etc.), făcând memorii și adrese către Ministerul Sănătății, CNAS și alte instituții pentru a-i ajuta să se protejeze – am obținut deja o debirocratizare a felului în care se trimit rețete și scrisori medicale (acum este posibil digital), iar acum căutăm soluții pentru pacienții cu cancer care nu sunt primiți în spitale pentru a-și face tratamentul care îi ține în viață, din cauza restricțiilor de COVID-19.

Ce vă neliniștește, personal, cel mai mult în timpul acestei perioade complicate?

Carmen Uscatu: Că nu este suficient, că, uneori, totul pare doar o picătură într-un ocean. Că poate nu reușim să răspundem destul de repede, să ascultăm toate strigătele de ajutor, să găsim suficiente soluții, să strângem suficient resurse.

 

carmen uscatu oana gheorghiu _Cornel Brad

Foto: Cornel Brad

Ce vă dă speranță?

Oana Gheorghiu: Că suntem rezilienți, că știu că avem oameni pe care ne putem baza și care vor să ajute, proiectele pe care le avem începute și care continuă, că toată pandemia pare un moment de trezire pentru noi toți.

Cum credeți că ne va schimba, influența, pe noi această perioadă? Cu ce trebuie să rămânem și la ce ar trebui să renunțăm?

Carmen Uscatu: Pandemia ne pune încă o dată față în față cu adevărul, cu neputința și cu incompetența celor care au fost aleși pentru a-i servi pe cetățenii români. Cred că vedem, din nou, tot ce este mai putred în societate – corupție, incompetență, nepotism, feudalism instituțional etc. Și tare sper, ca după ce trecem, oamenii să se trezească și să fie mai responsabili față de cei pe care îi aleg. Să fie mai alerți, să-i tragă la răspundere. Să fie mai responsabili, să nu mai închidă ochii pentru că oricum nu au ce face. Să le pese mai mult, să nu mai dea vina pe sistem și să-și dea seama că sistemul este cel pe care îl acceptăm noi, cu toții.

Foto: Andreea Macri

Related Posts

Be Love! Laura Giurcanu X Pandora – despre relațiile cu bijuteriile și sezonul de cadouri 

Iubire, emoție, fericire, zâmbete și oameni dragi: lunile reci de iarnă pot fi mereu încălzite cu o surpriză,…

Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”

Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…

„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025

Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…

Dana Rogoz și Marian Râlea, față în față

Magicianul și Abramburica. Mentorul și discipolul. ”Tatăl” și ”copilul”. Colegi-actori, pe aceeași scenă de teatru. Prietenia dintre Dana…

Ana Ularu: ”Încerc să mă păstrez mereu cât de puternică și de agilă pot”

Pe Ana Ularu urmează s-o vedem de astăzi într-un nou rol, Freja, în serialul “Cod roșu la Paris” (”Paris Has…

Interviu cu Mara Bugarin (Moromeții 3): „Pentru iubitorii primelor filme va fi palpitant să trăiască sensibilitatea, umorul și culoarea specifică lumii Moromeților‟

Ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 urmărește destinul lui Niculae (Alex Călin),…

Interviu: Fotograful Omar Victor Diop, despre calendarul Lavazza 2025 și vizuniunea sa despre artă

L-am întâlnit pe Omar Victor Diop, fotograful senegalez care a realizat imaginile calendarului Lavazza 2025. Am stat de…

Lavazza a lansat calendarul pentru 2025. Francesca Lavazza ne spune povestea din spate și care sunt misiunile brandului

Când spui Lavazza, spui tradiție, gust, eleganță și, desigur, inovație. Am fost pentru a doua oară la evenimentul…

Vlad Drăgulin (”Căsătoria”): ”Întotdeauna am avut atracție față de personajele defavorizate”

Vlad Drăgulin este unul dintre protagoniștii primului film regizat de Mihai Bendeac, ”Căsătoria”, o producție inspirată din piesa…

Surorile Galeriu, despre cea mai frumoasă experiență a vieții lor: Trupa The Twins: “Noi am cunoscut adevăratul succes peste hotare, nu în România“

Cântă de când se știu și cum se aleagă un alt drum, când mama lor a fost artistă…