Roxana Dogaru, Zanzibar: „Pole, pole, către hakuna matata”. Corespondență dintr-un Paradis african

 

Încet, încet, către nicio grijă. Sunt două dintre cele mai cunoscute expresii ale locului. O brașoveancă s-a mutat într-un tărâm cu plaje albe și ape turcoaz, unde acum este vară și nici urmă de coronavirus.

Interviu de Adriana Moscu

Cu trei ani în urmă se mutase din București înapoi, în orașul natal de sub Tâmpa și își găsise casa visurilor sale. Însă o întorsătură de situație a făcut-o să renunțe la tot și să se mute definitiv într-un loc pe care-l vizitase, cândva, tot dintr-o întâmplare. Acum, Zanzibarul i-a devenit casă.

Roxana, ce vezi tu privind afară, în momentul în care îmi răspunzi la întrebări?

În Zanzi este primavară acum iar noiembrie este un fel de luna mai la noi – o lună mai sucită, e când soare, când înorat, mai avem si câte o mică furtună, natura se trezește la viață. Partea mișto aici, cel puțin pentru mine, este că frigul nu există în vocabular.

Este ora prânzului și deja am avut soare, o scurtă ploaie si acum adie un vânt minunat care mai taie din zăpușeala zilnică. Drept urmare, am luat laptopul și m-am instalat pe fotoliul de pe terasă, de unde pot să văd cocotierii uriași și să simt briza oceanului.

Cum arată viața acum în locul în care trăiești?

Momentan, în afară de lipsa turiștilor (vin turiști dar mult mai puțini decât înainte de Coronavirus), aici viața este cam la fel, adică nu știm ce înseamnă lockdown, purtat de măști, distanțare decât de la știri sau de la prieteni de pe alte continente.

Financiar este foarte greu pentru toată lumea, localnici și expați. Aici, cam singura sursă de venit este turismul – direct sau indirect, totul este legat de turism. Altfel, social si personal, totul este mai liniștit parcă, comunitatea se unește, ne ajutăm unii pe alții, fiecare cum poate.

Cred că depinde foarte mult de cum alegi sa privești acest moment prin care trecem.

Eu pot spune ca mi-a prins bine din punct de vedere personal, am avut mult mai mult timp pentru mine și gândurile mele, am început și să meditez, iar pentru că aici nu sunt restricții de socializare și pentru că lipsa turiștilor a adus mult timp liber, lumea a început să iasă din bulă.

Se fac foarte multe evenimente și petreceri, ne cunoaștem între noi. Lipsa veniturilor a dus la o creștere a creativității, apar multe idei și afaceri noi, se creează multe asocieri. Este, în mod clar, un moment greu – probabil mulți dintre noi vom trebui să ne reinventăm cu totul–, dar este și foarte interesant.

Ce faci acum toată ziua?

În mod paradoxal, deși aparent timpul s-a oprit în loc, aici nu știi niciodată ce va fi mâine. De altfel, una dintre cele mai cunoscute expresii în swahili (limba națională) este pole pole, adică ușor, ușor. De când cu coronavirusul, zilele se scurg la fel și totuși foarte diferit: sunt zile când am turiști și atunci e mai multă agitație, sunt zile întregi în care sunt doar eu cu mine, Tiger (dogul meu german) și Simba (pisica mea zanzibareză), sunt zile în care ies pe la câte o petrecere.

E calm și agitație, nu se întâmplă nimic, dar se întâmplă foarte multe, e ușor și greu și toate se petrec în același timp cumva, deci nu cred să fi simțit vreodată acel sentiment de plictiseală pe care în Europa îl avem de multe ori.

Se trăiește foarte mult în conexiune cu natura, de la ocean și plajă, la copaci, ploaie și soare. Pentru mine este un fel de călătorie inițiatică.

Ai lucrat într-o multinațională. Ce făceai acolo și cum ai ajuns să locuiești în Zanzibar? Există vreo legătură?

Înainte de a mă muta aici, am lucrat 11 ani la Hewlett Packard, așadar, fără nicio legătură cu turismul și ceea ce fac acum. Povestea Zanzibar pentru mine este un lung șir de coincidențe sau sincronicități, pățanii și aventuri, de cred că aș putea să scriu un roman foileton. O să încerc să fac un rezumat al rezumatului.

Prima dată am ajuns aici acum șapte ani, într-o vacanță, total neplanificată și pe nepusă masă, în condițiile în care, cu doar câteva zile înainte, nici nu puteam să visez la așa ceva. Salariul meu de corporatistă nu mi-ar fi permis asta, dar cumva s-au aliniat planetele și mi se oferea posibilitatea, așa că am făcut un credit și am zburat.

Senzația pe care o ai când ajungi în Zanzibar pentru prima oară este că ai ajuns în paradis, plajele albe, oceanul transparent albastru turcoaz, căldura și umezeala care dau locului o lentoare plăcută, pe care noi, europenii, nu o cunoaștem, dar jinduim inconștient la ea.

M-am îndrăgostit iremediabil și, ca cei mai mulți oameni pe care i-am întâlnit de atunci, am început să visez la cum ar fi să trăiesc aici. Desigur că nu aveam cum, părea imposibil atunci, un vis frumos, o fata morgana, și așa a fost pentru următorii trei ani.

De cât timp te-ai mutat? Cum a fost șocul cultural?

Sunt aici de trei ani. Șocul a fost că a trebuit să uit tot ce știam eu despre cum funcționează lucrurile și să încep să învăț mai totul de la zero. Încă învăț și, de multe ori, încă este frustrant pentru mintea mea de european. Să fii aici în vacanță este perfect, să locuiești aici este departe de a fi perfect, este interesant, enervant și obositor de multe ori. Dar și minunat alteori. Este extrem de diferit de orice am trăit până să ajung aici, am învățat în trei ani cât nu am reușit în toți cei dinainte. Punând totul în balanță, nu mi-am regretat nicio secundă decizia.

Cine s-a mai mutat cu tine? Sau ai pornit de una singură?

Cu mutatul meu aici a fost altă coincidență… Eu nu prea m-am adaptat Bucureștiului, așa că mi-am dorit mereu să mă mut înapoi la Brașov și, în sfârșit îl convinsesem pe șeful meu să mă lase să lucrez de acasă. M-am mutat deci la Brașov la sfârșit de noiembrie, următorul pas fiind să îmi cumpăr Casa Mea. Lucrurile s-au mișcat rapid, am găsit casa mea chiar de la prima vizionare, m-am înțeles cu proprietarii foarte bine, am aplicat la programul Prima casă unde mă încadram, dar fiind deja decembrie, ar fi durat mai mult până să fie virați banii, lucru pe care, de altfel, l-am și discutat cu proprietarii.

Cu banii pentru avans în geantă m-am dus la notar, unde aveam întâlnire cu proprietarii pentru semnarea precontractului, iar în minte îmi suna continuu: o să am casa mea, o să am casa mea.

La notar – surpriză. Proprietarii se răzgândiseră, voiau banii într-o lună și cu asta basta, visul meu frumos s-a spart ca un balon de săpun.

Și apare a doua coincidență. A doua zi mă sună doi prieteni buni, care lucrau în Zanzibar de ceva vreme, îmi spun că s-au gândit să înceapă afacerea lor și mă. Îîntreabă dacă vreau să mă asociez cu ei. Bum, întorsătură de situație. Am spus da pe loc și am început marea Aventură.

Cu alte cuvinte, m-am mutat singură dar nu am pornit singură. După doi ani intenși în această formulă, lucrurile s-au schimbat, am evoluat în mod diferit și am decis să o luăm fiecare pe drumul lui.

Eu am ales să rămân aici și am deschis un nou loc, de data asta mult mai mic – Morningstar Bungalows Zanzibar, un nume cu o poveste.

Care au fost provocările începutului pe cont propriu? Vorbește-ne despre clienții tăi – cine sunt ei, legați prietenii? Ai povești cu și despre ei, așa, ca-n Hanul Ancuței? 

Mi-a fost frică, desigur, prietenii mei îmi spuneau că sunt cam nebună, dar n-am vrut să las frica să câștige.

Am găsit o proprietate micuță, cam dărăpănată, dar cu potențial, în Matemwe, în partea de nord-est a insulei, la nici un minut de plajă, și într-o săptămână aveam actele încheiate și numele perfect.

Am început în octombrie 2019 și a fost a fost o mare nebunie, am renovat totul (de la spart podele și pereți, la schimbat țevi și modificat băile). Eram eu, Tiger (care avea două luni, deci am avut și bebeluș), Simba și vreo 15 muncitori localnici care au locuit aici pe toată perioada renovării.

După multă muncă și peripeții, de Crăciun am primit primii turiști.

Au fost câteva luni foarte active, a fost plin mult mai repede decât mă așteptam, am găzduit americani, europeni, indieni, asiatici. Apoi, a venit martie și au explodat cazurile de coronavirus. În aprilie, insula s-a închis și câteva luni nu a mai venit nimeni. Prin iunie, la noi deja s-au calmat spiritele, din fericire, virusul nu ajunsese aici așa că, încet, turiștii au reapărut. Dar încă sunt în faza în care supraviețuiesc.

Sunt tare mândră de mine, am făcut totul aproape singură. Spun aproape, pentru ca familia și prietenii m-au susținut foarte mult (deși, fizic, nu au ajuns aici încă). Nu cred că aș fi reușit fără ei.

Acum, să îți spun povestea numelui. Căutam într-o zi informații despre semnele africane și semnificațiile lor și din una într-alta am descoperit semnul din poză care, într-o traducere aproximativă, reprezintă schimbarea sau transformarea unei persoane, fiind  combinate două simboluri separate: steaua dimineții (Morning Star), care poate însemna un nou început, așezată în interiorul unei roți, semnificând rotația, mișcarea independentă. Pentru că eu de câțiva ani buni sunt într-o transformare continuă, evident ca am văzut o altă sincronicitate, așa că acum există un loc Morningstar în Zanzibar și așa am eu un nou tatuaj.

Cât despre poveștile ca-n Hanul Ancuței, (îmi place analogia, nu m-aș fi gândit la ea) da, am multe. Atât aici, în cele câteva luni în care au fost turiști, cât și în celălalt loc, pe care l-am avut cu prietenii mei, am cunoscut foarte mulți oameni frumoși, am cunoscut și câțiva nu atât de frumoși, ce e drept, dar mult mai puțini. Am învățat multe de la fiecare în parte, cu unii m-am împrietenit, unii au trecut scurt prin viața mea, dar fiecare și-a lăsat amprenta într-un fel sau altul. Sunt o persoană mai relaxată, mai curajoasă și mai bună și datorită lor. Chiar acum, spre exemplu, am un turist norvegian pe care l-am avut client în prima locație, cu care am păstrat legătura și care a venit din nou în Zanzibar în ianuarie anul acesta, pentru două săptămâni, dar a rămas la mine două luni și ceva, ca apoi să se întoarcă în septembrie și iacă-tă că încă este aici.

Care sunt locurile tale de suflet aici?

Mai totul e frumos aici, dar locul meu de suflet este o plajă sălbatică și pustie, una dintre puținele rămase așa (cam tot ce e cu ieșire la plajă acum este ocupat de restaurante și hoteluri). Seamănă cu plaja din Laguna Albastră. Acolo mă duc de fiecare dată când simt nevoia să mă încarc cu energie.

Cum sunt localnicii? 

Oamenii locului sunt relaxați, trăiesc în prezent, pentru ei, viitorul nu e mai departe de mâine, ceea ce pentru noi poate deveni exasperant uneori, mai ales când trebuie să lucrezi cu ei. O a doua expresie celebră aici este hakuna matata, care înseamnă fără grijă. Sunt oameni ai căldurii, aici nu există griji legate de venirea iernii și a frigului, de strâns rezerve de hrană, și asta poate explica multe din particularitățile lor. Le plac muzica și dansul și au o afinitate naturală pentru tot ce ține de muzicalitate.

Care dintre obiceiurile locale îți plac cel mai mult? Dar cele cu care nu te-ai obișnuit?

Este o insulă preponderent musulmană, aici încă există o societate patriarhală, iar cu partea asta nu am cum să mă obișnuiesc. Majoritatea datinilor și obiceiurilor sunt în strânsă legătură cu acest tip de societate. Femeile cu femeile și bărbații cu bărbații.

Dincolo de frumusețea locurilor turistice, ce ar trebui să știm mai puțin plăcut sau necunoscut despre acest loc de lume?

Ca turist, nu prea sunt șanse sa te întâlnești cu lucruri neplăcute, dar lentoarea de aici și tot ce decurge din ea poate fi, mai ales în primele zile, destul de neînțeles pentru noi. După o zi sau două intri și tu în starea de pole pole și hakuna matata și nu te mai deranjează decât căldura, uneori.

Zanzibarul este un loc special, de poveste. Este destul de greu de exprimat în cuvinte energia pe care o are, dar cei care au fost aici pot să înteleagă foarte bine despre ce vorbesc și știu sigur că asta face readaptarea acasă un pic mai lungă decât la revenirea din alte locuri. Foarte mulți turiși se întorc, unii destul de des, în căutarea zenului pe care îl oferă acest loc.

Felul tău de mâncare local preferat este…

Urojo – o supă cu de toate (printre altele, tăieței, ouă fierte, varză, niște găluște locale, lime). Arată ca și cum nu ai mânca în veci așa ceva, dar care este minunată. Inițial, am refuzat categoric să gust, dar am avut noroc cu un prieten insistent.

Cum ai convinge un turist să călătorească spre Zanzibar pe timp de pandemie?

 

 

Știu că mulți sunt reticenți în călători, este normal să existe multe temeri, dar, din punctul meu de vedere, acesta este un moment extraordinar pentru a vizita Zanzibarul: eaici nu există coronavirus, prețurile la cazare sunt aproape la jumătate, este mult mai gol și liniștit pe plajă, iar pentru cei cărora le place să petreacă sunt din ce în ce mai multe locuri care oferă petreceri, concerte, apar tot felul de evenimente. Exact opusul situației din lume. Nu e un moment prea bun să ai o afacere în turism acum, dar în mod categoric este momentul perfect pentru a fi turist.

Foto: arhiva personală