Anul 2019 a fost cel în care a realizat că are o misiune: aceea de a-i învăţa şi pe alţii, în mod susţinut şi organizat, cum să iasă din zona de confort şi să nu mai amâne schimbarea.
Totul a început cu o perioadă de frământări personale, urmată de o decizie extremă: aceea de a se regăsi pe sine, izolându-se de lume pentru trei luni, în tempele budiste din Asia. Înapoi în viața reală, Ruxette, care până atunci lucrase în domeniul artei, a pus bazele programului de coaching The Manifesto, prin care poți afla cum să-ți transformi visurile în realitate. Și, deși ea susține că e vorba de magie, e mai aproape de adevăr faptul că magia suntem chiar noi și voința noastră de a trăi în prezent.
Anul acesta ai conceput un program nou. Povestește-ne despre el.
Așa este! Anul acesta am început Magia. Pentru că The Manifesto este despre magie, despre povestea unei reușite personale care merită împărtășită. The Manifesto s-a născut din dorința de a reda forța și speranța celor care au uitat să viseze, de a împărtăși cu cât mai mulți oameni că totul este posibil atunci când te ridici.
Am observat că se întâmplă un lucru interesant cu noi, oamenii. După ce atingem anumite realizări personale sau profesionale, pur și simplu uităm să privim cu entuziasm înspre viitor. Ne raportăm la trecut ca la un lucru definitoriu pentru prezentul și viitorul nostru. Ori viața merită trăită cu plăcere și entuziasm, cu dorința de a face și de a nu pica în letargie.
Din păcate, experiența personală, dar și cea pe care am dobândit-o lucrând cu clienții mei, mi-a arătat că lucrurile nu stau așa. De aceea a apărut The Manifesto. Oamenii intră în posesia unei formule magice pe care încep s-o aplice în viața de zi cu zi și realitatea lor capătă o altă formă.
Citesc zilnic poveștile de succes ale celor care au parcurs integral The Manifesto și de fiecare data zâmbesc cu mulțumire. Programul creat de mine se adresează celor care sunt pregătiți să dea frâu liber visurilor și apoi să le transforme în realitate. Celor care sunt gata să facă transformarea aceea de care este nevoie pentru a-și atinge adevăratul potențial.
Programul tău a dat naștere unei emisiuni TV.
Fac parte cu drag din proiectul Eu pot! Difuzat de TVR 1, apărut din dorința unei participante care a finalizat programul The Manifesto de a fi moderatoare TV. Scopul emisiunii este de a arăta cum punem în armonie ce gândim cu ce spunem, simțim și facem. Eu pot! este o emisiune care predă o materie fundamentală și complexă: relaționarea. E un curs condensat despre liniște și fericire. Pentru că, da, fericirea este noua formă de succes!
Sesiunile tale de coaching includ și rezolvări legate de problemele clientelor dezvoltate în pandemie?
Am constatat că nu există atât de multe probleme dezvoltate în pandemie, ci mai degrabă o acutizare a problemelor din trecut care au fost ignorate. Bineînțeles, nu mă refer aici la cele de ordin financiar.Cu toții avem un bagaj emoțional pe care îl cărăm prin viață fără să fim conștienți sau, pur și simplu, ignorându-l. Pandemia a scos la iveală aceste probleme care prin sesiunile de coaching au fost, ușor, ușor, rezolvate. Pot să spun că, din punctul acesta de vedere, toată situația curentă a fost în favoarea celor care au fost dispuși să stea față în față cu adevărata lor identitate.
Care este rețeta pentru ca viața noastră să arate așa cum ne dorim? Care este drumul de la vorbe, la fapte?
Durerea. Este esențial să conștientizăm că ceea ce suntem în prezent ne va afecta peste cinci ani și să înțelegem că acum este momentul propice pentru schimbare. Nu mâine. Acum. Acum trebuie să luam frâiele în mâini, să identificăm ce facem greșit și să rupem obiceiurile proaste introducând unele noi, mai bune. Întotdeauna mă întreb cum va arăta viața mea dacă continui să fac ceea ce fac acum. Dacă rezultatul îmi place și nu mă îndurerează, înseamnă că sunt pe drumul cel bun.
Foto: Getty Images
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025
Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…
Dana Rogoz și Marian Râlea, față în față
Magicianul și Abramburica. Mentorul și discipolul. ”Tatăl” și ”copilul”. Colegi-actori, pe aceeași scenă de teatru. Prietenia dintre Dana…
Ana Ularu: ”Încerc să mă păstrez mereu cât de puternică și de agilă pot”
Pe Ana Ularu urmează s-o vedem de astăzi într-un nou rol, Freja, în serialul “Cod roșu la Paris” (”Paris Has…
Interviu cu Mara Bugarin (Moromeții 3): „Pentru iubitorii primelor filme va fi palpitant să trăiască sensibilitatea, umorul și culoarea specifică lumii Moromeților‟
Ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 urmărește destinul lui Niculae (Alex Călin),…
Interviu: Fotograful Omar Victor Diop, despre calendarul Lavazza 2025 și vizuniunea sa despre artă
L-am întâlnit pe Omar Victor Diop, fotograful senegalez care a realizat imaginile calendarului Lavazza 2025. Am stat de…
Lavazza a lansat calendarul pentru 2025. Francesca Lavazza ne spune povestea din spate și care sunt misiunile brandului
Când spui Lavazza, spui tradiție, gust, eleganță și, desigur, inovație. Am fost pentru a doua oară la evenimentul…
Vlad Drăgulin (”Căsătoria”): ”Întotdeauna am avut atracție față de personajele defavorizate”
Vlad Drăgulin este unul dintre protagoniștii primului film regizat de Mihai Bendeac, ”Căsătoria”, o producție inspirată din piesa…
Surorile Galeriu, despre cea mai frumoasă experiență a vieții lor: Trupa The Twins: “Noi am cunoscut adevăratul succes peste hotare, nu în România“
Cântă de când se știu și cum se aleagă un alt drum, când mama lor a fost artistă…
Mira: „Iubesc să dau multe sensuri muzicii pe care o fac”
Ne vorbește despre dragoste, despre cum nicăieri nu-i ca-n România, despre străzile din București: melodiile sale pline de…