Simona Gonciulea: „Am învățat să țes preșuri la războiul de cusut de pe internet”

Dorul de bunica și de copilărie au determinat-o pe Simona să învețe să lucreze la războiul de țesut. Acum, creează obiecte prin tehnici străvechi de țesere la război, îmbinând vechiul cu noul într-o manieră unică.

Interviu de: Adrian Moscu

Studiile economice au ajutat-o pe Simona Gonciulea, mamă a trei copii și meșteșugar iscusit, să-și împărtășească pasiunea și s-o aducă în fiecare casă. Simona a creat brandul SIGO, prin care transmite bucuria de a crea accesorii unicat, țesute manual, de la preșuri, la încălțăminte care combină arta tradițională cu elemente de design contemporan. Simona este pasionată de un stil de viață sustenabil, de reciclare, așa că a mai pus bazele unui business, WooLina, cu haine pentru copii și adulți, din materiale naturale, precum lână fiartă și merinos, in, bumbac organic, muselină certificată de bumbac, bambus.

Cum a început pasiunea ta pentru modă?

Ca multe dintre tinerele mame, am căutat să îmi ocup timpul cu activități care să mă ajute să mă adaptez cu noua realitate, aceea a completării familiei cu un nou membru și, în același timp, să mă relaxeze. Astfel, am descoperit croșeta, instrument folosit de generațiile anterioare, ca apoi, normal, să descopăr războiul de țesut. Nu anticipam atunci cum vor continua preocupările mele, însă s-a născut în mine dorința de a lucra cu mâinile, de a da războiul de țesut jos din pod, metaforic vorbind. Concret, îmi doream să descopăr țesutul manual și farmecul lui, având în minte conturată ideea de a face din material articole diverse. 

Iar pentru haine sustenabile? 

După cum se poate vedea lejer, am luat decizia de a lucra de acasă, una dintre cele mai bune decizii, din perspectiva atenției acordate copiilor mei. apoi, valul dezvoltării rețelelor sociale m-a prins și pe mine. Am văzut atunci că aderarea la grupuri aduce multe avantaje din punct de vedere al testării sau evaluării unor idei. Astfel, am ajuns să ader la mai multe grupuri din care au început să se desprindă nevoi, trenduri și, evident idei. Trebuie să  recunoaștem că reciclarea nu este ceva nou. Ea se practică, cel puțin în România, de zeci de ani, în forme variate. Firescul a creat reciclarea, însă acum a fost conștientizată necesitatea refolosirii resurselor. Să nu uităm că preșurile țesute de bunicile noastre se realizau din haine sau articole pe care nu le mai foloseau. Am văzut că e un val și că merită acordată atenție mai ales că procesele creării de articole vestimentare sunt aceleași, numai materialul este diferit, adică nou sau folosit. Repet, eu cred că este o adaptare firească pe care trebuie să o susținem. Sunt foarte multe materiale de calitate care pot fi refolosite și transformate în noi articole. Aș, putea concluziona că simpla conștientizare a noastră a generat implicarea mea în această zonă.

Cum s-a născut colecția Dor de bunica?

Aș putea spune că Dor de bunica a coincis cu declararea primelor restricții survenite pe fondul cunoscutului virus, pe care doar îl amintesc, fără a-l avea partener în discuție. Pe fondul adaptării regulilor privind sănătatea, au fost luate măsuri care au indus ideea îngropării întreprinzătorilor locali, lucru care chiar s-a întâmplat. Dacă a fost și ceva pozitiv, a fost un val de susținere al micilor afaceri românești. Dacă ne aducem bine aminte, a fost o reacție la modificarea politicilor unor magazine: lipsa unor produse, închiderea mallurilor, scumpirea unor produse. Toate acestea, completate de statul mai mult în casă, au dus la un val de susținere a multor conaționali de-ai noștri, cărora le mulțumesc mult și cu această ocazie. În acelasi timp, s-a anulat sau diminuat nevoia de a cumpăra o geantă nouă, o pereche de încălțăminte nouă sau alte articole, pe care eu le făceam. Toate acestea m-au determinat să regândesc puțin lucrurile și să iau decizia de a testa vânzarea preșurilor țesute în varianta cea mai simplă posibilă. Astfel, am început timid să promovez câteva preșuri.

Dor de bunica a fost o realitate trăită de toți, generată de distanțare, iar preșul, cel puțin în România, reprezintă o legătură simbolică a noastră cu trecutul.

A fost o reacție firească de susținere din partea multor persoane. Spun asta pentru că am făcut o postare care a primit mii de distriburi și aprecieri. Așa a apărut Dor de bunica.

Ce conține colecția? 

Colecția conține preșuri țesute la război, realizate în forma care trimite cât se poate de fidel către munca bunicilor noastre. Totuși, atenția mea este acordată respectării geometriei formelor pentru a se adapta ușor în amenajările moderne și pentru a le face atrăgătoare din punct de vedere coloristic. Spre exemplu, în trecut nu se punea prea mult accent pe cât de drepte erau laturile sau pe combinațiile de culori, era mai mult o corelare spontană deși, de cele mai multe ori, foarte reușită. Preșurile Sigo, însă, după cum se poate vedea din poze, se integrează perfect în  amenajările interioare actuale.

Cum ai învățat să lucrezi cu războiul de țesut? 

Așa cum în majoritatea cazurilor transferul meșteșugurilor din generație în generație s-a întrerupt natural odată cu industrializarea tuturor regiunilor României și apariția multor locuri de muncă, nici țesutul la război practicat în familia mea nu a fost o excepție. Deși bunicile mele lucrau la război și îmi aduc aminte că eram curioasă să văd cum se transformă fel de fel de materiale textile într-un preș, faptul că părinții mei și în special mama, avea alte preocupări, au determinat uitarea războiului. Când a reînviat în mine dorința de a-l redescoperi, am căutat soluții să învăț, bunicile mele fiind plecate deja de multă vreme din lumea aceasta.

Am avut batfa cu bunica soțului, care era încă  în viață și deseori, când o vizitam, încercam să scormonesc în amintirile ei pentru a mai afla câte un secret. Am avut succes însă cu internetul, care ajută mult când știi ce vrei si eviți risipirea. Spre suprinderea mea, am găsit tutoriale care m-au ajutat considerabil. Am avut parte și de îndrăzneală, pentru că învățarea presupune, dincolo de cunoștințe teoretice, și instrumente de lucru. Așadar, fără să știu prea multe despre război, am riscat și am cumpărat unul. După mult exercițiu și greșeli, am reușit să învăț de una singură întregul proces. 

Ești owner și designer pentru trei branduri: WooLina, Sigo, Din LUT. Ce ne poți spune despre fiecare în parte și cum ai luat decizia de a le crea?

O să le iau în ordinea lor cronologică.

Referitor la Sigo, am spus în mare cum au evoluat lucrurile. Așadar, nevoia mea de a face ceva în perioada în care am stat acasă cu copiii s-a întâlnit cu nevoile sau dorința multor persoane care apreciază și cumpără produse speciale, unice, făcute de mână. Eu am identificat potențialul transformării preșurilor țesute la război în genți, rucsacuri, borsete, încălțăminte. Pentru a fi cunoscută pe piață, a fost nevoie de un nume, m-am gândit la mai multe variante dar m-am oprit la asocierea primelor două litere din prenumele și numele meu. Așa a luat ființă Sigo.

Olăritul a fost o tradiție în familia soțului. El a învățat tainele lutului în copilărie, de la unul dintre bunicii lui. Am vrut să învăț și eu, am profitat de cunoștințele lui și am prins lucruri elementare. A primit un nume mai degrabă ușor de ținut minte.

În ceea ce privește ceramica, sunt două modalități de finalizare: vase utilitare sau obiecte decorative. Pentru vasele utilitare, există o concurență cu produsele de fabrică iar piața românească încă nu e deschisă la achiziția unor produse cu prețuri de câteva ori mai mari decât cele fabricate în serie. În ceea ce privește obiectele decorative, realizarea lor necesită timp și eforturi mari pentru vânzare. 

Însă olăritul are potențial pe zona de ateliere.

Experiența arată că din ce în ce mai multe persoane simt la fel ca mine, că pot găsi relaxare și bună dispoziție prin lucrul cu mâinile.

Atât copii cât și adulți, au și vor avea nevoie de activități creative care să implice mai multe simțuri și olăritul este o astfel de activitate.

WooLina este ultimul proiect, demarat anul trecut. Ideea era mai veche, însă am așteptat un moment potrivit pentru a-l începe. Principalul factor care a determinat nașterea WooLina a fost crearea unei alternative la ceea ce există pe piață.

La WooLina găsești haine pentru copii și adulți, din materiale naturale, precum: lână fiartă și merinos, in, bumbac organic, muselină certificată de bumbac, bambus.

Când ai copii, vrei ce e mai bun pentru ei, deci și hăinuțe facute, în primul rând, din materiale prietenoase cu pielea și mediul înconjurător. Așadar, primul lucru în realizarea produselor este natura materialelor, apoi calitatea croielii și, bineînțeles, prețul. Nu vreau să vorbesc pe aceste coordonate de ceea ce există în piață, însă toate trei la un loc mi-au dat suficient curaj cât să vin cu o alternativă. 

Studiile tale sunt într-un cu totul alt domeniu. Cum se îmbină cele două preocupări? Ceea ce faci acum este un hobby sau o afacere? 

Sunt absolventă a Academiei de Studii Economice și e evident că nu există legături cu ceea ce fac acum. Am activat câțiva ani în domeniul economic. Nu există legătură cu studiile, însă pot spune că m-au ajutat ca tipar de gândire în evoluția proiectelor. Din LUT a rămas la nivel de hobby și mai sunt activități secvențiale la cerere, produse ceramice mai greu de găsit pe piață sau ateliere individuale. Sigo a evoluat la nivel de afacere iar WooLina a fost gândită ca afacere încă de la început. 

De ce să cumpărăm și să susținem producătorii locali?

A susține producătorii locali este echivalent cu a te autosusține. În termeni simpli: atunci când cumperi de la un producător local, o parte din banii tăi se întorc în bugetul statului și se îndreaptă către îmbunătățirea serviciilor. Mai mult decât atât, deși, pe bună dreptate, unele produse locale sunt mai scumpe decât în alte țări, trebuie să avem în vedere că prețul lor va fi influențat de capacitatea și deschiderea noastră de a le cumpăra.

Cum transformi un meșteșug într-o afacere de succes? Cum s-a întâmplat în cazul tău?

Este greu să transformi un meșteșug într-o afacere. Ca orice afacere, trebuie întâi să existe o piață care își dorește produsele. Apoi, meșteșugurile au o particularitate dată de munca manuală, ceea ce înseamnă o capacitatea limitată de producție.

Cât privește războiul de țesut, achiziția de echipamente moderne, semiautomate sau automatizate în totalitate, ne îndepărtează de meșteșug. O afacere bazată pe meșteșug necesită, printre altele,  viziune, curaj, implicare, o bună capacitate de organizare, de colaborare. Pentru a ajunge la afacere, a fost nevoie ca eu să stăpânesc foarte bine acest meșteșug. Să controlez întregul proces, de la materie primă, la lucrul la războiul de țesut, realizarea unui produs și vânzarea lui. Dacă nu cunoști în profunzime toate aceste lucruri, indiferent de meșteșug, nu poți ajunge la afacere. La acestea se adaugă găsirea unor furnizori de materie primă, gestionarea unor colaborări ori cunoștințe de vânzare. Și peste toate, răbdare în discuțiile cu clienții și deschidere către acceptarea greșelilor.

Există piață la noi pentru așa ceva? Te gândești să-ți extinzi oferta și în afara granițelor țării? 

Da, există piață în România și există piață și în afara țării. Văd preșurile țesute în fiecare casă din România. La fel cum le văd în hoteluri sau pensiuni din țară și din afară. Produsele mele au părăsit granițele noastre și au ajuns până în America, însă tot la români. Aici este ceva foarte interesant: susținerea tradițiilor se face de românii din diaspora. Așa cum românii din diaspora au plecat cu tot cu cultura lor, cu aripile primite aici, cu portul tradițional purtat în zile speciale și cu tradițiile noastre strămoșești, care umplu bisericile ortodoxe de peste hotare și contaminează cu spiritul lor zonele în care se află, cred că prin ei rezultatele muncii noastre vor ajunge să fie cunoscute și produsele vor fi cumpărate și de străini. 

Ce planuri ai pentru afacerea ta? Cum va arăta viitorul, astfel încât să tenteze cumpărătorul să-l îmbrățișeze? 

Voi acorda în continuare atenție calității și voi face ce pot pentru ca produsele să ajungă în cât mai multe case. Voi investi în menținerea încrederii clienților în  produsele mele, voi încuraja pe cei care le-au cumpărat să ofere feedback, astfel încât din ce în ce mai multe persoane să îndrăznească să cumpere. Îmi propun, în același timp, să gândesc un proiect care să aibă ca rezultat popularea unei camere dintr-un lanț hotelier cu preșuri Sigo.

Tu îmbini vechiul cu noul în munca ta. Care sunt amintirile cele mai dragi din trecut? Dar momentele cele mai plăcute din prezent?

Trecutul îmi amintește de simplitatea cu care erau făcute lucrurile atunci și ritmul firesc, lipsa presiunii timpului și extrem de puținele ieșiri din firesc, văzute prin ochii mei de copil avid după cunoașterea lumii.

Valoarea prezentului este dată pentru mine de posibilitatea de a fi prezentă fizic, psihic și emoțional în evoluția celor trei copii ai mei și să lucrez ceea ce mă inspiră și mă definește.

Foto: arhiva personală