Simona Halep (28 de ani) revine pe terenul de tenis după o pauză de câteva luni, impusă de pandemia de coronavirus, dar și de accidentarea gravă pe care a a avut-o la picior la Openul BNP Paribas Open de la Indian Wells, din martie. Simona Halep este favorita Open-ului de la Praga (10-16 august), turneu la care joacă pentru prima dată și unde o va întâlni într-un prim meci pe Polona Hercog, jucătoarea slovenă de 29 de ani, locul 46 în ierarhia WTA.
În prezent, Simona Halep este locul 2 în clasamentul WTA, după Ashleigh Barty, din Australia.
Simona Halep a acordat un interviu pentru wtatennis.com înainte de începerea turneului de la Praga (Republica Cehă), în care a vorbit despre felul în care a afectat-o pandemia de coronavirus, despre recuperare, despre felul în care au decurs antrenamentele ei până acum și despre gândurile pe care le are în legătura cu revenirea ei pe prima poziție a WTA.
”A fost un șoc pentru mine când totul s-a oprit”, spune Simona apropo de declașarea pandemiei. ”Eu sunt obișnuită să călătoresc mult și, dintr-o dată, a trebuit să stau acasă zi de zi și să duc o viață normală. A fost un șoc. N-am înțeles, la început n-am vrut să accept. Apoi am văzut că oamenii încep să aibă probleme de sănătate și m-am îngrijorat, trebuie să recunosc. Apoi am întrebat în stânga și-n dreapta și mi s-a spus că, dacă mă protejez și am grijă de mine și de cei din jurul meu, o să fie în regulă. Așa că am făcut asta și încă o mai fac.
Acum mă simt mai bine, nu mai am acceași stare negativă de la început. Dar lumea încă se luptă cu virusul. Economia va trece printr-o criză și mulți oameni vor suferi. Trebuie să avem răbdare și să avem încredere că situația se va îmbunătăți”, se confesează prin telefon Simona Halep.
Pe durata carantinei și în pauza impusă din cauza accidentării, Simona și-a petrecut timpul alături de familie, alături de nepoțica ei și a fost martora venirii pe lume e nepotului ei. Imediat ce și-a reluat antrenamentele, sportiva a trebuit să aibă o confruntare onestă cu ea însăși, pentru că reîntoarcerea pe teren și alergarea după mingea galbenă parea un lucru ridicol, după atâta pauză.
”Darren (Darren Cahill, antrenorul Simonei) a spus că, dacă pot să mă concentrez, să mă antrenez ca și cum aș avea un turneu în scurt timp, asta m-ar ajuta enorm. Dar dacă nu, dacă într-una dintre zile vin pe teren și simt că nu am chef și nici plăcere să mă antrenez, atunci pot să fac o pauză. Așa că nu am fost stresată să joc în fiecare zi. Mi-am luat și zile libere când am simțit nevoia. Dar când am jucat, am facut-o din toată inima. Așa că sfatul lui de a lua lucrurile pas cu pas și de a nu ma gândi că, dacă pierd o zi de antrenamente, o să fie un dezastru m-a ajutat și mi-a oferit timp.
A trebuit să mă relaxez pentru că nu știam ce urma să se întâmple. Fiecare zi e diferită, așa e și în România. Faptul că am putut să mă antrenez a fost un mare plus și l-am luat ca atare”, mai spune Simona Halep.
Tenismena româncă adaugă că n-a mai avut niciodată o pauză atât de îndelungată de pe terenul de tenis, în meciuri oficiale. ”Cea mai lungă pauză pe care am avut-o a fost de 3-4 săptămâni. Sincer, nici nu știu cum să fac față acestei situații.
Ce e bine e că toți se află în aceeași situație. N-am fost accidentată și forțată să stau pe bară în timp ce ceilalți își continuau parcursul. Toți sunt în aceeași poziție și acum vom vedea cine se va descurca mai bine odată ce reintră pe teren.
Simt că am experiența necesară pentru a face față și dacă am o abordare relaxată și dau tot ce e mai bun din mine la fiecare meci, sunt sigură că voi reveni la același nivel la care am fost. Dar sunt conștientă și de faptul că va fi puțin greu din cauză ca personalitatea si stilul meu de joc depind de prezența constantă pe teren, în meciuri, și am nevoie de competiții pentru a-mi păstra ritmul. Acum e diferit. Nu mă pot plânge, dar nici nu sunt fericită, sunt undeva la mijloc”.
Anul 2019 a fost cel mai bun pentru Simona Halep, când a câștigat turneul de la Wimbledon și era gata să înceapă un nou sezon competițional de succes. Simona a ajuns în sferturile de finală la Adelaide International, în semifinale la Australian Open și a câștigat cel de-al 20-lea titlu din carieră la Dubai Duty Free Tennis Championships.
”Am început sezonul în forță, dar să nu uităm că eram accidentată in Dubai. A trebuit să stau un timp departe de teren pentru că accidentarea era urâtă. Dar nu m-am gandit prea mult la asta, eram preocupată să fiu sănătoasă în rest și mă îngrijora situația din lume, tenisul a căzut cumva pe locul doi.
Mi-am zis că până nu știm nimic cu siguranță, nu voi juca. Acum mă simt sigură pe mine la Praga, altfel nu reveneam. Nu mi-ar fi făcut bine să mă gândesc prea mutlt la faptul că am început anul în forță și că aș fi putut câștiga alte turnee. De fiecare dată când intri pe teren, ai o șansă. Așa că văd partea plină a paharului și de-abia astept să joc aici, dar și la următorul turneu. Iar dacă sunt sănătoasă, nimic nu mai contează”, a conchis Simona Halep.
Foto: Hepta
Be Love! Laura Giurcanu X Pandora – despre relațiile cu bijuteriile și sezonul de cadouri
Iubire, emoție, fericire, zâmbete și oameni dragi: lunile reci de iarnă pot fi mereu încălzite cu o surpriză,…
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025
Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…
Dana Rogoz și Marian Râlea, față în față
Magicianul și Abramburica. Mentorul și discipolul. ”Tatăl” și ”copilul”. Colegi-actori, pe aceeași scenă de teatru. Prietenia dintre Dana…
Ana Ularu: ”Încerc să mă păstrez mereu cât de puternică și de agilă pot”
Pe Ana Ularu urmează s-o vedem de astăzi într-un nou rol, Freja, în serialul “Cod roșu la Paris” (”Paris Has…
Interviu cu Mara Bugarin (Moromeții 3): „Pentru iubitorii primelor filme va fi palpitant să trăiască sensibilitatea, umorul și culoarea specifică lumii Moromeților‟
Ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 urmărește destinul lui Niculae (Alex Călin),…
Interviu: Fotograful Omar Victor Diop, despre calendarul Lavazza 2025 și vizuniunea sa despre artă
L-am întâlnit pe Omar Victor Diop, fotograful senegalez care a realizat imaginile calendarului Lavazza 2025. Am stat de…
Lavazza a lansat calendarul pentru 2025. Francesca Lavazza ne spune povestea din spate și care sunt misiunile brandului
Când spui Lavazza, spui tradiție, gust, eleganță și, desigur, inovație. Am fost pentru a doua oară la evenimentul…
Vlad Drăgulin (”Căsătoria”): ”Întotdeauna am avut atracție față de personajele defavorizate”
Vlad Drăgulin este unul dintre protagoniștii primului film regizat de Mihai Bendeac, ”Căsătoria”, o producție inspirată din piesa…
Surorile Galeriu, despre cea mai frumoasă experiență a vieții lor: Trupa The Twins: “Noi am cunoscut adevăratul succes peste hotare, nu în România“
Cântă de când se știu și cum se aleagă un alt drum, când mama lor a fost artistă…