Andreea Leta ∙ March 13, 2020 ∙ 5 min read

Martie este despre femeie mai mult ca oricând, așa că, motivată de celebra deviză women empower women, m-am hotărât să aflu poveștile câtorva femei care ne inspiră prin creativitate, spirit antreprenorial sau dedicare, atribute care le conferă atâta farmec și care le transformă în adevărate modele.

În jurul meu sunt multe persoane pasionate. Cândva, cineva mi-a spus că asta îți asigură o evoluție frumoasă: să te înconjori de oameni care ar merge până în pânzele albe pentru pasiunile lor. Când te-ai întrebat ultima dată cât de departe ai merge pentru pasiunea ta? 

Eu cunosc o femeie cool, pasionată de arta înfrumusețerii chipului, de makeup pe scurt, care a trecut de prejudecăți și a ales să facă pentru cât mai mult timp ceea ce îi place cu adevărat. Iar acum, printre alte joburi de makeup artist, lucrează și pentru un studio de videochat. Vorbește relaxat despre acest job, dar, din motive de securitate, am preferat să păstrez identitatea ei anonimă. Iată ce lucruri interesante am aflat, în cazul în care te-ai întrebat și tu cum este:

Ce înseamnă munca într-un studio de videochat? Îmi poți spune care este atmosfera generală? 

Deși mulți consideră că nu este o muncă foarte solicitantă, în timp am ajuns la concluzia că nu este deloc ușor pentru nimeni, dar mai ales pentru fetele care lucrează. Pentru ele, este o muncă atât fizică, având în vedere că dansează sau alte activități de teasing, dar și psihică, având în vedere că unii membri (clienți) sunt destul de dificili, unii au probleme psihice, alții exprimă diverse frustrări sau fetishuri. Iar ele trebuie să facă față tuturor acestora cu zâmbetul pe buze. Deci se muncește destul de mult, astfel apare și competiția, fiind și un mediu al femeilor, știm cât de competitive pot deveni, dar sunt și situații în care fetele au devenit prietene. 

Mi-ai putea spune, pe scurt, povestea unei femei care a ales să lucreze într-un studio de videochat? Ce face în realitate, atunci când nu este în fața ecranului?

Am întâlnit femei cu vârste între 35-40 de ani, divorțate, cu copii acasă, care erau în situația în care nu le puteau oferi acestora o educație consistentă pe mai departe, mă refer aici la facultăți sau alte tipuri de pregătire. Și, pentru că s-au lovit de tot felul de probleme sau refuzuri la alte joburi, au ajuns la această variantă. De cele mai multe ori, motivele sunt, evident, financiare, acestea fiind și cele care le motivează mai târziu. 

Care sunt cerințele în materie de look ale fetelor, își doresc machiaje naturale de obicei sau își doresc să devină altcineva cu ajutorul acestuia? 

Preferințele lor depind foarte mult de categoria căreia i se adresează, adult, nonadult etc. De regulă, aleg să fie cât mai naturale, astfel optez doar pentru fond de ten și mascara. Așa se asigură că par cât mai reale pentru cei cărora li se adresează, rupând barierele perfecțiunii. Unii membri pot deveni frustrați dacă modelul arată impecabil pentru că se gândesc la faptul că, în viața reală, acea femeie nu le-ar acorda atenție sau, dimpotrivă, există persoane care caută în mediul virtual femei cu un makeup aparte, cu o ținută aleasă, un hairstyle pe măsură, pentru că, acasă, soția a renunțat la toate acestea.

Ce provocări îți aduce ție acest job? 

Creativitatea este cea care îmi e solicitată nonstop la acest job. Având în vedere că makeup-ul pe care îl fac aici e pentru poze/pentru cameră, pot da frâu liber imaginației, pot folosi culori de intensități diverse, în acest domeniu, cum spuneam, în funcție de „destinatar’’, nimic nu este too much în materie de makeup. Dar oricât de mult mă pot juca, makeup-ul natural rămâne cel mai dificil tip de machiaj, pentru că acolo orice mică imperfecțiune devine foarte vizibilă. 

Care sunt produsele la care apelezi cel mai des pentru makeup-ul de videochat? 

Bineînțeles, rujul roșu rămâne amprenta senzualității, fiind în continuare preferatul fetelor. De cele mai multe ori, acesta este asociat cu un eyeliner negru, o rețetă pe cât de clasică, pe atât de eficientă! Dar, este adevărat, sunt și fete care se simt atrase de stilul lui Kylie Jenner, de exemplu, de frumusețea aceea de păpușă, ajutată și de chirurgia plastică. Și au destul de mult succes acestea.

Dar în materie de vestimentație, ce preferințe sunt?

Sunt două mari variante: cele care au îmbrățișat un stil cât mai glam, cât mai elegant, cu lenjerie intimă foarte scumpă și foarte sexy, cu accesorii în același stil, și cele care merg pe varianta relaxată, homie, există câteva femei care intră direct cu hainele de pe stradă, o pereche de blugi și o helancă, să zicem, care nu au nevoie de niciun artificiu pentru a menține cât mai mult interesul clienților, sunt foarte smart, cu o cultură generală foarte bogată, absolvente de facultăți precum Filosofia, ele, de altfel, au și cel mai mare profit, vorbim despre mai multe zerouri la sfârșitul unei zile.

Foto: Hepta

Related Posts

Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”

Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…

„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025

Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…

Dana Rogoz și Marian Râlea, față în față

Magicianul și Abramburica. Mentorul și discipolul. ”Tatăl” și ”copilul”. Colegi-actori, pe aceeași scenă de teatru. Prietenia dintre Dana…

Ana Ularu: ”Încerc să mă păstrez mereu cât de puternică și de agilă pot”

Pe Ana Ularu urmează s-o vedem de astăzi într-un nou rol, Freja, în serialul “Cod roșu la Paris” (”Paris Has…

Interviu cu Mara Bugarin (Moromeții 3): „Pentru iubitorii primelor filme va fi palpitant să trăiască sensibilitatea, umorul și culoarea specifică lumii Moromeților‟

Ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 urmărește destinul lui Niculae (Alex Călin),…

Interviu: Fotograful Omar Victor Diop, despre calendarul Lavazza 2025 și vizuniunea sa despre artă

L-am întâlnit pe Omar Victor Diop, fotograful senegalez care a realizat imaginile calendarului Lavazza 2025. Am stat de…

Lavazza a lansat calendarul pentru 2025. Francesca Lavazza ne spune povestea din spate și care sunt misiunile brandului

Când spui Lavazza, spui tradiție, gust, eleganță și, desigur, inovație. Am fost pentru a doua oară la evenimentul…

Vlad Drăgulin (”Căsătoria”): ”Întotdeauna am avut atracție față de personajele defavorizate”

Vlad Drăgulin este unul dintre protagoniștii primului film regizat de Mihai Bendeac, ”Căsătoria”, o producție inspirată din piesa…

Surorile Galeriu, despre cea mai frumoasă experiență a vieții lor: Trupa The Twins: “Noi am cunoscut adevăratul succes peste hotare, nu în România“

Cântă de când se știu și cum se aleagă un alt drum, când mama lor a fost artistă…

Mira: „Iubesc să dau multe sensuri muzicii pe care o fac”

Ne vorbește despre dragoste, despre cum nicăieri nu-i ca-n România, despre străzile din București: melodiile sale pline de…