Bianca Sterie ∙ June 17, 2020 ∙ 6 min read

Dacă vă era dor de o poveste cu supereroi, atunci Stargirl este titlul de inclus pe lista de must-see în această vară. Parte a universului DC Comics, inspirat de una dintre eroinele principale ale benzilor desenate, Stargirl, serialul explorează aventura unei adolescente, Courtney Whitmore, care se mută în orășelul Blue Valley, Nebraska, după ce mama ei se recăsătorește cu Pat Dugan (Patrick Wilson). Nemulțumită, la început, de toate aceste schimbări din viața sa, Courtney își dă seama rapid că destinul ei este să calce pe urmele unor supereroi care au schimbat lumea. Iar cu ajutorul celei mai bune prietene, Yolanda Montez/Wildcat (Yvette Monreal) al tatălui său vitreg, dar și al toiagului cosmic, care o ghidează la fiecare pas, tânăra se transformă, treptat, în Stargirl. 

Dar serialul, care este disponibil acum pe HBO GO, nu este numai despre supereroi și lupta lor împotriva răufăcătorilor din Blue Valley. Familia, adolescența, prietenia și bullyingul sunt doar câteva dintre temele principale din Stargirl. Despre ele, dar și despre detaliile de culise ale serialului ne povestește chiar acum Yvette Monreal… sau Wildcat. Una dintre supereroinele de care promit că veți fi cuceriți și voi. 

Povestește-ne puțin despre Yolanda/Wildcat. Cum ți-ai descrie personajul și ce îți place la el cel mai mult?

Aș caracteriza-o pe Yolanda drept o puștoaică tăcută, reținută și epuizată emoțional. Chiar și așa, în esență, ea este o persoană foarte puternică, foarte cu capul pe umeri, are un foc care arde înăuntrul ei. A crezut mult timp în oameni, fără să-și pună întrebări, însă respingerea socială prin care trece acum o face să se gândească de două ori înainte de a mai avea încredere în cineva. Este foarte puternică și… nu învinovățește pe nimeni pentru situația sa din prezent. 

Cum ai ajuns să joci rolul Yolandei? Ce te-a atras cel mai tare la ea?

Am fost la casting și am ajuns să dau proba pentru Yolanda exact când încercam să prind un alt proiect în Spania. M-a atras foarte mult pentru că are mai multe straturi de descoperit. Mi-a plăcut modul în care m-am conectat emoțional cu ea. Am simțit și eu durerea sa, dar în circumstanțe diferite, deci cred că legătura dintre noi a fost evidentă încă de la audiție. 

În primele trei episoade, Yolanda e foarte timidă, foarte prevăzătoare. Cum o afectează bullyingul, cum îi influențează evoluția ca Wildcat?

În flashbacks, vedem că Yolanda este cea mai populară fată din liceu, atleta liceului, e înconjurată de toată lumea și chiar candidează pentru a deveni președintele elevilor. Yolanda nu a știut niciodată că cineva poate fi capabil de un lucru atât de crud. A avut mereu încredere în oameni. Dar, în momentul în care trece printr-un scandal, prin acea respingere socială, întreaga sa viață este dată peste cap. Se transformă într-o persoană retrasă, iar lumina ei, care odinioară strălucea atât de puternic, începe să se diminueze treptat, adica exact ceea ce și-a dorit Cindy Burman (Meg DeLacy), rivala ei din liceu.

Iar asta este consecința directă a bullyingului cu care se confruntă. Inițial, atunci când Courtney și costumul de Wildcat apar în viața sa, Yolanda este circumspectă. Pentru foarte mult timp a fost doar ea împotriva lumii, așa că această prietenie sinceră i se pare o surpriză. Însă trăiește un sentiment care îi amintește de versiunea ei din trecut, fericită și plină de energie. Costumul de Wildcat este amintirea fetei care a fost odinioară, este ceea ce o ajută să încerce să-și reia viața de la capăt. Costumul îi oferă libertatea după care tânjește cu ardoare. 

Ce ne poți împărtăși despre relația de prietenie dintre ea și Courtney/Stargirl?

Prietenia dintre ea și Courtney este foarte pură, foarte distractivă. Yolanda nu a mai avut o prietenă ca Stargirl până acum, iar Courtney o susține pe Yolanda chiar mai mult decât o face familia sa. Cred că motivul pentru care Yolanda o respinge la început este că se teme că și Courtney o va părăsi în cele din urmă. Până la urmă, toți oamenii în care a avut încredere i-au întors spatele. Dar, odată ce devin o echipă, Yolanda ajunge să o considere pe Courtney sora ei. Suflete pereche. Au o prietenie specială. 

Erai familiară cu benzile desenate DC Comics dinainte de a începe filmările la Stargirl?

Nu, nu le știam dinainte, însă, imediat după ce am obținut rolul, am cumpărat toate cărțile în care apare Yolanda și am încercat să mă documentez cât mai bine. 

Cum te-ai pregătit pentru acest rol?

În primul rând, am început să urmăresc pe Instagram o fată pe nume Alexis Lavarine, o adolescentă care boxează. A câștigat foarte multe competiții de box, așa că pagina ei a fost o adevărată sursă de inspirație pentru mine. M-a motivat inclusiv să urmez un program similar cu cel al Yolandei, de la ora de trezire și până la momentul în care mă băgam la culcare. În cele din urmă, i-am scris lui Alexis și i-am spus cât de mult m-a inspirat. În plus, am început să lucrez cu doi antrenori de box cu două luni înainte de filmări și am urmat un training de cascadorie de două săptămâni. Lucruri cu adevărat grozave!

Cum a fost pentru tine să joci rolul unei tinere supereroine?

A fost minunat, am iubit toată această aventură! A fost foarte amuzant să fiu din nou în liceu și fiu în situațiile prin care trece Yolanda, situații cu care ușor să empatizezi. Stargirl înseamnă mai mult decât o poveste cu supereroi. Este un serial care explorează viața reală și abordează teme precum cyberbullyingul, o problemă uriașă în școlile din zilele noastre. E incredibil faptul că numai în 2019, 100 de milioane de adolescenți au fost victimele cyberbullyingului. Folosim social media mai mult ca niciodată, așa că sunt foarte mândră că acest serial scoate la iveală și dezbate subiecte serioase, atât de relevante pentru societatea din prezent. 

Cum ai descrie primul sezon din Stargirl?

Primul sezon din Stargirl e ca un film de 13 ore. Are acțiune din plin, lupte, explozii, situații din viața reală. Este sensibil, emoționant, dar și puternic în același timp. Dacă vă plac serialele cu supereroi, trebuie să îi acordați o șansă. Va deveni favoritul vostru!

Foto: HBO

Related Posts

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…

Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”

Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…