Jennifer Lopez și Ben Affleck își petrec vacanța pe un iaht de 130 de milioane de dolari

Telenovela dintre Jennifer Lopez (52 de ani) și Ben Affleck (48 de ani) continuă. Cele două vedete pun pe jar presa internaționala cu acțiunile lor care par desprinse dintr-un film siropos. Cu ocazia celei de-a 52-a aniversări a artistei, de pe 24 iulie, Jen și Ben au zburat cu un avion privat până în sudul Franței, unde s-au îmbarcat pe un iaht imens, care valorează peste 130 de milioane de dolari, pentru a petrece câteva zile de poveste.
Cei doi s-au și afișat oficial pe Instagram cu câteva zile înainte de periplul lor de pe Mediterana. JLo și Ben Affleck au fost fotografiați de paparazzi în ipostaze romantice pe puntea iahtului, iar artista a publicat mai multe imagini și filmuelețe cu ea în costum de baie, dansând și alintându-se în fața obiectivului lui Ben Affleck, pe puntea iahtului.
View this post on Instagram
Se pare că cei doi sunt mai fericiți ca oricând că s-au regăsit, iar povestea lor de dragoste pare și mai romantică pe fondul paradisiac oferit de Coasta de Azur, la Saint Tropez, locul în care a acostat luxosul iaht, care dispune de șapte cabine, sală de gimnastică, spa, salon de înfrumusețare și multe alte dotări de lux.
View this post on Instagram
Culmea e că în apropiere, tot pe un iaht, se află și fostul logodnic al lui JLo, Alex Rodriguez, de care vedeta s-a despărțit cu scurt timp înainte de a relua relația cu Ben Aflleck. Rodriguez a fost văzut în compania mai multor femei pe iahtul său, care pendulează între Monte Carlo și Ibiza.
Se pare că sejurul de la Saint Tropez a fost cadoul lui Ben pentru Jennifer Lopez, care arată mai bine ca oricând la cei 52 de ani proaspăt împliniți.
Foto: Instagram, Dynamiq Yachts