Jennifer Lopez: ”Sunt în cea mai bună formă fizică de până acum”

jennifer lopez

Jennifer Lopez (54 de ani) nu-și oferă nicio clipă de răgaz. Vedeta urmează să apară într-un nou film musical, Kiss of the Spider Woman, pentru care s-a antrenat temeinic, fapt ce i-a adus o nouă siluetă, cea mai subțire de până acum, după propriile ei afirmații.

Jennifer Lopez spune că se află într-o formă de zile mari după terminarea filmărilor la Kiss of the Spider Woman și că rolul din film a fost unul dintre cele mai solicitante din cariera ei de până acum.

”Tocmai am terminat lucrul la filmul Kiss of the Spider Woman, în care se cântă și se dansează. Pe cât a fost de solicitant, pe atât a fost de înălțător. Iar după filmări, am rămas cu cea mai fit siluetă de până acum. Sunt într-o formă de zile mari”, a declarat Jennifer Lopez.

jennifer lopez

Kiss of the Spider Woman este scris și regizat de Bill Condon și este o adaptare a musicalului omonim din 1992, inspirat de romanul cu același nume al lui Manuel Puig, scris în 1976.

Aceasta este cea de-a doua adaptare cinematografică a romanului, după cea din 1985, regizată de Héctor Babenco. 

Jennifer Lopez interpretează rolul principal în film și este și producător executiv. În film mai joacă Diego Luna, Tonatiuh și Tony Dovolani. Acțiunea filmului e plasată într-o închisoare argentiniană, în 1981, în timpul așa zisului ”Război murdar”.

Luis Molina, un coafez gay, își ispășește o pedeapsă de opt ani pentru coruperea unui minor. Pentru a scăpa de ororile închisorii, Luis Molina își lasă imaginația să zboare și vizualizează un film în care joacă un star clasic de film, Aurora (Jennifer Lopez)- care ia forma unei femei-păianjen ce își omoară prada cu un sărut. Viața lui Molina se schimbă când i se aduce un nou coleg de celulă, în persoana marxistului Valentin Arregui Paz, iar cei doi formează o legătura puternică.

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă