Lucas Bravo, Gabriel din Emily In Paris, spune că statutul de sex-simbol nu-l ajută în carieră

LUCAS BRAVO GABRIEL

LUCAS BRAVO GABRIEL
Emily In Paris

Lucas Bravo (33 de ani), interpretul atrăgătorului chef Gabriel din Emily In Paris, spune că statutul de sex-simbol câștigat în urma apariției în serial îi face o defavoare în cariera actoricească, deoarece regizorii francezi nu caută chipuri frumoase în filme, ci mai degrabă interesante.

Lucas Bravo a câștigat inimile fanelor serialului Emily In Paris și a devenit peste noapte un sex-simbol adorat de public. Totuși, actorul născut la Nisa, fost model, nu e foarte încântat de percepția care s-a creat asupra lui și spune că s-a simțit ”obiectificat” peste noapte.

Actorul adaugă că producătorii de film și regizorii europeni, în special cei francezi,caută fețe mai degrabă interesante, iar un aspect considerat armonios în accepțiunea estetică generală este evitat și că artiștii ca el capătă mai degrabă roluri de ”profesor prostuț de sport”.

Lucas Bravo menționează în interviul acordat The Times că se ”luptă” să contracareze această percepție asupra lui și că a devenit mai vulnerabil și mult mai conștient de aspectul lui de când a obținut admirația unanimă.

”M-am simțit obiectificat peste noapte și am devenit foarte conștient de felul în care arăt și mă simt intimidat de acest spectru. Când spui persoană atrăgatoare, te gândești la cineva chiar foarte chipeș, bine făcut, iar eu nu sunt așa. Nu vreau să fiu perfect, lupt împotriva acestui lucru. În Franța, nu se caută actorii arătoși. Regizorii vor fețe mai puțin atrăgătoare”.

De asemenea, artistul mai spune că simte presiunea de a se menține într-o formă fizică bună pentru a nu-și pierde farmecul și că este decepționat din cauză că actorii atrăgători nu sunt asociați de obicei cu o personalitate interesantă, cu inteligența sau cu un caracter de admirat.

Pe lângă Emily In Paris, Lucas Bravo joacă și în alte producții și urmează să apară în filmele The Honeymoon și în Mrs. Harris Goes to Paris.

Foto: Hepta, Netflix

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă