Lucien Laviscount, actorul în vârstă de 29 de ani care a jucat rolul iubitului lui Emily Cooper în serialul Emily in Paris, sezonul 2, revine în continuarea producției, după ce soarta lui rămăsese incertă în ultimul episod al sezonului doi.
Lucien Laviscount, interpretul lui Alfie, revine în rolul iubitului lui Emily Cooper și va deține un rol permanent în serial, anunță producătorul serialului, Darren Star.
În favoarea lui Laviscount a vorbit și Lily Collins, interpreta lui Emily, care a spus despre el că s-a acomodat de minune încă de la început. ”El nu a dat audiție pentru rolul Alfie. A trimis doar o înregistrare, iar Darren mi-a arătat-o și mie. Și imediat mi-am dat seama că el e Alfie”, a povestit Lily Collins în cadrul unui interviu acordat la Paris. ”Fără să vorbim între noi, imediat ce am văzut înregistrarea ne-am văzut pe Zoom și am vorbit timp de 45 de minute despre cât de bine se potrivește în rol”, a adăugat încântată interpreta rolului principal din Emily in Paris.
În sezonul doi din Emily in paris, Alfie intră în scenă ca nou pretendent la inima lui Emily, care e nehotărâtă între el și șarmantul chef Gabriel. Alfie este un tânăr londonez care a venit cu jobul la Paris, iar el și cu Emily se întâlnesc la cursurile de franceză. La sfârșitul sezonului, Alfie îi propune lui Emily să aibă o relație la distanță dupa ce el va fi revenit la Londra.
Lucien Laviscount a spus că și-a îndrăgit pe loc personajul datorită onestității și deschiderii de care acesta dă dovadă și și-a exprimat încântarea de a lucra cu Lily Collins, despre care a spus că l-a făcut să se simtă ca acasă pe platourile de filmare, chiar dacă el era noul-venit.
După încheierea celui de-al doilea sezon din Emily in Paris, producătorii au anunțat că vor mai exista cel puțin încă două sezoane din serialul de succes de pe Netflix.
Finalul celui de-al doilea sezon n-o lasă pe Emily nehotărâtă doar în aspectul dragostei, ci și în cel profesional. Ea are de ales între a o urma pe fosta ei șefă de la Savoir, Sylvie (Philippine Leroy-Beaulieu) și de a mai rămâne încă un an la Paris și între a pleca înapoi în SUA sau la Londra.
Foto: Hepta, Netflix
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…