Mă antrenez în metaverse. Transpir acasă.

Sunt un om al experiențelor și întotdeauna am fost deschisă către tot ceea ce este nou; însă, de când am auzit acum câteva luni despre metaverse, am o continuă dezbatere cu mine însămi, a fi sau a nu fi un avatar? Și, mai ales, să aleg a fi un avatar sportiv?

Dar, de fapt, ce este de fapt metaversul?

Am citit că primul care a conturat ideea de metaverse a fost Neal Stephenson în anul 1992, în romanul său, Snow Crash. Apoi, că temenul „meta” vine din greacă și înseamnă „după”. OK! Până aici am înțeles, dar „după” ce? Pentru că, sincer, nu mi-aș fi închipuit că ar mai putea apărea o altă formă de internet, una randată în 3D, „the next big thing” după clasica interacțiune pe internet. În plus, dacă mi-ai fi spus despre teleportare acum ceva timp, ți-aș fi răspuns că da, am văzut cum arată în filmele SF, la care mă uitam când eram mai mică. Însă, curios, azi aflu că „O mare parte din experiență metaversului se va concentra în jurul teleportării de la o experiență la alta”, după cum spune Mark Zuckerberg, cel care susține intens acest concept și activitatea în noua realitate. 

Eu una am asociat mereu experiențele cu emoțiile. Deci, practic, am înțeles că metaverse este o tehnologizare a emoțiilor. În loc să folosim un computer sau un smartphone, în metaverse vom putea folosi o cască pentru a intra într-o lume virtuală care conectează tot felul de medii digitale. Spre deosebire de realitatea virtuală din prezent, care este folosită în cea mai mare parte pentru jocuri, această lume virtuală ar putea fi utilizată practic pentru orice – muncă, joacă, concerte, excursii – sau doar pentru socializare.

În esență, este vorba de grupuri interconectate, unde oamenii se pot întâlni, discuta, munci și juca, folosind căști de VR și ochelari de AR. 

Interacțiunea umană este pusă pe pauză, iar rolul principal este luat de un avatar care va puteam merge la un concert la Londra, dar în același timp să facă shopping în Paris, sau chiar să meargă la birou, toate acestea într-un mod digital.

Dar cum arată sportul în metaverse?

După ce mi-am făcut o părere despre cum interacționează oamenii în metaverse, am fost curioasă să aflu și cum te antrenezi și am găsit deja niște aplicații pentru această nouă realitate virtuală. Sincer, este amuzant faptul că te antrenezi într-o lume virtuală, dar transpiri într-o lume reală. Iată 3 dintre cele mai cunoscute aplicații, unde accesoriile nu mai sunt ganterele, ci ochelarii AR.

Supernatural: este  o aplicație prin care poți face sport în realitate virtuală. Are patru tipuri diferite de clase: box, meditație, stretching și un tip de cardio numit Flow. Elementul spectaculos al acestei aplicații este acela că te poți antrena oriunde vrei tu, inclusiv în deșertul Sahara. Cu ajutorul senzorilor conectați la aplicație prin device-ul Quest, poți afla cât de tare lovești sau cât de intens este antrenamentul. La fel ca platformele digitale de fitness, aplicația VR necesită un abonament lunar. Căștile Meta Quest pornesc de la 299 dolari. Aplicațiile sunt destul de costisitoare, un abonament Supernatural pentru un maximum de 4 persoane (care partajează un singur dispozitiv) costă 19 dolari pe lună sau 180 de dolari pe an.

FitXR are o abordare diferită. Mediul este creat în întregime digital, iar instructorii sunt avatare digitale. În antrenamentele tip cardio, care sunt destul de solicitante, mișcările sunt interactive și necesită un tip de mișcare continuă. Scopul este acela de a lovi niște globuri din sticlă, care se sparg la impact, cât mai repede și mai precis.

Virtual cycling-Holofit este o aplicație care costă 10,75 de dolari pe lună și funcționează cu ajutorul unor, biciclete statice eliptice, echipate cu Bluetooth. Lumea virtuală din Holofit este programată cu piese de joc inedite pentru a te ține implicat cât mai mult. Poți trece pe lângă un autobuz răsturnat pe podul Golden Gate, prin mijlocul unui concert rock în Paris sau poți zbura într-o rachetă pe planetă Saturn.

La ce concluzie am ajuns cu dezbaterea cu mine însămi? Mă mai gândesc încă dacă am nevoie de un avatar care să facă sport digital. Parcă, parcă, aș vrea să trăiesc în continuare în realitatea mea, acolo unde ecranele sunt făcute să fie privite, nu să interacționezi cu ele.

Text de Raluca Leafu.

Foto: Hepta.

Articol publicat în revista A List Magazine (22).