Monica Cismaru ∙ October 24, 2022 ∙ 4 min read

Maria Popistașu revine pe marile ecrane cu un nou film, ”Taximetriști”, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu. Filmul este o ecranizare a piesei de teatru cu același nume, aflată în repertoriul Teatrului Apollo 111 din 2018, și care va avea premiera în cinematografele din toată țara pe 3 februarie 2023. 

Din distribuția filmului mai fac parte: Alexandru Ion (“Portretul luptătorului la tinereţe”, “Las Fierbinţi”), Ronaldo Matsangos (“Hârtia va fi albastră”, “Sieranevada”), Victoria Răileanu (“Vlad”), Monica Bârlădeanu (“Despre oameni și melci”, “Moartea domnului Lăzărescu”, “Closer to the Moon”), Andi Vasluianu (“Sieranevada”, “Umbre”, “Despre oameni și melci”) sau Cosmin Nedelcu (Micutzu).  Cu apariţii speciale sunt prezenţi Adrian Nicolae (“Lumea e a mea”, “Mia își ratează răzbunarea”) și rapperul Spike. 

Maria Popistașu ne povestește despre relația cu rolurile ei și cum își manageriază cariera artistică fără să se simtă vinovată că nu petrece suficient timp cu copiii ei.

maria popistasu

Maria, ultima dată ne-am ”auzit” într-un interviu acordat nouă cu ocazia filmului ”Întregalde” (r. Radu Muntean). Ne bucurăm să ”vorbim” din nou cu ocazia unui nou film din a cărui distribuție faci parte, ”Taximetriști”. Ce ne poți spune despre rolul tău?

Prezența mea în distribuția filmului a venit ca o continuare firească a colaborării mele cu Bogdan Theodor Olteanu. În 2018 am intrat în distribuția spectacolului “Taximetriști” de la Teatrul Apollo și, acum că au decis să îl facă film, participarea mea a fost una aproape de la sine înțeleasă. Cred că personajele scrise de Adi Nicolae și de Bogdan au această calitate, că pun sub semnul întrebării stereotipurile şi prejudecățile și acesta este și motivul principal pentru care m-am atașat rapid de Ilinca. 

Ai avut dintotdeauna norocul să faci parte din proiecte artistice pe care le iubești?

Nu neapărat, dar am înțeles destul de repede că ajung să mă autotaxez dacă nu îmi place scenariul și/sau colaboratorii, așa că încerc să nu îi încurc nici pe ceilalți cu o Popistașu mofluză la lucru.

maria popistasu

Cum s-a derulat colaborarea ta cu Bogdan Theodor Olteanu, ce ai învățat de la el pe parcursul filmărilor și ce crezi că a învățat el de la tine?

Faptul că ne știam la lucru a fost unul dintre motivele principale pentru care am intrat în proiect. Am început să lucrăm împreună atunci când am făcut spectacolul “Taximetriști”, apoi am făcut parte din distribuția filmului “Mia își ratează răzbunarea” și eram sigură că vom mai colabora sau la teatru sau la film. Cred că Bogdan e un tip generos, avem o relație profesională bună și ne înțelegem bine și în plan personal.

Există proiecte în producții străine în care ești implicată? 

Nu în acest moment. După ce am născut copiii mi-am limitat destul de mult raza de acțiune și am un perimetru încă restrîns în care îmi imaginez că pot funcționa fără să mă învinovățesc. Am reușit cu greu să mă extrag șase săptămâni pentru filmările de la “Întregalde”, care au fost în Transilvania, nu știu cum ar fi să fiu plecată din țară. 

Scenă din ”Taximetriști” – Maria Popistașu și Alexandru Ion

Ce lasă în urmă fiecare rol dintre cele pe care le interpretezi?

Intru în proiecte sperînd că îmi vor face plăcere, că îmi vor aduce satisfacții la lucru și vor lăsa în urma lor un aftertaste bun. Nu a fost mereu cazul, dar până și cele mai puțin plăcute au adus un plus de experiență și mi-au clarificat mai mult preferințele. Știu mai repede dacă o să îmi placă sau nu un proiect, dacă are sens să mă implic, dacă nu sunt mai câștigată să petrec orele alea împreună cu copiii sau citind. 

Ce aștepți cel mai mult, Maria? Nu numai în domeniul artistic…

O să răspund ca Miss Univers în ’86, aștept pacea mondială. Sper la timpuri mai puțin complicate, la o echilibrare climatică, la drepturi egale pentru ceea ce numim minorități etnice și sexuale. Sper în continuare că lumea în care vor trăi copiii mei va fi mai bună ca a noastră. 

Cel mai recent, ai râs cu poftă la…

Când revăd Seinfeld cu copiii. 

Știi că nu știi…

Pfff… Nu știu foarte multe lucruri.

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…