Menține-te în formă precum Emily Blunt – 52 de kilograme la 1,71 m înălțime

Emily Blunt urmează o dietă sănătoasă și nutritivă și face mult sport pentru a-și menține constantă greutatea.
Emily Blunt (38 de ani) este una dintre cele mai admirate și prolifice actrițe de la Hollywood. S-a afirmat în filmul Diavolul se îmbracă de la Prada și, de atunci, cariera ei s-a aflat doar pe o pantă ascendentă. Emily Blunt este întotdeauna o prezență rafinată la evenimentele de gală și este admirată și pentru silueta ei fără cusur. Actrița este căsătorită cu colegul ei de breaslă, John Krasinski, cu care are doi copii, Hazel și Violet. Chiar dacă a născut de două ori, Emily Blunt a reușit mereu să revină la greutatea ei inițială, de aproximativ 50 de kilograme la peste 1,70 m înălțime.
Vedeta se menține în formă cu ajutorul exercițiilor fizice de intensitate mare și a unui regim de alimentație sănătos.
Actrița este nevoita să-și mențină forma fizică fără cusur și datorită rolurilor solicitante din filme. Emily se antrenează cu instructorul vedetelor, Jason Walsh, care îi concepe rutine de sport personalizate, concentrate pe menținerea mobilității, a flexibilității și a forței, în timp ce are grijă să respecte o rutină sănătoasă de somn, de hidratare și de nutriție.
Instructorul lui Emily Blunt, Jason Walsh, mai lucrează și cu alte vedete de la Hollywood, precum Jessica Biel, Jennifer Garner sau Natalie Portman.
Emily Blunt urmează un program de fitness prin care trebuie să ardă multe calorii. În acest scop, vedeta are o alimentație moderată și sănătoasă. Dieta ei se bazează pe un mic dejun bogat în carbohidrați, iar la prânz și la cină, pe proteine vegetale și probiotice. De asemenea, Emily Blunt evită alimentele cu gluten și își limitează consumul de cafea la doar o ceașcă pe zi.
Alimente interzise în dieta lui Emily Blunt
Grăsimi saturate, alimente procesate, zaharuri rafinate, alimente bogate în sodiu.
Ce conține dieta concepută de instructorul ei de fitness:
Mic dejun: ovăz cu afine sau pâine integrală prăjită cu unt de arahide și ceai verde;
Prânz: Salată de ton cu sos light, supă miso cu o chiflă integrală (fără gluten);
Cină: Lasagna de dovlecei cu salată sau Somon cu sparanghel la abur și broccoli;
”Încerc să nu mănânc pizza și prcatic și mult Pilates, yoga și exercitii de elongație de patru-cinci ori pe săptămână. În plus, fac și mult cardio. E greu, dar m-am obișnuit și îmi place”, povestește Emily Blunt.
Foto: Instagram, Hepta