Meseria, brățară de aur sau de tinichea?

Anii 1990 au marcat declinul școlilor de arte și meserii și au favorizat apariția „fabricilor de diplome” în învățământul superior. La mai bine de 30 de ani de atunci, România a realizat câți șomeri cu diplomă a produs și recunoaște că are nevoie de meseriași mai mult ca oricând. Iar lucrurile încep, timid, să se schimbe în bine.

Text de Adriana Moscu.

România e țara paradigmelor: produce un număr mare de olimpici, și prea puțini meseriași. Până de curând, ambele categorii emigrau masiv către țări în care munca le este apreciată (a se citi „remunerată”) la adevărata valoare. Cu doar câțiva ani în urmă, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, România avea cea mai rapidă creştere a diasporei, după Siria (ţară aflată în război) cu 7,5% pe an.

În 2022, pentru prima oară în mulți ani, situația s-a schimbat. Potrivit Institutului Național de Statistică, numărul celor care au venit în România a fost mai mare decât al celor care au plecat. S-au câștigat astfel, pentru prima oară, peste 90 de mii de rezidenți. Unii dintre ei provin din Republica Moldova și Ucraina, precum și din alte țări non-UE, în căutarea unor salarii mai mari decât în locurile de baștină, dar cei mai mulți sunt români întorși din Spania, Marea Britanie, Germania și Italia.

Majoritatea celor veniți sunt oameni tineri, până în 40 de ani. Este semn că lucrurile încep să meargă ceva mai bine pe piața muncii din România, deși, până a ajunge la salariile din Vest, mai e mult de lucru. Și mai e o problemă. Prea puțini dintre cei întorși sunt meseriași – o categorie profesională la care, pe vremuri, România excela și de care acum duce o lipsă cronică.

Au dispărut meseriașii? Sau au plecat?

După mulți ani în care prioritatea au fost, să zicem, copiii și studiile lor, a venit vremea să îți direcționezi bugetul către renovarea casei. Pui mâna pe telefon să-l suni pe ‘nea Gicu (personaj fictiv), însă la numărul din agendă sună ocupat. Vorbești cu prietenul care ți-l recomandase cu vreo cinci ani în urmă pentru niște reparații în casă și afli că ‘nea Gicu a plecat în Italia la muncă. Și că nu se mai întoarce. Cu chiu, cu vai, după multe telefoane și postări disperate pe rețelele sociale, găsești un meseriaș. E disponibil peste două luni, costă de două ori mai mult decât credeai și îți permiți și nu se deplasează decât pentru lucrări ample. Mi s-a întâmplat și mie, și sunt sigură că și ție, și multor altora.

Exodul meseriașilor a început în anii 1990, când, prin ordin de ministru, școlile profesionale s-au desființat, pe motiv că nu mai erau căutate. Tinerii, dar mai ales părinții acestora, investeau bruma de bani (care, din cauza inflației, își pierdeau valoarea peste noapte) într-o facultate privată, în vederea obținerii unei diplome, „că nu se știe când are nevoie” și „când va prinde copilul un loc călduț la stat”.

Însă România, ca de atâtea alte ori, a pus căruța înaintea boilor. Când ceva nu a mai mers, a vândut sau a pus lacătul. Calea cea mai simplă spre faliment economic și social. În acest caz, școlile profesionale au rămas fără mușterii pentru că Revoluția din 1989 a venit la pachet cu o democrație greu, spre imposibil de gestionat. Dacă înainte lucrurile mergeau, de bine, de rău, „de frică”, după căderea comunismului granițele s-au deschis și mulți români au plecat, cu tot cu know-how, acolo unde s-au putut dezvolta firesc, în țări cu oportunități și societăți bine puse la punct. Politicienii n-au plecat, ei au rămas să facă… nimic. 

Școlile profesionale, prea puțin atractive

În ciuda unui interes recent pentru astfel de calificări, numărul elevilor care vor să înveţe o meserie la o școală profesională continuă să nu fie optim. Multe dintre locurile disponibile au rămas neocupate, potrivit ministerului Educaţiei. Unele calificări, precum lucrător în confecţii, fierar-betonist, lăcătuş, dulgher sau tâmplar sunt pe cale de dispariţie. Interesul a început să scadă şi pentru grupele de ospătari sau bucătari, chiar dacă pe piaţa muncii este nevoie mare de personal în domeniu.

O şcoală profesională din Baia Mare a oferit, ani la rând, pregătire pentru zece meserii. Acum a mai rămas cu cinci, în alimentaţie şi estetică. Gabriela Mărieș, directoarea şcolii, spune că „am început cu foarte multe specializări, mecanica auto, tinichigiu auto, croitorie. În acest moment, funcţionăm pe două specializări, alimentaţie, bucătar ospătar şi estetică, coafor, frizer, manchiurist, pedichiurist”.

Adolescenţii aflaţi în ateliere sunt mulţumiţi și nu prea. O alternativă este să renunțe la studii și să facă un an de specializare sub forma unor cursuri care îi califică pe piața muncii. Dau un ban, dar durează mai puțin și învață mult mai multe, la nivel actual. Camelia a urmat un astfel de curs, iar acum este cofetar-chef într-o unitate alimentară privată, specializată în dulciuri vegane. „După cinci ani în care am învățat aproape tot în materie de dulciuri și patiserie, cred că momentul în care îmi voi deschide propria afacere e aproape. Mă mai gândesc dacă asta se va întâmpla în România sau nu”, spune ea.

Andrei, încă elev la o școală profesională, spune că „am reuşit deja să-mi găsesc locuri de muncă, îmi place foarte mult bucătăria. Lucrez de la 14 ani”. Tudor, proprietarul unui restaurant, crede că oportunitățile pentru cei care aleg o meserie sunt mari. Uneori, „poţi câştiga mai mult cu o şcoală profesională decât cu o diplomă”, e de părere el. Chiar și cu 20% mai mult, potrivit cifrelor din piață.

„E nevoie de meseriași peste tot, că doar nu poți pune un medic să-ți repare ceva prin casă”, crede și Emilian, mecanic auto. „Eu m-am îndreptat spre domeniul auto din pasiune pentru mașini și motoare, însă, recunosc, e o meserie pe cât de frumoasă, pe atât de grea. În construcții, de exemplu, e prea mult praf, sudorul inspiră substanțe destul de toxice și tot așa. Astfel de meserii vin la pachet cu avantaje și dezavantaje.”

Nu e chiar așa, crede Marius, metalurgist. El consideră că lipsa de înțelegere a părinților influențează foarte mult alegerile tinerilor. „Deși metalurgia s-a modernizat și nu mai este la fel de dificilă, mulți muncitori preferă locuri de muncă mai ușoare, cum ar fi în supermarketuri, chiar dacă salariile sunt mai mici. Câștigi ceva mai puțin, dar nu lucrezi în ture și nu ai responsabilități așa mari. Să aranjezi marfă pe raft poate oricine”, spune el.

Liceele profesionale nu sunt atât de „profi”

De câțiva ani, după ce statul român a înțeles, în sfârșit, că meseria chiar e brățară de aur, a început să caute soluții. Liceele tehnologice și cele profesionale au început să fie din nou căutate dar, din păcate, nu neapărat pentru că acolo se învață cu adevărat meserie, ci pentru că, la sfârșitul clasei a VIII-a, după examenul de Evaluare Națională, sistemul de repartiție computerizată distribuie elevii cu note mai slabe către aceste instituții de învățământ. Mihaela Năbar, reprezentant World Vision, spune că „în școlile respective sunt de foarte multe ori infrastructură și bază materială învechite, iar profesorii nu sunt pregătiți întotdeauna să facă față acestor copii care vin cu lipsuri educaționale”. Bine, nici profesorii nu și-au revizuit cunoștințele de mult timp. În multe astfel de locuri, promovabilitatea la Bacalaureat este dezastruoasă. Elevii care reușesc să termine 12 clase o fac în ciuda sistemului, nu datorită lui.

În același timp, există și o tendință de a atribui denumiri sofisticate unor meserii în liceele industriale, ceea ce poate crea așteptări nerealiste, iar mulți absolvenți licențiați ajung să lucreze în posturi de muncitori, nu în domeniul lor de studiu.

Învățământul dual – o situație din care toată lumea câștigă

Deși Uniunea Europeană a alocat prin PNRR peste 1 miliard de euro pentru dotarea unităților didactice, multe colegii tehnice nu sunt încă echipate corespunzător pentru a face față cerințelor actuale ale pieței muncii.

În ciuda provocărilor, situația pare că se schimbă odată cu apariția învățământului dual, care începe să prindă tot mai mult contur și la noi în țară, inspirat din modelul german. Germania, un lider mondial în formarea profesională, investește masiv în acest sistem, cu peste 330 de specializări și o rată de angajare a absolvenților de 90%. Peste 400.000 de companii germane sunt implicate în proces, oferind anual certificat de competențe profesionale pentru 500.000 de persoane.

Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, bazată pe un parteneriat între operatorul economic, unitatea de învățământ și autoritățile locale, precum și pe contracte individuale de pregătire practică. Această abordare combină eficient teoria și practica, permițând elevilor să dobândească cunoștințe teoretice și experiență practică simultan. Absolvenții acestui sistem sunt mai bine pregătiți pentru piața muncii, ceea ce le oferă un avantaj competitiv în fața angajatorilor. Cu alte cuvinte, e un soi de „win-win” situation, din care câștigă și elevii, și companiile private și societatea, în ansamblul ei. Și o soluție cu ajutorul căreia forța de muncă pregătită, în care s-au investit, bani, timp și resurse, ar putea decide să rămână în țară. Liceenii încadrați în învățământul dual au și avantajul unor burse mai mari decât colegii din școli profesionale clasice. Primesc 300 de lei de la stat și alți 300 de la operatorul economic.

Un exemplu notabil este cel al Vicovului de Sus, unde un singur meșter a reușit să transmită cunoștințele sale întregului sat, încă din anii 1980. Astăzi, localitatea găzduiește 50 de firme producătoare de încălțăminte, demonstrând impactul pe termen lung al educației și formării profesionale în comunități. La Siret, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” a accesat 1,5 milioane de euro din fonduri europene pentru a dezvolta un parc tehnologic, colaborând cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Acest parc oferă elevilor posibilitatea de a învăța o meserie și de a lucra alături de studenți, într-un mediu integrat.

Nevoia de reformă și colaborare

Cu toate acestea, în România, deși companiile locale încearcă să angajeze elevi formați în școlile profesionale, există, în continuare, o lipsă acută de meseriași calificați. Mulți tineri, deși au absolvit școli profesionale, nu găsesc locuri de muncă adecvate și fie emigrează, fie se reprofilează. Salariile oferite sunt adesea insuficiente pentru a-i reține pe muncitori, iar tinerii din generația actuală sunt mai interesați de cariere în online sau de plecarea în străinătate.

Este evidentă nevoia de reformă în sistemul educațional, cu o reorientare către meserii și formarea profesională. Instituții precum Colegiul Tehnic „Paul Dimo” din Galați au început să implementeze programe de învățământ dual, în parteneriat cu companii locale precum Liberty și Fundația GFG. Împreună cu Primăria, fundația organizează Gala Excelenței în Educație, unde premiază 550 de elevi cu rezultate excepționale. De asemenea, susțin programe de învățământ dual și inițiative ca „Descoperă GREENSTEEL”, pentru a pregăti viitoarea generație de specialiști în industria siderurgică. Așadar, soluția pare să fie colaborarea între public și privat, în interesul suprem al elevilor și tinerilor. E nevoie de oportunități reale de carieră și parteneriate strânse între instituțiile de învățământ și companiile din industrie. Poate că termenul de „meseriaș” pare așa, oarecum prăfuit și desuet. În realitate, aceste meserii considerate „tradiționale” se transformă, încetul cu încetul, în meserii ale viitorului. Se adaptează și devin din ce în ce mai relevante, fie că vorbim de operarea unor panouri solare high-tech sau de lucrul cu echipamente automatizate. Deci, dacă te gândeai că meseriile vechi sunt doar pentru trecut, mai gândește-te. Ele sunt aici să rămână și să facă diferența într-o lume tot mai digitalizată și mai interconectată.