A List Magazine ∙ May 6, 2020 ∙ 1 min read
Trebuie să recunoaștem, una dintre marile plăceri ale noastre, în izolare, este mâncarea bună și gustoasă, savurată alături de familie. Și tu poți comanda felul preferat de mâncare de la restaurantul unde obișnuiați să luați prânzul sau cina, de pe foodpanda.  Iată recomandările echipei Alistmagazine!

Monica Cismaru- redactor Alistmagazine

Îmi comand destul de des marinanted chicken taouk, de la Souk. E un preparat foarte gustos și pe care nu-l pot reproduce acasă, oricât de mult mi-aș dori.  E mai simplu și mai rapid să-mi comand mâncarea preferată.

Alexandra Bolba- colaborator Alistmagazine

Sunt fan declarat al salatelor de orice fel. Cu cât mai verzi, cu atât mai bune 🙂 Iar cei de la Pio Bistro au cea mai Evergreen Salad din univers. Mie îmi place s-o mănânc simplă sau, dacă mi-e foarte foame, ca garnitură lângă Salmon & Mushy Peas.

 

Claudia Panturoiu- advertising Manager Alistmagazine
Îmi plac foarte mult spaghete cu fructe de mare de la Gargantua, dar înainte recomand oricând un start cu brânzeturi și struguri sau cartofi cu rozmarin. Și pentru ca masa să fie completă, te poți răsfăța cu un gin, pe care-l poți savura la tine pe terasă. 

 

Related Posts

Deserturi cu istorie, din București – o călătorie dulce

În plină modă a New York rolls și a pannetone-ului cu maia, dospit la rece, la Fundația Calea…

Brunch Festiv: Top 6 locuri din București unde să mergi de Crăciun

Sezonul rece vine cu promisiunea unor întâlniri lungi și simpatice cu prietenii și familia. Și ce duminică ar…

Cadourile de Sărbători: „tentativele de conectare” de care are nevoie relația ta de cuplu

Îți surprinzi partenerul cu un cadou la care te-ai gândit mult? Îi ignori micile gesturi de atenție cu…

Șerbet de clementine. Rețetă by Adrian Hădean

Dacă te-ar întreba cineva ce miros are iarna, care ar fi răspunsul tău? Primul nostru gând a fost…

Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Traian Galleguillos, chef

V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…

Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025

Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…

Cadourile: codul bunelor maniere

Încă din Antichitate cadourile au avut rolul să exprime gratitudinea. Sau… să înlesnească formarea unei alianțe. În perioada…

Ce face amanta de Crăciun?

Nina Evanghelina se întoarce cu rubrica de opinii, la 10 ani de când a întrerupt-o. Chiar… Ce face…

Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor

Actorul Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor din partea Marinei Americane….

Adriana Lima s-a măritat pentru a doua oară

Supermodelul Victoria’s Secret, Adriana Lima, a anunțat că s-a căsătorit pentru a doua oară. Adriana Lima și-a oficializat…