Disponibil din 21 septembrie la Disney+, Andor explorează o nouă perspectivă din universul Star Wars, concentrându-se pe călătoria lui Cassian Andor (Diego Luna), eroul care încearcă să afle cum poate schimba lucrurile și cu care am făcut cunoștință prima dată în Rogue One: A Star Wars Story, filmul din 2016 regizat de Gareth Edwards. Noul serial explorează povestea izbucnirii rebeliunii împotriva Imperiului, fiind pusă în evidență dinamica dintre oamenii și planetele care s-au implicat în acest conflict.
Un univers complex, dar și un personaj care ajunge să schimbe totul în jurul său. Despre o galaxie diferită de cea pe care o cunoaștem, dar și despre călătoria unui om obișnuit, capabil de lucruri extraordinare, ne povestește chiar acum actorul Diego Luna, care a reluat rolul lui Cassian Andor pentru noul serial Disney.
- Cassian Andor apare pentru prima dată în Rogue One, film lansat în 2016. Ce ai simțit când ai aflat că personajul tău va avea propriu show TV?
Am fost foarte fericit și încântat de șansa de a reveni în universul Star Wars și de a lucra cu toți acești oameni minunați. Am simțit că așa e corect să se întâmple, sincer să fiu. Rogue One este un film grozac, dar este un film dedicat unui singur eveniment, pe când formatul extins al unui serial ne permite să înțelegem mai bine de unde vine un personaj, ce trebuie să se întâmple în viața sa pentru a fi dispus să sacrifice totul, indiferent de costuri. M-am gândit că este o poveste interesantă de spus și că am o șansă extraordinară să fiu martor la o mică parte din viața intimă a oamenilor din această Galaxie, departe, departe.
- Cum se diferențiază acest show față de celelalte seriale Star Wars disponibile acum?
E o întrebare foarte bună, mulțumesc! Mă gândesc la ce a însemnat Rogue One pentru filmele Star Wars, a fost un film unic, de sine stătător, era menit să fie diferit. Simt același lucru și cu privire la Andor în raport cu celelalte seriale Star Wars. Sunt multe de spus, dar Andor este diferit pentru că, în primul rând, are un început și un sfârșit și este foarte bine așezat. Este un serial despre oameni, despre oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare. Și este cea mai realistă poveste Star Wars. Avem oameni care luptă să supraviețuiască, avem izbucnirea unei revolte. Prin urmare, e important să înțelegem complexitatea acestor personaje. Cred că, prin Andor, vom asista la realitate într-un mod diferit.
- Acțiunea din Andor are loc cu cinci ani înainte de cea din Rogue One, așa că voiam să te întreb cum a fost să intri din nou în pielea lui Cassian Andor, cum ai reconstruit acest personaj? Ai luat personajul de la zero sau ai adus și din trăsăturile celui din Rogue One?
Da, Andor este același, dar acum ne întoarcem în timp și am avut șansa să îl explorăm într-o situație diferită de cea din Rogue One. Este cu cinci ani mai tânăr, deci este mai imatur, mai puțin conștient de ceea ce e capabil să facă, plus că sunt alte vremuri în Galaxie, suntem cu cinci ani înainte ca întregul control să ajungă în mâinile Imperiului. Ne-am dorit să găsim o abordare prin care să îl conectăm pe Andor de aici cu cel din Rogue One. Să spunem povestea unui bărbat care ajunge într-un punct în care e dispus să sacrifice totul pentru o cauză.
- Cum îl definești pe Andor ca persoană? De ce este el un personaj pe care merită să-l urmărești până la capăt în această călătorie?
Cred că Andor este genul de personaj pe care nu l-ai observa în preajma ta, acesta e unul dintre punctele lui forte. Ca și cum nu te-ai gândi sau nu te-ai aștepta la nimic din partea lui, iar el știe că este așa. Prin urmare, acesta este un atu. Este un bărbat care va comite multe greșeli în viața lui, dar care este dispus să se ierte, iar asta înseamnă puterea adevărată. Pentru că locuiește în zona Gray, poate deveni foarte întunecat, mai ales că a făcut și niște lucruri îngrozitoare, dar este dispus să se schimbe, să evolueze. Cred că e foarte interesant să îi urmărești parcursul, pentru că este parcursul unui om obișnuit. Un om obișnuit care, într-o zi, află că este capabil de lucruri extraordinare. Însă vei simți că ești martor la povestea unei persoane apropiate ție. Că știi lumea sa. Nu am vrut să spunem o poveste despre eroi care sunt de neatins și care nu au nicio legătură cu lumea în care trăim. Este o perioadă în care în Galaxie nu sunt Jedis, nu e nimic altceva. Sunt doar oameni care încearcă să supraviețuiască și care descoperă că puterea lor constă în capacitatea de a crede unii în alții și de a construi ceva împreună. Puterea lor stă în ideea de comunitate, iar Andor înțelege acest lucru. El înțelege că încrederea și puterea de convingere sunt puncte forte, știi ce zic? Îmi place să urmăresc filme sau seriale despre oameni reali. Să urmăresc povești care sunt posibile. Iar povestea lui Cassian este una dintre ele.
5. În cazul acestui proiect, care a fost cea mai mare provocare a ta ca actor, dar și ca producător executiv?
Ei bine, provocarea mea ca actor a fost aceeași pe care o am la fiecare proiect nou în care intru și este ceva ce aștept cu nerăbdare întotdeauna. Este abilitatea de a mă îndepărta de tot ce am făcut înainte și de a-mi împinge limitele pentru ceva nou. Ce este interesant la acest personaj e că, deși l-am jucat cu ani în urmă, acum mi s-a părut diferit. Diferit pentru că situația în care îl găsim acum, punctul în care se află diferă de tot ce am văzut în Rogue One. Prin urmare, am avut șansa de a explora tonal și emoțional lucruri pe care nu le-am explorat în film. Cred că marea provocarea pe care o avem cu toții aici, nu doar eu, ca actor, sau noi, ca echipă de producție, este că suntem implicați într-un joc foarte mare. În principiu, prin cele 12 episoade ale serialului, facem patru filme. Este multă muncă, termini ceva, dar nici nu ai timp nici să sărbătorești. Volumul de muncă este nebun și trebuie să rămânem concentrați și sănătoși la minte, știi? Dar, în același timp, este uluitor, pentru că ni s-a oferit o jucărie uimitoare cu care să ne jucăm. Și avem toată libertatea pe care ne-am dorit-o, iar acest lucru este cu adevărat incredibil! Trebuie doar să-l facem corect.
Foto: Disney+ România
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…