A List Magazine ∙ January 28, 2025 ∙ 4 min read

NEW HOPE (NOUA SPERANȚĂ) reunește o selecție de lucrări recente, realizate în ultimii patru ani, ce reprezintă o reflecție profundă asupra transformărilor majore care au redefinit lumea contemporană, atât la nivel macro, social și politic, cât și la nivel micro, al experiențelor individuale. Explorând relația dintre om și istoria Pământului, NEW HOPE devine un spațiu concret, construit atât pe vulnerabilitatea, cât și pe reziliența umană, într-o perioadă în care limitele fizice și spirituale sunt constant provocate.

ROMAN TOLICI: NEW HOPE ajunge la Timișoara, a doua oprire a parcursului său itinerant în cinci orașe din România. Organizată în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, expoziția urmează să se deschisă miercuri, 05 februarie 2025, de la ora 18.00, în cadrul BASTION 2, str. Popa Șapcă nr. 4 – Str. Hector Nr. 1.

Istoria oferă nenumărate exemple în care speranța s-a dovedit deșartă: imperii s-au prăbușit, dezastre cumplite au spulberat speranța oamenilor, iar nedreptăți teribile au rămas nepedepsite. Cu toate acestea, speranța s-a încăpățânat să reapară mereu. Această nouă serie explorează tocmai acest sentiment abstract și fragil pe care îl numim SPERANȚĂ. – Roman Tolici

Roman Tolici s-a născut în 1974, în satul Ghetlova, Republica Moldova (fosta URSS). În 1990 ajunge în Bucureşti, grație unei burse de studii la Liceul de Artă “Nicolae Tonitza”, acordată de Statul Român. Tot în București își definitivează studiile la Universitatea de Artă. Odată cu sfârșitul anilor 1990, Tolici a experimentat deopotrivă în domeniul literaturii, al ilustrației și animației, benzii desenate și fotografiei, pentru ca, începând cu anii 2000 să se impună, prin expoziții personale și de grup, ca pictor.

A expus în România, Republica Moldova, Germania, Cehia și Statele Unite ale Americii.

Asociat cu un realism fotografic infuzat de lirism și un simț suprarealist al existenței cotidiene, Roman Tolici este unul dintre artiștii reprezentativi ai generației douămiiste.

Un traseu național – cinci orașe în căutarea speranței

Susținută de Banca Transilvania, expoziția NEW HOPE a debutat la Brașov, urmându-și parcursul către Timișoara, pentru ca mai apoi să fie prezentată în alte trei orașe din România – Sibiu, București și Tulcea. Expoziția își consolidează astfel statutul de proiect itinerant menit să aducă arta contemporană mai aproape de comunități diverse. 

Un context al schimbărilor accelerate

În mod obișnuit, schimbările de paradigmă socio-politică se desfășoară lent, pe falii temporale ample, permițând umanității să le absoarbă treptat. Există însă scenarii în istoria omenirii în care schimbările majore s-au produs abrupt, în urma unor evenimente neașteptate, care au făcut imposibilă integrarea lor, devenind astfel generatoare de traume colective. Ultimii patru ani au fost marcați de o serie de astfel de evenimente imprevizibile, care au generat transformări rapide, cu un impact profund asupra vieții cotidiene. În acest context, lucrările lui Roman Tolici surprind momente de incertitudine, adaptare și căutare a unui nou echilibru.  

Noua speranță pe care o invocă Roman Tolici în picturile lui poate fi un concept paradoxal, care conține din start orizontul nemărginit, dar ușor oniric, al unei planete „vindecate” și al unei umanități „adecvate”, dar și limitele indiscutabile ale unei proiecții fracturate de realitatea de pe teren – terenul imaginației contaminate de scenarii apocaliptice și de tensiuni existențiale vizibile. Tolici aduce în scenografia tablourilor lui recente elemente tot mai atent extrase din registrul peisajelor devastate, al unei extincții accelerate a naturii, al Capitalocenului sau Petro-Capitalismului. […] Pictura este, așadar, speranță, iar actul de a picta este activarea unui arsenal întreg de strategii de supraviețuire.” (Diana Marincu, critic de artă și curator).

Related Posts

Încă un bebeluș în Familia Regală Britanică

Încă o mică prințesă a venit pe lume luna aceasta, întregind Familia Regală Britanică, a anunțat Palatul Buckingham….

Horoscopul lunii Februarie 2025

Ca în fiecare lună, astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne…

O poveste de dragoste interzisă: Regele Harald și Regina Sonja ai Norvegiei

După ce Meghan Markle și Prințul Harry și-au vândut drepturile de ecranizare ale poveștii lor de dragoste și…

Emily Ratajkowski, secretul corpului perfect: zumba, yoga și fructe

Emily Ratajkowski este unul dintre cele mai solicitate modele de lenjerie intimă. Pe lângă propriul ei brand de…

Povestea Aminei Muaddi, designerul de origine română care a cucerit lumea modei internaționale

România se mândrește cu multe nume care au reușit să se impună în peisajul modei internaționale, iar unul…

AKCENT pregătește fanilor concertul aniversar: “Dragoste de închiriat”

Pe 9 februarie 2025, Akcent te invită la un eveniment de neuitat la Sala Palatului din București, pentru…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Începutul de an vine cu multe noutăți care mai de care mai interesante și care să ne facă…

Talentul – moștenire de familie. Frați și surori celebri

O vorbă spune că fulgerul nu bate de două ori în același loc, dar, iată că, în aceste…

Jennifer Lopez, în lacrimi la premiera celui mai recent film, ”Kiss of the Spider Woman”

Jennifer Lopez a izbucnit în lacrimi la premiera celui mai recent film în care joacă, musicalul ”Kiss of…

Horoscopul săptămânii 26 ianuarie – 2 februarie 2025

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 26 ianuarie – 2 februarie 2025. Iată ce ne prezic astrele!…