Monica Cismaru ∙ January 29, 2025 ∙ 4 min read

După ce Meghan Markle și Prințul Harry și-au vândut drepturile de ecranizare ale poveștii lor de dragoste și a exitului lor din familia regală britanică către Netflix, o altă poveste cu iz regal își face loc în program. Povestea de dragoste dintre Regele Harald și Regina Sonja ai Norvegiei, ambii în vârstă de 87 de ani, a inspirat u n nou serial de pe Prime Video, intitulat Harald și Sonja, care va începe chiar de Ziua Îndrăgostiților, pe 14 februarie.

Cuplul regal norvegian a avut un start tumultos al poveștii lor de dragoste, care era amenințată să fie distrusă de rigorile regale. Înainte de căsătoria din 1968, Regele Harald a curtat-o pe viitoarea regină timp de nouă ani, dupa ce s-a îndrăgostit la prima vedere de ea. Povestea lor de dragoste a fost interzisă inițial, deoarece tatăl viitorului Rege Harald, Regele Olav, nu era de acord ca fiul său să aibă o relație cu o fată fără viță nobilă, aceasta fiind fiica unui simplu negustor.

Cei doi îndrăgostiți s-au luptat timp de nouă ani pentru dragostea lor, iar serialul va expune relația lor care durează deja de 57 de ani și, care, la început, a amenințat monarhia norvegiană.

În serial, Sonja, interpretată de actrița Gina Bernhoft Gørvell, este avertizată să nu se îndrăgostească de Harald (jucat de Sindre Strand Offerdal), deoarece Regele Olav (Anders Baasmo) vrea ca fiul lui să se căsătorească cu o prințesă.

Povestea lor seamănă cu un basm. Societății i-a luat ceva timp să accepte relația dintre Prinții Coroanei, dar dragostea a învis la final.

regele harald regina sonja norvegia
Regele Harald și Regina Sonja

Harald și Sonja s-au căsătorit în 1968, după ce au ținut secretă relația lor timp de nouă ani. S-au cunoscut în 1959, la o cină organizată de prietenul Prințului Harald, Johan Stenerse, și a fost dragoste la prima vedere.

Pe atunci, Harald era cadet la Academia Militară Norvegiană, iar Sonja era studentă la Universitatea din Oslo, unde studia engleza, franceza și istoria artei. La fel ca și tatăl ei, care avea un magazin de haine, a obținut o diplomă în croitorie și s-a perfecționat în Elveția.

regele harald regina sonja norvegia
Familia regală norvegiană

În ciuda faptului că Sonja lui nu avea viță nobilă, Harald a încălcat rigorile regale și a început o relație cu aceasta. Odată ce a aflat de idilă, Regele Olav i-a impus fiului său să întrerupă orice legătură cu Sonja. La cinci ani de la prima lor întâlnire, in 1964, palatul a emis un comunicat prin care anunța că Prințul Harald nu are voie să se însoare cu o fată din popor. Ba, mai mult, primul ministru norvegian a avertizat că o eventuală căsătorie ar arunca monarhia într-o criză constituțională.

Cuplul s-a despărțit de câteva ori între 1959 și 1968 din cauza presiunilor exercitate, iar în 1965 Harald i-a dat lui Olav un ultimatum: ori îl lasă să se căsătorească cu Sonja ori va rămâne neînsurat pentru tot restul vieții, ceea ce ar fi pus în pericol monarhia.

regele harald regina sonja norvegia

Într-un final, în 1968, Regele Olav le-a dat binecuvântarea celor doi îndrăgostiți, care s-au căsătorit la Catedrala din Oslo pe 29 august, în prezența a 850 de invitați. Ca semn de acceptare în familie, Regele Olav a fost cel care condus-o la altar pe Sonja, după ce tatal acesteia murise în 1959.

După moartea Regelui Olav din 1991, Regele Harald și Regina Sonja au urcat pe tron și contiuă să domnească de 34 de ani. În ciuda problemelor de sănătate întâmpinate în ultimii ani, Regele Harald a spus în mod repetat că nu are de gând să abdice de la tron.

Prințul Haakon și Prințesa Märtha Louise

Regele și Regina Harald și Sonja ai Norvegiei au împreună doi copii- Prințesa Märtha Louise, născută pe 22 septembrie 1971, și Prințul Haakon, născut pe 20 iulie 1973, care le-au oferit părinților lor șase nepoți în total.

Foto: Hepta

Related Posts

Încă un bebeluș în Familia Regală Britanică

Încă o mică prințesă a venit pe lume luna aceasta, întregind Familia Regală Britanică, a anunțat Palatul Buckingham….

Horoscopul lunii Februarie 2025

Ca în fiecare lună, astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne…

Emily Ratajkowski, secretul corpului perfect: zumba, yoga și fructe

Emily Ratajkowski este unul dintre cele mai solicitate modele de lenjerie intimă. Pe lângă propriul ei brand de…

Povestea Aminei Muaddi, designerul de origine română care a cucerit lumea modei internaționale

România se mândrește cu multe nume care au reușit să se impună în peisajul modei internaționale, iar unul…

AKCENT pregătește fanilor concertul aniversar: “Dragoste de închiriat”

Pe 9 februarie 2025, Akcent te invită la un eveniment de neuitat la Sala Palatului din București, pentru…

NEW HOPE, expoziția itinerantă a pictorului contemporan Roman Tolici, unul dintre cei mai apreciați artiști din România, ajunge la Timișoara

NEW HOPE (NOUA SPERANȚĂ) reunește o selecție de lucrări recente, realizate în ultimii patru ani, ce reprezintă o…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Începutul de an vine cu multe noutăți care mai de care mai interesante și care să ne facă…

Talentul – moștenire de familie. Frați și surori celebri

O vorbă spune că fulgerul nu bate de două ori în același loc, dar, iată că, în aceste…

Jennifer Lopez, în lacrimi la premiera celui mai recent film, ”Kiss of the Spider Woman”

Jennifer Lopez a izbucnit în lacrimi la premiera celui mai recent film în care joacă, musicalul ”Kiss of…

Horoscopul săptămânii 26 ianuarie – 2 februarie 2025

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 26 ianuarie – 2 februarie 2025. Iată ce ne prezic astrele!…