Olivia Addams lansează piesa ”Are We There”, prin care continuă demersurile de conștientizare și lupta împotriva bullyingului.
Olivia Addams lansează o nouă poveste în versuri și imagini profunde, cea a piesei ”Are We There” . În clip, artista ia chipul unei adolescente implicate în diferite situații conflictuale. Chiar dacă, inițial, nu reacționează, imaginea victimelor o afectează emoțional și o transformă dintr-o prezență impasibilă în una care ia atitudine și se implică pentru a schimba lucrurile în bine. Astfel, Olivia continuă demersurile de conștientizare și lupta împotriva bullyingului, pe care a început-o anul acesta atât prin piesele ei, cât și prin rețelele de socializare.
“Uneori sunt atât de concentrată pe visul meu încât nu îmi iau timpul necesar să privesc înapoi și să conștientizez ce am făcut până în acest moment. Întotdeauna mă uit la următorul lucru pe care-l am de făcut și mă întreb mereu <<am ajuns acolo?>>. De fapt, nu destinația este cea care contează, ci călătoria în sine. Știu că poate pare un clișeu, însă este lecția pe care am învățat-o abia recent și care m-a inspirat să scriu această piesă”, a spus Olivia Addams.
Atât piesa, cât și clipul au un mesaj extrem de puternic, pe care Olivia își dorește să-l facă din ce în ce mai cunoscut. “Fiind victimă a bullying-ului, știu cum este să te simți blocat ani de zile în perioada liceului, trăind această problemă, să te întrebi mereu când se va termina. Mesajul meu pentru voi toți este să aveți curaj și răbdare, pentru că totul va fi bine, voi sunteți cei care contați, sunteți importanți și unici, așa că nu lăsați o zi sau o perioadă proastă din viață să vă ia bucuria acestei călătorii frumoase, pe care nu o veți uita niciodată”, a completat artista.
Piesa ”Are We There” a fost compusă de Marius Dia și Olivia Addams și se află în topul celor mai mari radiouri din Polonia și este inclusă și în playlist-uri digitale importante.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…