A List Magazine ∙ August 30, 2023 ∙ 4 min read

Orchestra Filarmonică Cehă, una dintre cele mai vechi din Europa, vine la București pentru două concerte în această săptămână la Ateneul Român, în cadrul Festivalului George Enescu.

Programul primului concert al orchestrei (miercuri, 30.08, ora 17.00) combină o versiune pur modernă a Concertului pentru Două Piane de Bryce Desner și clasica Simfonie a V-a de Ceaikovski. Manfred Honeck va conduce Orchestra Filarmonică Cehă, cu participarea duo-ului de pianiste Katia și Marielle Labèque.

Cel de-al doilea concert al orchestrei Filarmonicii Cehe din cadrul Festivalului George Enescu (joi 31.08, ora 16.00) va cuprinde poemul simfonic Vox Maris de Enescu, cu participarea tenorului român Cosmin Ifrim și a Corului Filarmonicii George Enescu, condus de maestrul Ion Iosif Prunner. Dirijorul Manfred Honeck a inclus, de asemenea, Simfonia I de Beethoven și aranjamentul lui Tomáš Ille cu melodii din Rusalka.

Înființată în 1896, Orchestra Filarmonică Cehă este una dintre cele mai vechi din Europa, recunoscută ca fiind una dintre cele mai bune orchestre din întreaga lume și apreciată pentru tonul său cald distinctiv. Începând cu acest sezon, PPF Group, o companie internațională de investiții cu peste 60.000 de angajați în întreaga lume și care operează în 26 de țări, inclusiv în România, este partenerul global al Filarmonicii Cehe, contribuind la turneele sale internaționale. PPF Group susține instituția și sunetul său distinctiv încă din 2015, prin achiziționarea de instrumente, lucrate de maeștri instrumentiști, pentru secțiunea de coarde a orchestrei.

Cu o vechime de 127 de ani, Filarmonica Cehă a susținut primul său concert pe 4 ianuarie 1896, în faimoasa sală Rudolfinum din inima orașului Praga. Concertul a fost dirijat de Antonín Leopold Dvořák, iar programul a inclus premiera mondială a Cântecelor Biblice, nr. 1-5. Filarmonica Cehă a fost un susținător constant al compozitorilor cehi, care, pe lângă relația specială pe care o are cu muzica lui Brahms și Ceaikovski – ambii prieteni ai lui Dvořák – și cu Mahler, care în 1908 a dirijat Simfonia sa nr. 7 în premiera mondială alături de orchestră, este renumită și pentru interpretările sale de referință.

Katia și Marielle Labèque sunt două pianiste surori, renumite pentru combinația de energie și sincronicitate pe care o transmit atunci când cântă la pian. Ambițiile lor muzicale au început de la o vârstă fragedă, dobândind faimă internațională cu interpretarea lor contemporană a celebrei lucrări a lui Gershwin, Rhapsody in Blue (a fost unul din primele discuri de aur în muzica clasică). De  atunci au dezvoltat o carieră uluitoare, cu spectacole în întreaga lume.

Katia și Marielle Labèque evoluează în mod obişnuit împreună cu orchestre de prestigiu, cum ar fi Filarmonica din Berlin, Boston Symphony, Chicago Symphony,  London Symphony, Filarmonica din Los Angeles, Filarmonia della Scala, Philadelphia Orchestra, Royal Concertgebouw Amsterdam și Filarmonica din Viena. Au apărut cu ansambluri de muzică barocă precum The English Baroque Soloists cu Sir John Eliot Gardiner, Il Giardino Armonico cu Giovanni Antonini, Musica Antica cu Reinhard Goebel și Venice Baroque cu Andrea Marcon, il Pomo d’Oro cu Maxim Emelyanychev și, de asemenea, au fost în turneu cu The Age of Enlightenment & Sir Simon Rattle.

De-a lungul ultimului sfert de secol, Manfred Honeck s-a impus cu fermitate ca unul dintre cei mai importanți dirijori din lume, renumit pentru interpretările și aranjamentele sale distinctive ale unui repertoriu vast. Timp de mai bine de un deceniu, a fost directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh, fiind apreciat atât în Pittsburgh, cât și la nivel internațional. Împreună, au dus mai departe tradiția de creație muzicală, obținând mai multe nominalizări la premiile Grammy și un premiu Grammy 2018 pentru cea mai bună interpretare orchestrală. Manfred Honeck și Orchestra Simfonică din Pittsburgh servesc drept ambasadori culturali ai orașului, fiind una dintre cele mai des vizitate orchestre americane.

În propriile sale cuvinte, compozitorul înțelege cele două piane “mai mult ca pe un instrument gigantic decât ca pe două voci contrastante”, iar interpretarea perfectă de ansamblu efectuată de Katia și Marielle Labèque întărește această percepție. Concertul este în forma clasică în trei mișcări, cu o alternanță de pasaje rapide și lente, iar sunetul orchestrei este îmbunătățit de o gamă largă de percuție, inclusiv diverse instrumente metalice. Lucrarea a fost compusă în 2017 și a fost prezentată în premieră în aprilie 2018 la Londra, cu Orchestra Filarmonicii din Londra care le-a acompaniat pe Katia și Marielle Labèque.

Related Posts

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…

Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”

Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…