A List Magazine ∙ March 25, 2021 ∙ 4 min read

PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL, parte a rețelei de sănătate Regina Maria, a lansat anul acest primul și singurul call-center din România ce oferă suport persoanelor care luptă cu kilogramele în plus.

Sub mesajul ”Nu ești singur în lupta cu obezitatea”, programul a înrolat pacienți operați în Centrul de Excelență în Chirurgia Obezității din cadrul spitalului, aceștia devenind astfel mentori pentru cei care suferă de de obezitate și alte afecțiuni asociate.

“Lupta cu obezitatea a devenit din ce în ce mai dificilă, mai ales în această perioadă în care pacienții sunt mai vulnerabili în fața unei infecții virale din cauza afecțiunilor asociate. Ne-am gândit cum să fim alături de aceștia și prin prizma experienței altor pacienți, așa că am lansat un program coerent care să le ofere informații complete, chiar de către aceia care au traversat întocmai aceeași suferință și au trecut prin experiența unei intervenții bariatrice. Sunt recunoscător că avem alături de noi foști pacienți ai PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL, care să ghidezeși alți pacienți să facă o schimbare către o viață mai sănătoasă. Cu aceeași recunoștință spun că am alături, în fiecare zi, o ehipă medicală cu foarte multă experiență, pregătită să îi ajute mereu pe cei care se luptă cu obezitatea și bolile asociate acesteia”, a declarat Prof. Asoc. Dr. Cătălin Copăescu, Director Medical PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL și Chirurg de excelență în Chirurgie Metabolică și Bariatrică.

Majoritatea persoanelor care se confruntă cu obezitatea și pentru care chirurgia obezității ar putea fi o soluție, amână intervenția bariatrică, de cele mai multe ori din cauza unor blocaje emoționale care îi împiedică să vadă beneficiile post-operatorii. Cu aceleași insecurități s-au confruntat și ambasadorii înrolați voluntar în call-center. Foști pacienți ai spitalului PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL, aceștia au ales să le dezvăluie persoanelor care iau în calcul această intervenție pentru a se vindeca de obezitate și afecțiunile asociate, cum au luat decizia de a se opera, ce a însemnat recuperarea pentru ei, care sunt beneficiile operației sau cum s-a schimbat viața lor.

“Adesea, persoanele care se confruntă cu obezitatea simt că au pierdut lupta cu propriul corp. Am simțit asta chiar și eu, e un sentiment firesc după o viață de diete, îngrășat la loc, înfometare și senzația că propriul organism lucrează împotriva ta. Însă în momentul în care îți dai seama că te iubești și îți dorești mai mult pentru tine, alegi drumul spre o viață mai sănătoasă. De când am vorbit pentru prima oară public despre operație, foarte mulți oameni îmi cer să le povestesc traseul meu ca pacient bariatric, ce m-a motivat să mă operez și cum mi-am ales doctorul, dar mai ales cum am reușit să depășesc barierelei psihice cu care mă confruntam înainte. Sunt mândră să fiu parte a inițiativei PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL de a crea un canal de comunicare între actualii și viitori pacienți bariatrici, unde cei din urmă pot discuta cu persoane care le înțeleg perfect fricile, pentru că nu demult au fost în locul lor. Și, desigur, mă bucur să fiu parte din acest demers care va oferi cât mai multor oameni viața și sănătatea pe care le merită cu adevărat, spune Navi Ivan, cântăreață și fostă pacientă PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.

Centrului de Excelență în Chirugia Obezității din cadrul PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL i-au trecut pragul aproape 10.000 de pacienți care au primit, pas cu pas, tot sprijinul de care aveau nevoie în lupta cu kilogramele în plus. Centrul are o echipă medicală multidisciplinară cu o vastă experiență în tratarea obezității și afecțiunilor asociate, prin intermediul chirurgiei bariatrice si metabolice. Astfel, pacienții care aleg această intervenție au alături medici chirurgi, nutriționiști, gastroenterologi, imagiști, psihologi și anesteziști. Fiecare pacient este apoi atent monitorizat pentru o perioadă nedeterminată de timp, astfel încât rezultatele să fie benefice și să ajungă la obiectivul propus.

Pentru a discuta cu unul dintre ambasadorii programului, persoanele interesate pot programa o discuție telefonică accesând Bariatrie.ro/ambasadoribariatrici sau prin apel la *8700, de luni până vineri, între orele 11:00 și 21:00.

Centrul de Excelență în Chirurgie Metabolică și Bariatrică din cadrul PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL este singurul din Europa de Est și beneficiază de dublă acreditare și recunoaștere internațională: europeană și americană. Certificările au fost acordate pe baza mai multor criterii: expertiza personalului medical, numărul de cazuri tratate, istoricul pacienților și dotările spitalului ce asigură circuite dedicate pacientului bariatric pentru investigații, tratament și urmărire. Peste 80% dintre pacienții tratați cu succes de obezitate, s-au prezentat și cu afecțiuni asociate, pecum diabetul zaharat de tip 2, care s-au ameliorat până la vindecarea operației.

 

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…