Povestea unui vin: Marselan

Pentru pasionații de vin bun, iată câteva din tainele acestei licori! Fascinaţia pe care o inspiră vinul provine dintr-un atribut unic: el poartă în sine nu doar zestrea sa genetică, tradusă în culoare şi arome, ci şi locul în care a crescut, felul în care a fost îngrijit şi condiţiile unice ale anului de recoltă.

Cu alte cuvinte, dacă un soi de struguri este plantat mai la nord sau mai la sud, la altitudine mai mare sau mai mică, pe pantă sau în vârful dealului, dacă este lăsat să producă 5 sau 15 tone la hectar, vinul pe care îl va produce va trăda prin gust şi arome toate aceste lucruri.

Marselan este un strugure originar din Sudul Franţei, puţin plantat în lume şi aproape deloc în România. Mare iubitor de soare şi căldură, nu a reuşit să se aclimatizeze decât în inima Olteniei, în Segarcea. Povestea naşterii acestui soi este oarecum bizară. După al doilea război mondial, zona Languedoc, din Sudul Franţei, era cunoscută ca producătoare de vinuri de calitate inferioară, uşurele, fără subtilităţi, complexitate, fără puterea de a evolua prin învechire.

În momentul în care consumul de vin din Marea Britanie şi SUA a explodat, viticultorii din Languedoc şi-au propus să creeze un strugure care să producă vin mult, ieftin şi doar un pic mai bun decât standardul acelor vremuri. Astfel a apărut pe lume Marselan, o încrucişare de Cabernet Sauvignon şi Grenache, însă a devenit repede evident că soiul era departe de ceea ce îşi doreau podgorenii – destul de pretenţios, destul de sensibil, cu o producţie mult mai mică decât vizau la acea vreme, Marselanul era un strugure potrivit pentru vinuri de mare calitate, nu pentru „băut cu burta”. Drept urmare, câţiva butuci au fost păstraţi ca reper în colecţia unei universităţi agronomice, iar peste Marselan s-a aşternut uitarea, părând că nu va ajunge niciodată pe mesele oamenilor. În anii ‘80, însă, creşterea economică globală a împins preţul mediu plătit pe sticlă de la 3-4 la 8-10 dolari. A fost oportunitatea de care Mareslanul avea nevoie. Plantataţiile cu acest soi s-au extins rapid, iar Marselanul a contribuit decisiv la repararea imaginii întregii regiuni.

De la coada clasamentului vinurilor de calitate, Languedoc a ajuns pe locul trei în topul regiunilor exportatoare, preţul mediu pe sticla de vin nefiind depăşit decât de vinurile din Bordeaux şi Bourgogne. În Segarcea, Marselan s-a adaptat instantaneu. Prima recoltă, dintr-o vie abia plantată, a dat un vin memorabil – Principesa Margareta 2008. An după an, vinurile produse din acest soi şi cupajele în care a fost întrebuinţat s-au acoperit de medalii la concursurile internaţionale. Când podgoria a început să se apropie de maturitate, iar strugurii au căpătat suficientă forţă, oenologii de la Domeniul Coroanei au decis să lanseze un vin din struguri Marselan care să nu fi fost atins de lemnul de stejar. Dacă, în mod obişnuit, Marselanul produce vinuri care merită maturate în butoaie şi apoi învechite în sticlă pentru mulţi ani, în colecţia Soiuri Rare, intenţia a fost de a arăta lumii acest soi în toată frumuseţea sa naturală, „nefardată”. S-a născut un vin proaspăt, plin de energie, suculent şi expresiv, bun pentru aproape orice ocazie, dar mai ales acum, în preajma Paştelui, câtă vreme afară nu e prea cald pentru vinuri roşii…

Marselanul este recomandat meselor tradiţionale de Paşte, aromele sale completând perfect gustul droburilor, stufatului şi ale celorlalte preparate din miel. (P)