A List Magazine ∙ March 29, 2021 ∙ 3 min read

 

La mai bine de un an de la declararea pandemiei, românii sunt în fața unor noi serii de restricții, iar Andrea Filip, master trainer și terapeut spiritual, certificat național și internațional, recomandă o serie de practici care să ajute oamenii să își găsească răbdarea să respecte în continuare regulile de prevenție și de siguranță.

Printre practicile zilnice de apărare în fața stresului și a necunoscutului, generate de pandemie, Andrea Filip, specializată în ThetaHealing, cu o expertiză de peste 20 de ani în educația spirituală și antreprenorială, propune:

  • ”Să dezvoltăm noi deprinderi sau să găsim domenii în care să ne transformăm frustrarea în energie creativă și să o punem la lucru – abordare numită sublimare
  • Să aplicăm tehnici de eliberare emoțională, meditație, mindfulness, yoga, tai-chi ș.a.
  • Să reducem negativitatea și timpul petrecut cu oameni sau în activități care ne coboară vibrația este cel mai bun remediu pe termen scurt
  • Să cautăm cărți, emisiuni, cursuri, oameni de la care putem învăța, care ne încurajează, ne încarcă bateriile.
  • Să rămânem informați, dar e esențial să nu fim ”inundați” de ceea ce aflăm.
  • Să verificăm sursa, validitatea oricărei informații care ne stârnește stres, panică și ne diminuează elanul productiv și constructiv și apoi să căutăm acele persoane și resurse care ne pot scoate, rapid, de pe panta negativității și să ne redea speranța și bucuria de viață”

”Cu cât ne uităm spre viitor cu dorința de a-l crea, nu de a recrea trecutul, cu atât tranziția și rezultatele vor fi mai frumoase.”, este soluția recomandată de Andrea Filip care este și autor al bestsellerului “Regăseşte-ţi Strălucirea – 77 de practici alese pentru o viaţă frumoasă, împlinire profesională şi evoluţie spirituala”.

Certuri urâte în familie, retragere apatică și depresivă din viață, o îmbolnăvire, divorțuri, demisii, reacții nenaturale la momentul și timpul nepotrivit sunt parte din manifestările oamenilor în fața fricii de care Andrea Filip îi poate ajuta pe oameni să se elibereze prin programul ”Regăsește-ți libertatea”.

“Mintea umană își dorește schimbări, însă vrea ca acestea să fie pozitive, controlabile și să îi confere mai multă siguranță. Vremurile acestea însă aduc exact contrariul, iar structurile noastre psihice intră în panică. Frica de necunoscut, frica de moarte și frica de a nu putea oferi siguranță celor dragi s-a activat și continuă să crească în mințile oamenilor. Dintre acestea cred că necunoscutul este cel mai obositor și ne ține în alertă cel mai mult. Chiar și cele mai groaznice experiențe sunt procesate mai ușor dacă știi cât durează și ce urmează. Perioada aceasta cere un fel nou de a fi, o flexibilizare mentală și disponibilitate de învățare și adaptare, cărora cei mai mulți încă îi rezistă.”, consideră terapeutul spiritual Andrea Filip.

 

Cercetările clinice au dovedit că meditația are cel mai bun și de durată efect pentru liniștire, creșterea rezilienței, a capacității de concentrare și care contribuie semnificativ la îmbunătățirea sistemului imunitar, după cum semnalează Andrea Filip:

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…