În fiecare număr îţi prezentăm oameni care fac din lume un loc mai bun, trag un semnal de alarmă asupra neregulilor sau susţin cauze de interes pentru societate. Bătrânii – mama, tatăl, bunicul sau bunica ta (și nu doar ei) – au nevoie să fie ascultați, văzuți, apreciați. Am stat de vorbă cu reprezentanții a două asociații care ne-au demonstrat că lucrul ăsta se poate.
Text de Adriana Moscu.
Când vine vorba de maxime, bătrânețea e la loc de cinste. Ai auzit, cu siguranță, ziceri precum „Cine nu are bătrâni, să-și cumpere”, „Vârsta e doar un număr” sau „A îmbătrânit precum un vin bun”. Cu toate acestea, cifrele, cel puțin în România, spun o altă poveste. Una în care bătrânii noștri nu par atât de valoroși. În curând, România va ajunge a opta cea mai îmbătrânită națiune din lume, potrivit datelor Diviziei specializate a ONU publicate în iulie 2024. Paradoxal, însă, țara noastră are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. Durata medie de viaţă a românilor este de puţin peste 75 de ani. La nivelul Uniunii Europene speranţa de viaţă ajunge la aproape 81 de ani. Nu doar bolile și un nivel de trai prea puțin satisfăcător sunt principalii vinovați de această situație. Datele arată că 1 din 4 vârstnici din mediul urban, adică peste 450.000 de persoane, se confruntă cu un grad ridicat de singurătate, iar 36% resimt un grad mediu de singurătate. Mai mult, 32% dintre seniori se simt marginalizați și trăiesc într-o continuă izolare.
Cătălin Dinu – Director Executiv Asociația Niciodată Singur – Câteva ore, ca să înveți de la cei mai buni
„Povestea Niciodată singur a început acum aproximativ 70 de ani, în Franța. De acolo a venit acest model de intervenție, care astăzi este prezent în 17 țări din întreaga lume. În România, povestea a luat formă oficială acum 9 ani, odată cu înființarea Asociației Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor. Însă, chiar înainte de aceasta, existau mici programe locale în care voluntarii din comunități sprijineau vârstnicii care se confruntau cu singurătatea – o problemă care afectează un număr tot mai mare de vârstnici în România. În orașele din România, unul din patru vârstnici resimte un grad ridicat de singurătate.
Singurătatea este o problemă tăcută, dar cu efecte devastatoare. Studiile arată că izolarea socială poate grăbi moartea, aduce depresii și boli asociate, afectând astfel calitatea vieții vârstnicilor.
Proiectul Niciodată Singur este adresat întregii comunități, invitând oamenii să ofere câteva ore din timpul lor pentru a socializa cu un vârstnic. De asemenea, este destinat vârstnicilor de peste 65 de ani, oferindu-le resursele necesare pentru a redescoperi bucuria vieții. O parte esențială a programului sunt și cei care contribuie prin donații, fără de care proiectele nu ar putea funcționa.
Prietenii Vârstnicilor dezvoltă trei programe principale: programul de vizite săptămânale, unde voluntarii construiesc relații de prietenie cu vârstnicii, două centre de socializare la București și Ploiești, și întâlniri comunitare săptămânale în patru orașe din România, toate având scopul de a ajuta vârstnicii să se reconecteze cu lumea din jur.
Voluntarii vin din toate categoriile de vârstă, unii cu experiență în familie sau chiar influențați de propriile pierderi. Voluntariatul aici presupune un angajament pe termen lung, pentru a crea încredere și prietenii autentice, durabile. Proiectul nu doar ajută vârstnicii, ci creează legături puternice între generații, oferind un sprijin esențial și pentru voluntari, prin lecțiile de viață pe care le primesc.” (niciodatasingur.ro)
Ioana Petrea, Director Fundraising & Comunicare Fundația Regală Margareta a României – Telefonul Vârstnicului, vocea caldă de la celălalt capăt al difuzorului
„În cei nouă ani de funcționare, Telefonul Vârstnicului a oferit peste 100.000 de conversații pline de suflet și soluții pentru seniorii din România. Numărul gratuit 0800.460.001 poate fi apelat de luni până vineri între orele 08-20 și sâmbătă între 08-16, oferind sprijin vârstnicilor singuri. Acest serviciu social a fost lansat în 2015 de Fundația Regală Margareta a României și răspunde unei nevoi reale a populației vârstnice din România, care include 3,8 milioane de persoane de peste 65 de ani, dintre care aproape jumătate trăiesc fără un partener de viață. Seniorii pot apela pentru a primi sprijin emoțional, consiliere sau îndrumare în rezolvarea unor probleme sociale și practice. Dar și atunci când vor să se reintegreze în comunitate și să participe în diverse moduri la viața socială și sunt interesați de oportunități de voluntariat, cursuri sau cluburi de socializare.
La Telefonul Vârstnicului primim apeluri de la seniori din toată țara, jumătate fiind oameni care locuiesc singuri, dar și de la persoane care au în grija lor vârstnici și se confruntă cu diverse provocări sau cu singurătatea.
Seniorii care apelează Telefonul Vârstnicului aud o voce caldă și înțelegătoare, dornică să îi asculte ori să îi îndrume. Roxana, Andreea, Cristina și Alina sunt asistente sociale și au o experiență bogată și specializări în domeniul lucrului cu seniorii. De asemenea, o echipă de voluntari bine pregătită este implicată în apelurile săptămânale.
«Pentru mine, singurătatea e o izolare. Din păcate, ușa nu mi-o mai deschide nimeni. De când a murit soțul, viața mea s-a terminat, întrucât am pierdut o persoană cu care comunicam în permanență. Acum știu că, măcar o dată pe săptămână, vineri, am cu cine să stau de vorbă și cuiva îi pasă de mine. Îmi place că mă pot destăinui, că mă ascultați și sunteți interesați de starea mea», spune și doamna T., 77 de ani, beneficiar al serviciului de reapelare săptămânală. «Îmi aduc aminte cum povesteam cu colegele de serviciu despre ce activități făcuserăm în weekend. Din păcate, acum nu mai sunt nici colegele, nici prietenele. Pentru persoanele singure este un lucru minunat că au cu cine să vorbească, să povestească despre viața lor, așa cum fac eu în fiecare zi de vineri cu dumneavoastră. Este plăcut să știi că îi pasă cuiva, că te ascultă cu interes și îți pune întrebări; acest lucru te face să simți că, într-adevăr, contezi și că nu mai ești singur. De fiecare dată aștept cu nerăbdare conversația noastră săptămânală, sunteți ca o prietenă de suflet», completează doamna S., în vârstă de 88 de ani, beneficiar al serviciului de reapelare săptămânală.”
Foto: pexels.com
Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Dana Predescu, doctor
V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…
Tulburările de somn în perioada Sărbătorilor. De ce apar și cum pot fi gestionate? Sfaturile specialistului somnolog
Sărbătorile de iarnă sunt adesea o perioadă plină de bucurie, dar și de provocări pentru sănătatea somnului. Dr….
Horoscop 2025: află ce îți rezervă astrele în noul an
2025 este anul în care vom redefini ce înseamnă spiritualitatea. Vom lăsa în urmă persoanele și lucrurile care…
Cele mai bune filme și seriale din 2024
Sunt filme și seriale care ne-au captat atenția, povești care ne-au cucerit și care ne-au impresionat prin subiectul…
Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025
Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…
Rezoluțiile de final de an: cum le duci la bun sfârșit
Un an nou, o nouă șansă de a o lua de la capăt. Finalul de an este mereu…
Despre traumă și restabilirea înțelepciunii corpului
Cât de mult se transformă traumele din trecut în obstacole în calea vitalității și a fericirii umane? Ne…
Timeless Trend: Crăciun cu nuanțe de roșu
Sezonul acesta de Crăciun, roșul revine în forță, dar nu așa cum te-ai aștepta! Dacă până acum era…
Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Ștefan Olteanu, pompier
V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…