Ducii de Sussex au avut prima apariție în public de la ruperea lor de Casa Regală Britanică. Meghan Markle și Prințul Harry au fost invitații de onoare ai unui eveniment organizat de banca americană JP Morgan în Miami South Beach, joia trecută, unde cei doi au susținut discursuri.
Evenimentul a fost unul de maximă securitate și discreție, cu circuit închis, iar reprezentanții fostului cuplu regal nu au vrut să comenteze pe marginea subiectului. Evenimentul a fost organizat de JPMorgan AIS (Alternative Investment Summit) și are frecvență anuală, iar la acesta iau parte numai nume sonore și miliardari, precum Bill Gates sau Alex Rodriguez.
Un milion de dolari pe apariție
Apariția de la Miami a fost ca o gură de aer proaspăt pentru Meghan și Harry, care au dat frigul din Canada – Vancouver, unde s-au mutat, pentru soarele de pe coasta Atlanticului. Se pare că prezența Ducilor la evenimentul high-class a fost platită regește, iar suma vehiculată se învârte în jurul unui milion de dolari. Decizia lor de a deveni independenți din punct de vedere financiar este una inspirată, deoarece îi așteaptă multe oportunități de acest fel, plătite cu sume imense. Pe lângă aceste obligații recompensate generos, Ducii de Sussex vor să-și continue și activitatea cu fundația lor caritabilă, Sussex Royal, pentru care încă mai caută un CEO.
Meghan și Harry își caută casă în Los Angeles
În plus, planurile pe termen lung ale lui Meghan și Harry nu includ numai Canada, ci și SUA. Cei doi au început să-și caute o locuință la Los Angeles, unde vor să-și petreacă vara și unde să fie mai aproape de mama lui Meghan, Doria Ragland. Ofertele generoase nu au întârziat să apară nici de această dată: Michael Hess, soțul uneia dintre cele mai bune bune prietene ale lui Meghan, designerul Misha Nonoo, le-a oferit ducilor o locuință într-un complex de lux destinat milionarilor – Malibu Colony, supranumit și Plaja Milionarilor.
Convocați de Regină la Commonwealth
Prima vizită a cuplului Meghan – Harry în Marea Britanie după Megxit va fi pe 9 martie, când Regina Elizabeta a II-a i-a convocat pe toți membrii familiei regale la evenimentul Commonwealth, ce se va derula Catedrala Westminster, la care vor mai lua parte politicieni și reprezentanți ai celor 53 de națiuni din Comunitatea Națiunilor – cele care au făcut parte inițial din Imperiul Britanic.
Foto: Hepta
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…