Răzvan Popovici, directorul festivalului SoNoRo: „Muzica ne face mai buni, mai îngăduitori cu noi și cu ceilalți, mai empatici”

Muzică și nu numai. Festivalul SoNoRo este unul care aduce aproape de public compoziții superbe, unele poate mai puțin cunoscute, amănunte picante din viața artiștilor ale căror opere le ascultăm, dar și… o mulțime spații noi numai bune să fie descoperite. Am stat de vorbă cu Răzvan Popovici, directorul festivalului SoNoRo despre ediția cu numărul 18, dar și despre artistul & muzicianul Răzvan Popovici. 

Despre SoNoRo 2023…

Festivalul SoNoRo a ajuns la a 18-a ediție deja. E major am spune 🙂 Ce a învățat până acum (ce-ați învățat voi din experiențelor atâtor ani referitor la public, la muzică) și… care îi sunt planurile pentru
viitor?

Am învățat enorm în toți acești 18 ani. Despre muzică, în calitate de artiști, știm că se face cu dăruire totală și studiu zilnic. Despre muzica de cameră, am constat că și-a găsit prieteni în România și că festivalul nostru a crescut firesc de la o ediție la alta. Nu a fost simplu, desigur, pentru că organizarea unui festival mobilizează toate resursele – umane, materiale, personale și exterioare –, dar am învățat că încrederea și perseverența sunt cheile de aur ale reușitei. Cât despre planuri – tot înainte, căci în 2025 vom împlini 20 de ani de existență, când va fi o ediție cu fastul pe care în merită această cifră.

Am ascultat în mai mulți ani concerte în cadrul SoNoRo și de fiecare dată am fost fascinată câte amănunte cunoști despre toate piesele, despre toți compozitorii și interpreții și, mai ales, cu câtă pasiune le împărtășești cu publicul. De altfel mi se pare că acesta este un trademark SoNoRo. Cine a avut ideea aceasta inițială cu „explicarea” pieselor care urmează, de ce credeți că e nevoie de o „legendă” a concertelor și ce feedback ați avut de la public?

Îți mulțumesc pentru aprecieri, sunt întotdeauna binevenite! Diana Ketler și cu mine alegem în fiecare an tema festivalului, iar ea face de fiecare dată o documentare amplă. Apoi, mă gândesc că este firesc să cunoști detalii, unele chiar foarte picante, despre viața compozitorilor și lucrările pe care le-au scris. Este o formă de respect față de tine și public. Înțelegând deseori și contextul social și politic al perioadei în care a trăit compozitorul respectiv, creațiile lui capătă un sens mai înalt. În plus, și compozitorii au fost oameni (deși par zei) și toate trăirile lor s-au reflectat în ceea ce au compus. Cât despre public, este întotdeauna fascinant să afle aceste povești înaintea lucrării pe care urmează să o interpretăm.

Multe concerte SoNoRo nu sunt pe scene „clasice” – am ascultat muzică în muzee, în aer liber, într-o grădină. De ce ați vrut să scoateți muzica clasică din sala de concert? Cu ce vine în plus un astfel de concert pentru artist, dar pentru public?

SoNoRo este caracterizat de inovație, deci de îndrăzneală, iar noi am îndrăznit să gândim outside the box chiar și în ceea ce privește spațiile de concert. Ne-am dorit să punem muzica și în alte cadre, exact cum spuneai: în muzee, în temple și biserici, chiar și în cluburi, tocmai pentru a încuraja publicul să se apropie de muzica de cameră, dar și să descopere spații deosebite, cu un istoric impresionant. În ceea ce privește muzeele, este și o opțiune personală, căci eu vizitez cel puțin un muzeu în locurile în care ajung, deci este vorba și despre această întâlnire fericită dintre arte.

Ne-am obișnuit ca în fiecare an să descoperim, cu SoNoRo, alte spații noi și interesante. Ce surprize avem în ediția din 2023?

Și în acest an avem spații noi în București precum Sufrageria Regală de la Muzeul Național de Artă al României, Teatrul Recul și Centrul Național de Artă „Tinerimea română”. În Cluj, anul acesta sunt cinci spații noi, care poate că vor aduce un public diferit și vor oferi experiențe inedite publicului fidelizat: Casino – Centrul de Cultură Urbană, Oberjin Club – Salon Auditorium, Biserica Evanghelică-Luterană, Cinema ARTA și Meron Coffee.

Fiecare ediție a avut o temă. Anul acesta este On the Couch. Care o să îi fie, până la urmă, firul roșu?

Firul roșu este întotdeauna muzica, dar sursa de inspirație pentru tema din acest an este Viena sfârșitului de secol 19 și începutului de secol 20, care era un loc fascinant. Viena acelui timp a unificat artiști, arhitecți, scriitori, medici și compozitori care schimbau liber idei, iar muzica vieneză a fost fundamentată pe experiențe universale, pe care le regăsim în creațiile compozitorilor de atunci, dar și ale altor geniali care au schimbat perspectiva în domeniile lor de activitate. Visele, fanteziile, ambițiile, conflictele, dragostea sau ura – toate au dat naștere expresionismului în arte și ascensiunii unor figuri precum Freud, Mahler, Kokoschka, Schiele, Schönberg și Korngold. În plus, apariția disciplinelor psihanalitice a avut de-a face cu mediul cultural din acest oraș fascinant. După cum știm, nu există percepție a muzicii fără implicarea emoțiilor profunde, iar muzica are un rol vindecător – iată ceea ce vom sublinia din nou prin intermediul temei din acest an.

Dacă am putea să ne teleportăm 🙂 de la un concert la altul, de la un oraș la altul, indică-ne 3 concerte de anul acesta SoNoRo pe care ar trebui să le punem în capul listei de audiții. De ce?

Toate concertele sunt importante pentru noi, căci lucrăm cu atenție la selectarea lucrărilor și a muzicienilor care le interpretează, dar pot face, desigur, 3 recomandări. 

Atrag atenția publicului din București asupra concertului intitulat „Autoportret”, de la Muzeul Național de Artă al României – Sala Auditorium, în care vom explora diferite stări pe canapeaua psihanalitică a festivalului. Muzica ne va ajuta în acest sens, căci întreaga creație a unui compozitor reprezintă un autoportret, așa cum gesturile și faptele fiecăruia dintre noi formează o reflexie în oglindă. Din Cluj, concertul „Minunatul oraș Viena”, inspirat, desigur, de tema acestei ediții.

Nu aș rata momentul să menționez și seria de întâlniri SoNoRo TALKS – ON THE COUCH, o premieră la SoNoRo, unde vom avea invitați pe măsura reputației festivalului. Am programat două discuții în București și două în Cluj, iar invitații noștri sunt Marina Constantinescu, Angelica Postu, Valentin Răduțiu, Radu Paraschivescu, Ruxandra Cesereanu și Ciprian Mihali. Din echipa SoNoRo – Diana Ketler, Ioan-Dragoș Dimitriu și cu mine. Vor fi patru discuții intense despre muzică și inspirație, despre modul în care mai ascultăm muzică clasică în prezent și despre ceea ce înseamnă o viață muzicală împlinită.

Despre Răzvan Popovici…

Ce înseamnă muzica pentru Răzvan Popovici? Și, mai ales, cât de mult contează publicul pentru artist, câtă energie îi dă sau îi „fură”?

Muzica mă conține, cred că pot spune acest lucru după mai bine de 30 de ani pe scenă. În absența publicului, un artist nu există, nu progresează. Cred că se creează un echilibru între energia pe care o dau publicului și cea pe care o primesc; până la urmă este firesc ca oamenii să aștepte performanțe înalte de la artiști. 

Mulți artiști au câte un obicei, o superstiție înainte de concerte. Ai vreuna?

Să știi că nu am superstiții, am doar ritualuri. De exemplu, dorm o jumătate de oră înainte de fiecare concert, beau un espresso acompaniat de ceva dulce și ajung din timp în spațiul de concert ca să am un pic de liniște cu mine.

Viola ta are un nume? 🙂 Cum ai descrie-o?

Fără nume. ☺ Este a doua parteneră de viață, pe lângă soția mea, este o prelungire a mea și un obiect care m-a ajutat întotdeauna să mă dezvolt ca om. Am progresat grație ei – prin piesele pe care le învăț, repertoriu, experiența de scenă – și consider că am progresat și ca om. Viola e un vehicul care mă face mai bun.

Viața în turnee (sunt sigură) nu e una prea calmă și liniștită. Ce te motivează să o iei în fiecare zi, de la capăt, cum arată o zi obișnuită din viața unui artist pe drumuri, să spunem… în timpul festivalului SoNoRo?

În timpul festivalului, atât eu, cât și echipa SoNoRo suntem într-un carusel, este modul în care se desfășoară lucrurile în dinamica organizării de evenimente. Un festival cere mult de la tine, ca persoană, iar eu am chiar un rol dublu – cel de muzician și cel de manager. O zi obișnuită este plină de cafea, repetiții, e-mailuri, apeluri telefonice, nenumărate mesaje pe WhatsApp, apoi ajung la liniște după concert, când mă încarc cu muzica interpretată și când constat că totul a decurs bine. Cât despre ce mă motivează, aceasta este, din nou, muzica. În plus, îmi plac oamenii și îmi doresc să le dăruiesc cât mai multă frumusețe.

De ce avem nevoie de muzică în viața noastră?

Pentru echilibru, liniște, armonie și (din nou) frumusețe. Muzica ne face mai buni, mai îngăduitori cu noi și cu ceilalți, mai empatici. Muzica vindecă, așa cum am spus deja, iar legătura pe care am făcut-o, prin tema din acest an, între muzică și terapie este relevantă în acest sens.

Scena favorită din lume este… Konzerthouse Vienna.
Piesa clasică de ascultat pe repet (la volan, acasă, la alergare) este… Valsuri de Strauss cu Filarmonica din Viena.
Compozitorul din ale cărui operă nu ai cântat, niciodată, nimic, pe o scenă este… Frédéric Chopin (pentru că nu a scris nimic pentru violă).
Te enervează cel mai mult în timpul unui concert ca… spectatorii să intre în sala de concert și să își caute locul în mijlocul interpretării muzicienilor.
Cuiva care n-a prea ascultat muzică clasică, dar ar vrea să înceapă, i-ai recomanda prima dată să asculte… Cvintetul de coarde nr. 2 de Felix Mendelssohn-Bartholdy.
Muzica perfectă de ascultat… on the couch (pe o canapea, acasă) este…  oricare dintre ultimele piese pentru pian ale lui Johannes Brahms.

Credit foto: Șerban Mestecăneanu.