A List Magazine ∙ March 25, 2021 ∙ 4 min read

Mama este prima, cea mai importantă persoană din viața noului-născut, fie el de sex feminin sau masculin. Ea este cea care îi conferă copilului sentimentul de siguranță prin simpla ei existență. Studiile în domeniul dezvoltării copilului ne-au demostrat cât de importantă este vocea mamei și contactul skin-to-skin chiar din primele minute după momentul nașterii bebelușului. Noul-născut recunoaște tonul vocii, ritmul respirator și batăile inimii mamei încă din uter.

Mama este, totodată, și cea care include primul set de reguli în educația copilului. În timp ce rolul tatălui este mai mult îndreptat spre divertisment și spontaneitate, mama este cea care învață copilul care sunt regulile casei și cele ale societății.

De asemenea, mama este și cea care în mod nativ oferă mai multă importanță învățării, recunoașterii si exprimării emoțiilor copilului și favorizează dezvoltarea nevoilor de bază pentru dezvoltarea unui adult sănătos: nevoia de iubire/afecțiune, de atașament, de validare/apreciere, de siguranță, de autonomie, de independență, de libertate și nevoia de explorare/joc. S-a dovedit ștințific faptul că bebelușii, în primele luni de viață, se orientează către privirea mamei pentru a identifica pericolele din mediu, iar dacă mama oferă o expresie facială înspăimântată – copilul se oprește din explorarea mediului.

Pentru fiică, mama devine un model despre ceea ce înseamnă feminitatea

Un rol important al mamei, strâns legat de relația cu copiii și în special cu fiica, este reprezentarea rolului feminin. Iar în funcție de definiția și modelul comportamental oferit de către mamă, fiica își modelează, pentru început, vocabularul, comportamentul și stilul vestimentar astfel încât să corespundă informațiilor oferite direct sau indirect din partea mamei ca fiind de bun-gust.

Mai apoi, de la mama și de la relația acesteia cu tatăl, fiica învață care este modelul de iubire și afecțiune în familie și în cuplu. Fie că ne dorim sau nu, în calitate de părinți, felul în care comunicăm sau nu și felul în care ne comportăm vis-à-vis de partenerul nostru de viață devine un model al iubirii sănătoase sau nu chiar pentru copiii noștri. Este adevărat că modelarea nu este strict dependentă de calitatea relației părinților sau a îngrijitorilor copilului, însă este principala sursa de informații pe lângă care se mai adaugă ți alte posibile dinamici de cuplu, pe măsură ce copilul trece prin diferite experiențe de viață.

De cele mai multe ori, mama este cea care, în dinamica de familie, se ocupă de treburile casnice; curățenie și gătit. Iar aceste responsabilități fie exprimate verbal, fie observate coportamental pot fi însușite de către fiică drept acțiuni incluse în rolul de femeie sau doar o alegere comportamentală. Însă este vitală trasarea unor sarcini casnice și încurajarea explorării mediului de către mamă, pe perioada copilăriei și a adolescenței, pentru ca fiica să poată achiziționa deprinderile comportamentale aferente și pentru a-și dezvolta încrederea în abilitățile proprii.

Un alt aspect esențial în crearea modelului feminin este îngrijirea și respectul de sine. Este extrem de important ca fiica să observe grija și respectul mamei față de propria persoană. Acest timp de calitate cu sine ce poate fi exprimat fie prin îngrijirea corpului (cosmetică, coafor, sport), a minții (citit, cursuri de formare în domenii de interes, terapie), fie prin acceptarea greșelilor și acordarea unei a doua șanse în privința acțiunilor din viața de zi cu zi.

Nu în ultimul rând, poate cel mai important aspect al relației mamei cu fiica, este comunicarea. Copiii trec prin diferite etape ale dezvoltării în care sunt mai mult sau mai puțin dornici să fie îndrumați sau direcționați cu fermitate în direcția cea mai benefică pentru ei în acel moment al dezvoltării. Astfel, pentru ca, în special, în perioada adolescenței, comunicarea să fie una fructuoasă, ea trebuie construită încă din primii ani de viață.

Comunicarea asertivă a mamei cu fiica, pe fondul unui mediu de siguranță ce include validarea emoțiilor și nevoilor, este colacul de salvare pentru acele momente ale adolescenței și nu numai, în care pare că tot ceea ce am construit până în acel moment nu mai este recognoscibil.

Articol realizat de Psiholog Corina Petruț, PsyLife

 

 

 

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…