Rihanna n-a știut o perioadă că e din nou însărcinată

Rihanna (34 de ani) este vedeta de pe coperta ediției britanice Vogue, alături de iubitul ei, A$AP Rocky, și de fiul ei, al cărui nume n-a fost încă dezvăluit.
Cântăreața, care a anunțat în timpul show-lui Super Bowl că așteaptă cel de-al doilea copil, după ce și-a afișat sarcina vizibilă pe scenă, a declarat că n-a știut pentru o perioadă că e din nou însărcinată, fără să spună, însă când va naște sau în câte luni era la mijlocul lui decembrie 2022, când a avut loc ședința foto pentru Vogue.

”Ce nebunie, ambii mei copii sunt în aceste poze, fără ca mami să știe că vine și al doilea”, a scris vedeta pe Instagram, alături de poza de copertă, cu întreaga familie. Fiul ei s-a născut în luna mai 2022, dar părinții – Rihanna și rapperul A$AP Rocky n-au oferit mai multe detalii despre venirea pe lume a primului lor copil și nu i-au făcut public nici numele, dar micuțul poate fi admirat în toată splendoarea sa în fotografiile artistice, făcute de INEZ & VINOODH.

În interviul acordat Vogue, Rihanna atacă mai multe subiecte sensibile, printre care și pe cel al rasismului și a discutat despre responsabilitatea de a crește un copil de culoare în ziua de azi, udecrisă de artistă ca fiind ”una dintre cele mai intimidante responsabilități din viață”. ”Te întrebi: Pe ce fel de lume îmi cresc copiii? Aceasta e planeta pe care vor crește? Începi să-ți pui o mulțime de întrebări”, a spus Rihanna.

Cântăreața a mai povestit și despre decizia a ei de apărea pe o mare scenă după o pauză de șapte ani, mai ales la doar câteva luni după ce născuse, și gravidă, pe deasupra, cu cel de-al doilea copil: ”Așa afli că poți să faci orice, chiar și lucruri care par la început nebunești. Cum ar fi acela de a accepta să cânți la Super Bowl în mijlocul perioadei de lăuzie. Ce naiba e în mintrea mea? Dar te agăți de o asemenea provocare deoarece știi de ce ești în stare. Simți că nimic nu este imposibil”.
Rihanna a mai spus că nu știa că e din nou gravidă când a acceptat propunerea de a susține acest concert. ”A fost o experiența ireală. Nu mai urcasem pe scenă de șapte ani. Șapte ani! De la zero la Super Bowl? E o demență”, a mai spus în spirit de glumă vedeta.
Rihanna a adăugat că a acceptat provocarea din dragoste pentru scenă și pentru fani: ”Am vrut să fac show și să mă distrez. Nu mai făcusem asta de mult și mi-am dorit să le ofer această experiență celor care îmi apreciază muzica, celor care m-au sprijinit și m-au adus în acest punct al carierei mele. Și celor care mi-au dus lipsa.”
Foto: VOGUE