Selena Gomez a făcut recent declarații legate de planurile ei de a-și întemeia o familie și de a avea copii.
Artista în vârstă de 31 de ani a povestit în cadrul unui eveniment despre planurile ei de a adopta un copil, dacă până la împlinirea vârstei de 35 de ani nu-și găsește un partener cu care să aibă un urmaș. Se pare că dorința Selenei se poate împlini în curând, având în vedere că, de câteva luni, are o relație cu compozitorul Benny Blanco, de care este foarte îndrăgostită. Totuși, vedeta a stat câțiva ani singură până să-și întâlnească perechea și a spus că se obișnuise cu acest statut.
”Am fost singură timp de cinci ani, mă obișnuisem deja. Mulți oameni se tem de singurătate și chiar și eu m-am torturat pe mine însămi vreo doi ani că sunt singură, iar apoi am ajuns să accept acest lucru. Apoi m-am gândit la un plan, prin care să adopt un copil la vârsta de 35 de ani dacă nu o să am un iubit”, a povestit Selena Gomez.
Anul trecut, Selena Gomez a început relația cu Benny Blanco (36 de ani) și se pare că cei doi își fac deja planuri de a avea copii. ”Este cea mai drăguță și dulce persoană din lume. Este cea mai bună prietenă de-ale mele, râdem toata ziua”, spunea Blanco despre Selena, citat de Daily Mail.
Întrebat de planurile de a-și întemeia o familie alături de iubita lui, acesta a spus că e următorul pas în relație. ”Am o mulțime de fini, de nepoți. Îmi place să fiu printre copii. Când mă uit la Selena, nu-mi imaginez ceva mai frumos pe această lume”.
”Prețuiesc fiecare moment petrecut alături de el. Nu știu ce ne rezervă viitorul, dar știu că Benny nu va pleca prea curând de lângă mine”, a mai spus Selena în legătură cu relația ei.
Planurile Selenei legate de copii au fost dezvăluite la scurt timp după ce fostul ei iubit, Justin Bieber, a anunțat că va avea un copil cu soția lui, Hailey Bieber. Selena și Justin au avut o relație tumultoasă, între 2010 și 2018, presărată cu multe certuri și despărțiri.
Foto: Hepta
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…