Fanii serialului ”Emily in Paris” au motive de bucurie. Producția realizată de Darren Star va avea parte și de cel de-al cincilea sezon, după ce premiera celui de-al patrulea de-abia a avut loc pe Netflix.
Emily in Paris s-a bucurat de succes încă de la premiera primului sezon, în octombrie 2020.
Iată ca aventurile americancei Emily Cooper, interpretată de Lily Collins, sunt departe de a se fi terminat și o vom putea urmări în continuare în periplurile ei europene. Producătorul Darren Star a ținut să precizeze că Parisul va rămâne punctul central de desfășurare al intrigii, dupa ce, în sezonul patru, o vedem pe Emily la Roma, unde deschide o filială a agenției de PR Grateau și unde întâlnește o nouă provocare amoroasă, în persoana fashionistului Marcello.
Lily Collins (35 de ani) și-a exprimat deja încântarea de a continua ca Emily în serialul de succes și a declarat că e nerăbdătoare să vadă încotro se îndreaptă relația personajului ei cu Marcello, având în vedere că Emily își dorește mai multă stabilitate în viața profesională, dar mai ales în cea personală.
Totuși, acest lucru e greu de atins pentru protagonistă, care încă poartă istoricul amoros complicat cu Gabriel (Lucas Bravo), cel care iî declară în finalul sezonului patru că încă vrea să fie cu ea.
Netflix n-a anunțat încă data la care va fi lansat sezonul cinci, dar previziunile arată că acesta ar putea fi difuzat în a doua jumătate a anului viitor. De asemenea, se pare că și cealaltă parte a distribuției, formată din nucleul dur Philippine Leroy-Beaulieu, Samuel Arnold și Bruno Gouery vor reveni în rolurile consacrate.
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo
Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…
Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”
De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…