Suveranul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii, Regina Elisabeta a II-a, s-a stins ieri la Palatul Balmoral din Scoția, având-i lângă ea pe doi dintre copiii ei, Prințul Charles, actualul rege, și pe Prințesa Anne, unica ei fiică. Ceilalți membri ai familiei regale nu au reușit să ajungă la timp pentru a prinde ultimele clipe din viața Reginei, care a murit la vârsta de 96 de ani, la un an și jumătate după decesul soțului ei, Ducele de Edinburgh, Philip.
Charles (73 de ani), cel care moștenește tronul de la Regina Elisabeta, va ține o cuvântare azi în onoarea mamei lui.
Prințesa Elizabeth Alexandra Mary a devenit Regină pe 6 februarie 1952, la doar 25 de ani, după moartea tatălui ei, Regele George VI.
Trupul neînsuflețit al Reginei Elisabeta va fi adus la Londra, unde va fi depus la Catedrala Westminster, timp de patru zile, înainte de a fi înmormântată. În acest timp, supușii vor putea veni să-și ia rămas-bun de la suveran.
Sicriul Reginei va fi depus pe un catafalc amplasat sub cupola catedralei Westminster, ce datează din secolul 11. Cele patru colțuri ale catafalcului vor fi vegheate de soldați din garda reginei. Sicriul va fi adus la Westminster de la Palatul Buckingham într-o procesiune funerară, acompaniată de o paradă militara, la care vor participa și membrii familiei regale. Procesiunea funerară va fi urmărita de sutele de mii de oameni care vor ieși pe străzile Londrei și va fi difuzată pe ecrane imense amplasate în parcurile metropolei. Sicriul va fi acoperit cu steagul regalității, cu coroana imperială, cu globul și cu sceptrul regal.
Data exactă a înmormântării n-a fost anunțată încă.
În timpul domniei sale, Regina Elisabeta a prins mandatele a 14 prim-miniștri britanici, de la Winston Churchill la Liz Truss, pe care a întâlnit-o doar cu câteva zile înainte să moară.
Pe 9 septembrie 2015, Regina a devenit monarhul cu cea mai îndelungată domnie pe tronul Marii Britanii, după ce a depășit-o pe Regina Victoria.
Ceilalți membri ai familiei regale- Prințul Andrew, Prințul Edward și soția lui, Sophie, dar și Prințul William au zburat ieri din Berkshire cu un avion privat către Aberdeen, după ce doctorii au anunțat că starea reginei se înrăutățește de la un moment la altul, dar nu au reușit să ajungă pentru a o mai prinde în viață. Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, a rămas în Windsor, pentru a avea grijă de cei trei copii.
Nici Prințul Harry și nici Meghan Markle, care se aflau în Londra pentru a participa la un eveniment, nu au mai ajuns la timp pentru a-și lua rămas bun de la suveran. Prințul Harry au ajuns la Balmoral la o oră și jumătate după declararea decesului, fără Meghan.
Întreaga lume deplânge moartea unuia dintre cei mai iubiți suverani.
Supușii Reginei s-au strâns ieri în număr mare la Palatul Buckingham, dar și la alte reședințe regale pentru a-și aduce omagiul și au fredonat imnul Marii Britanii, God Save The Queen, și au scandat apoi Trăiască Regele!
Și la Castelul Windsor s-au strâns oamenii, care au depus flori. Castelul Windsor a fost locul în care Regina și-a petrecut cea mai mare parte din timp în ultimul an și jumătate, după moartea soțului ei, Prințul Philip, din aprilie 2021.
Primul născut al Reginei Elisabeta, Charles, fost Prinț de Wales, devine regele Charles III, iar fiul său, Prințul William, moștenește titlul tatălui său și devine Duce de Cornwall și de Cambridge, dar și primul în linia succesiunii la tron, după Regele Charles.
Camilla, Ducesa de Cornwall, devine de-acum Regina Consoartă.
Moartea Reginei Elisabeta a II-a a fost anunțată la ora 6.32 pm, ora locală a Marii Britanii, pe 8 septembrie, printr-un comunicat scurt. ”Regina a murit în pace la Balmoral în această după-amiază. Regele și Regina Consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară și vor reveni la Londra mâine.”
Foto: Hepta
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…