A List Magazine ∙ August 21, 2023 ∙ 5 min read

La aniversarea a 30 de ani de la cel mai glorios moment al fotbalului românesc, atingerea sferturilor de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal SUA 1994, o poveste nouă, nespusă niciodată până acum în totalitate, este pe cale să se nască. Documentarul Nopți albe, un proiect amplu ale cărui filmări sunt în derulare, aduce generațiilor care au trăit acele vremuri, dar și celor care au ocazia să le descopere acum, o poveste complexă a celei mai vii și intense perioade din fotbalul românesc: anii `80-2000. În care Echipa națională a scris nu doar istoria acestui sport, dar și pe cea a unei altfel de Românii. Care a știut să iubească la unison și să celebreze performanța, mai presus de rezultate. 

 Conceput încă din stadiul de proiect în două formate distincte, un lungmetraj cu cele mai importante momente ale Generației de aur, ce va fi lansat în cinematografe la finalul acestui an, și un serial cu imagini și subiecte extinse în completare, destinat unei platforme de streaming, „Nopți albe” reface filmul singurelor vremuri în care românii au ieșit în stradă cu inima bubuind de fericire, să își sărbătorească eroii. 

O producție Headline Management, în regia lui Claudiu Mitcu și după un scenariu semnat de scriitorul și jurnalistul Andrei Crăciun, aceasta este, totodată, și primul documentar de anvergură realizat în România despre fotbal, dar și despre contextul social în care echipa națională a stabilit și a bătut propriile recorduri. „Noi facem un documentar care este despre fotbal, fără să fie doar despre fotbal. E și despre societate, despre tranziție, despre trecerea de la comunism la democrație. Fotbalul a fost cel mai important motor al bucuriilor noastre comune în anii 1980-1990. Epoca aceea nu mai există și vrem să o readucem la viață și să o dăm mai departe celor pe care echipa națională de fotbal nu i-a făcut încă niciodată fericiți. O să revedeți în documentar și în miniseria documentară oameni importanți din această poveste. Mulți așa cum nu i-ați mai văzut vreodată”, precizează Claudiu Mitcu.

Poveștile și interviurile realizate în exclusivitate cu fotbaliștii Echipei naționale, în momentul prezent, se împletesc într-un caleidoscop de emoții cu imaginile de arhivă ale victoriilor binecunoscute, dar și cu sute de fotografii, unele prezentate pentru prima dată, din colecții personale. Acestea sunt completate de istoriile și interviurile celor care au fost martori direcți și care i-au însoțit pe sportivi în echipele tehnice pe drumul unor serii extraordinare de succese, alături de personalități, jurnaliști și figuri legendare din epoci diferite. Toate construiesc o imagine concretă și minuțios conturată, a celor două Românii distincte, cea comunistă și cea în tranziție spre democrație. 

Ideea acestui proiect, produs și finanțat în acest moment integral din surse proprii de către Headline Management Agency, s-a născut la începutul pandemiei din pasiunea pentru fotbal  a celor doi fondatori și asociați ai agenței. Călin Crețu și Simion Apreutese, care sunt, de asemenea, și producători ai documentarului „Nopți albe”, s-au dedicat în 2022 conturării structurii proiectului. Începutul anului 2023 a dat startul perioadei de pre-producție și ulterior a filmărilor. „Proiectul a apărut ca rezultat al pasiunii pe care eu și asociatul meu o avem pentru fotbal. Practic așa ne-am și cunoscut eu cu Simi, suntem amândoi fani înrăiți ai echipei UTA, un club ce a scris multe pagini de istorie în fotbalul românesc. Ne dorim să dăm mai departe <microbul> către tinerele generații, iar <Nopți albe> este contribuția noastră  la transmiterea peste ani a performanțelor generației de aur a fotbalului românesc. Sperăm ca lansarea acestui film să reînvie spiritul de învingători pe care naționala noastră îl avea în urmă cu 30 de ani și să coincidă cu calificarea la Euro 2024. În plus,Nopți albeaduce o paralelă extinsă între fenomenul social creat în jurul fotbalului și contextul social de atunci prin marcarea cu imagini a evenimentelor istorice din acea perioadă (Revoluție, Mineriadă). Dar și a procesului de democratizare prin care românii treceau după `89 (cum se îmbrăcau, cum se manifestau când sărbătoreau victoriile, cum urmăreau meciurile în spatele blocului, trecerea de la “alb negru” la TV color și multe altele). Transpunerea cinematică a acestor elemente de mare interes național într-o singură peliculă oferă filmului unicitate și originalitate”, declară Călin Crețu, producător general al filmului documentar.

În prezent, proiectul susținut de partenerii media iamsport.ro numără o echipă de producție de 30 de oameni. Aceștia au realizat peste 120 de ore de interviuri și ilustrații înregistrate, atât în țară cât și în străinătate, au vizionat peste 150 de ore de de imagini din arhive și au trecut în revistă în jur de 2.000 de poze și câteva sute de articole. În paralel, echipa lucrează și la premontajul materialelor existente, alături de partenerii We Love Sport pe zona de creație și conținut.  

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…