Smiley se lasă „Purtat de vânt” în al treilea episod din serialul muzical „Mai mult de-o viață” în care apare în premieră și Gina Pistol.
După ce primele două episoade ale serialului, „Locul sfințește omul” și „Nu mai există dup-aia”, au spus povestea copilăriei fericite și a adolescenței tumultuoase a trei buni prieteni, „Purtat de vânt” aduce în prim plan lupta personajului principal de a păstra bucuria, simplitatea și esența vieții, dincolo de drumul succesului și al visului împlinit.
„Jumate din mine ar merge doar pe drumul spre succes, dar cealaltă parte spune ce rost, dacă nu trăiesc?! Vreau să mă opresc din când în când, să mă simt ca-n prima zi pe Pământ, să mă bucur doar pentru că SUNT și apoi să mă las purtat de vânt.”, spune refrenul piesei care rezumă nevoia de refugiu în universul propriu a personajului care se dăruiește mult celor din jur și drumului profesional.
„Orice om ajunge în punctul în care realizează că viața este cu de toate și că e bine ca el să învețe să se împartă între profesie, indiferent care ar fi aceasta, și universul lui cu tot ceea ce este esențial: familie, prieteni, distracție, pasiuni, evadări. „Purtat de vânt” este strigătul interior al oricărui om împlinit profesional care tânjește după puțin timp pentru el și pentru ceea ce contează în viață. Este o gură de libertate într-o mare de „trebuie” care poate ajunge să ne înghită anii fără ca noi să-i mai trăim cu adevărat.”, povestește Smiley.
„Purtat de vânt”, a treia din seria de 5 piese care stau la baza serialului muzical „Mai mult de-o viață”, este co-producție HaHaHa Production și Cat Music, are versurile compuse de Andrei Tiberiu Maria (Smiley) și Alexandru Stancu (JUNO), muzica semnată de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Alexandru Stancu (JUNO) și Vladimir Coman-Popescu și producția realizată de Vladimir Coman-Popescu.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…