Sofia Coppola Archive: 1999-2023 este cartea în ediție limitată pe care o lansează regizoarea pentru a-și celebra cariera filmografică de succes. Fiica marelui Francis Ford Coppola și-a autoeditat volumul de 488 de pagini, care e un compendiu personal cu operele sale realizate într-o carieră de peste 20 de ani.
Sofia Coppola a câștigat premiul Oscar pentru Cel mai bun scenariu cu filmul Lost in Translation, din 2003, pentru care a mai primit nominalizări pentru Cel mai bun film și Cel mai bun regizor. Cu același film a câștigat și un Glob de Aur, tot pentru Cel mai bun scenariu, și a câștigat Independent Spirit Awards pentru Cel mai bun regizor, Cel mai bun film și Cel mai bun scenariu. La Festivalul de Film de la Cannes, Coppola a câștigat trofeul la categoria Cinema Prize cu al său Marie-Antoinette, în 2006, iar în 2017, a câștigat premiul pentru Cel mai bun regizor pentru The Beguiled. Sofia Coppola are două fiice- Romy (16 ani) și Cosima (13 ani).
Cartea va cuprinde fotografii care nu au mai fost publicate până acum și copii ale articolului apărut în Vanity Fair, care a inspirat filmul The Bling-Ring, filmul din 2013 regizat de Sofia Coppola (52 de ani), și până la postere ale premierei filmului The Virgin Suicides de la Sundance din 2000 și chiar un interviu extins cu reputata jurnalistă de film Lynn Hirschberg.
Sofia Coppola se trage dintr-o familie cu pedigree de la Hollywood și și-a câștigat prin propriul talent locul în elita regizorală cu estetica ei regizorală.
Sofia Coppola are un portofoliu filmografic bogat, de la The Virgin Suicides la Lost in Translation și până la Marie Antoinette și The Beguiled și chiar viitorul film biografic despre Priscilla Presley, iar regizoarea inserează note personale în volum pentru ca cititorii să aibă parte de o experiență în intimitatea artistică a regizoarei.
Într-un interviu acordat recent publicației Vogue, Sofia Coppola a spus că a păstrat mereu amintiri de la fiecare film regizat de ea – de la cutii uitate pline cu extrase din apariții editoriale, fotografii cu probele de costume și schițe de scenarii. Articolele au fost păstrate în casa familiei din Napa până când a venit pandemia, în 2020, perioada în care Sofia a găsit timpul necesar să analizeze obiectele de arhivă, iar nostalgia care a lovit-o brusc i-a declanșat dorința de a-și împărtăși sentimentele cu numeroșii ei fani.
Cartea va fi lansată în ediție limitată în luna septembrie.
Foto: Hepta
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…